Umbre de îndoială asupra studiului Falezei Dunării
Foto: Arhiva VL

Umbre de îndoială asupra studiului Falezei Dunării
Evaluaţi acest articol
(9 voturi)

Primarul Galaţiului, Ionuţ Pucheanu, a aruncat umbre de îndoială asupra studiului şi a expertizei hidrogeotehnice privind Faleza Dunării - zona bulevardului Marii Uniri, Parcul "La Elice" şi zona blocurilor P, realizate, în mandatul primarului Marius Stan, de Academia Română şi de Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti, plătite cu 347.000 de lei cu TVA. „Aceea n-a fost o expertiză! A fost o lucrare de diplomă! Nu o mai luaţi în considerare! Au fost nişte măsurători făcute cu un sistem de măsurare neomologat, care a stat la baza unei simple lucrări de licenţă sau de doctorat. Întrebaţi orice specialist şi vă va spune la fel şi anume faptul că modalitatea de măsurare prin satelit iese din marja de eroare aferentă unei astfel de măsurători! Prin urmare, Primăria a demarat de aproape un an o monitorizare a falezei prin realizarea a 12 puţuri forate, există nişte rapoarte, şi vom arăta dacă există în vreun fel sau altul, modificări, alunecări, sau dacă există inclusiv apă în subsolul sau pe anumite falii din Faleză”, a declarat Pucheanu, convins că documentaţia respectivă nu ar putea sta la baza solicitării unei finanţări pentru consolidarea Falezei.

Contactat telefonic, fostul primar al Galaţiului, Marius Stan, ne-a declarat că studiul respectiv a fost făcut cu referire strictă la „falezogaură” - accidentul de teren care trebuia remediat: „Noi i-am rugat să ne furnizeze informaţii şi despre zonele adiacente. Evident, ceea ce au făcut ei nu poate fi baza unui proiect pentru consolidarea întregii faleze! Asta presupune un studiu amănunţit, bucată cu bucată, pe întreaga faleză, care, probabil, costă, nu glumă! Nu ştiu dacă cei care au făcut lucrarea de remediere a accidentului de teren de pe faleză au ţinut cont de acest document”.

Citit 5716 ori Ultima modificare Duminică, 28 Octombrie 2018 13:47

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.