Ocolul ziarului în 30 de ani. Facturi şi zâmbete

Ocolul ziarului în 30 de ani. Facturi şi zâmbete
Evaluaţi acest articol
(8 voturi)

Pentru aniversarea celor 30 de ani de "Viaţa liberă", ne-am gândit, în primul rând, la oameni. Oamenii care fac ziarul astăzi, o parte dintre cei care l-au făcut în aceşti ani, mulţi şi zbuciumaţi pentru presa românească, dar mai ales oamenii pentru care ziarul a trăit şi trăieşte: gălăţenii. Am demarat un proiect editorial pentru a vă aduce aproape oamenii care contribuie la apariţia şi difuzarea celui mai vârstnic - deşi mereu tânăr - cotidian al Galaţiului post-decembrist, unul dintre puţinele ziare din ţară care au apărut atunci, în decembrie '89, şi care încă sunt vii, în ciuda multelor vicisitudini, economice, dar nu numai. Pe parcursul acestei luni, vă vom povesti despre ziar şi oamenii lui, iar jurnaliştii de ieri şi de azi vă vor spune cum simt ei timpul trăit aici. Pentru cititori, avem şi alte surprize, aşa că, vă rugăm, ţineţi aproape!

Facturi şi zâmbete

Publicitatea este unul dintre cele mai importante departamente ale "Vieţii libere". E şi normal să fie aşa, suntem firmă privată, nu bugetari, ne autofinanţăm, aşa că Marea publicitate, anunţurile din paginile de "Mică", abonamentele şi vânzările prin reţeaua de chioşcuri VL sunt principalele noastre surse de finanţare. La acestea se adaugă advertorialele (articole de publicitate plătite de clienţi şi marcate corespunzător), pe baza contractelor aduse de "băieţii" de la Publicitate. "Băieţi" care de fapt sunt patru fete şi un băiat, dar hei, sună mai bine "băieţii", e ca în filme, unde şi fetele se adresează unele altora cu "hey, guys".

Cătălin Barcan este cel mai vechi de la Publicitate. Este la "Viaţa liberă" din 2001, de la 1 decembrie. Venise tot din presă şi ţine minte şi acum primul lui mare contract adus la VL în acel decembrie: 22 de milioane de lei vechi date de o bancă, bani buni în acea vreme, şi chiar şi astăzi. Un tip ordonat, meticulos şi supercorect. Când Cătălin spune că "vorbim la ora 12 şi 13 minute", de exemplu, atunci poţi fi sigur că la 12 şi 13 minute îl ai ori în faţa ta, ori îi apare numele pe ecranul telefonului tău. Are poveşti cu duiumul din toţi anii ăştia, a avut clienţi de toate felurile, unii dintre ei cu solicitări care mai de care mai... altfel: "Aveam o clientă care avea firma acasă, şi mă chema seara, la 21,30, să iau banii. Atunci putea femeia să plătească. Zona era destul de... colorată, dar ce era să fac, mă duceam la 9 jumate seara să-i dau factura şi să iau banii. Am avut clienţi care mi-au cerut să le pun reclama în ziar cu fundul în sus, ca să întoarcă lumea ziarul numai pentru reclama lor. Mă întreba lumea dacă nu era o greşeală, dar nu era, aşa voise clientul".

Ana Barbu a venit la ziar în 2016, probabil pe bicicletă, "accesoriu" de care nu se lipseşte în timpul liber. Este sportivă, face antrenamente, participă la curse, e mereu cu zâmbetul pe buze. A început la Mică publicitate, acum face şi "Mare", şi "Mică". Am întrebat-o ce contract mai deosebit a avut: "Cineva a cumpărat reclamă în ziar pe online. Când să-i apară reclama, a spus că vrea în print, în ziarul tipărit, că ce e ăla online? Şi făcuse achiziţia pe SEAP...".

Mihaela Cârlescu a venit la ziar tot în 2016, în aprilie. Nu este gălăţeană, dar "ştiam ziarul Viaţa liberă, tata-socru era abonat fidel. Am făcut solicitare de angajare prin e-mail şi iată-mă aici". "Clientul are acum mai multe variante, mai multe perspective. Majoritatea citesc Facebookul şi doar câte o ştire senzaţională", spune Mihaela, care este de părere că, deoarece aniversarea VL coincide şi cu Sărbătorile de iarnă, "e mai mult decât o petrecere a firmei".

Dorina Axente, de la "Mică", o luptătoare de felul ei, depăşeşte zilele astea o grea încercare şi va reveni printre noi. "Din 30 de ani, 19 i-am petrecut aici. Îmi doresc din tot sufletul să mă vindec şi să mă întorc la muncă, pentru că îmi place ce fac şi mi-e dor. Am depăşit şi majoratul la ziar! Chiar vreau să mă întorc în familia Vieţii libere!". Dorina, te aşteptăm cât mai curând! Între timp, Maria Grosu face tot posibilul să îţi ţină clienţii fericiţi.

CITEȘTE mai multe din Ocolul ziarului în 30 de ani

Citit 1896 ori Ultima modificare Vineri, 06 Decembrie 2019 01:06

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.