Ce se întâmplă, în aceste zile, la BISERICA Mavramol

Vineri, 12 August 2016 10:00 | Publicat în SOCIETATE
Biserica Mavramol, din centrul oraşului, se îmbracă în aceste zile în straie noi. Sub coordonarea părintelui paroh Mihai Gherghe, ieri, mai mulţi oameni trebăluiau prin jurul bisericii, pregătind-o pentru hramul sărbătorit luni, 15 august, la Adormirea Maicii Domnului. De altfel, pregătirile pentru marea sărbătoare au început aici din vreme. De la începutul postului, Sfânta Liturghie se ţine în fiecare zi. În plus, comitetul parohial a pregătit şi o serie de ajutoare, pent ...

PELERINAJUL ”Sfintei de la Adam” se aproapie de final

Joi, 11 August 2016 10:00 | Publicat în SOCIETATE
Până duminică, Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului de la Mânăstirea Adam este în pelerinaj, prin judeţul nostru. La pelerinaj participă şi în acest an, sute de preoţi şi mii de credincioşi. Purtată pe braţe de preoţi, icoana trece prin mai bine de 50 de parohii din întreg judeţul. “În fiecare parohie, pe parcursul închinării credincioşilor care vin să mulţumească lui Dumnezeu, prin Maica Preacurată, şi să-I ceară ajutor în suferinţele şi necazurile l ...

Munca te face om

Miercuri, 10 August 2016 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Mi-a scris un jurnalist gălăţean că s-a săturat de toţi directoraşii din oraş care, pentru o mie de lei pe lună, vor să le faci marea cu sarea. Să şi dormi la serviciu, dacă se poate. Sau mai bine să nu dormi deloc, atât vreme cât de treabă ţi se mai găseşte prin firmă. Şi are omul dreptate. Aia nu-i viaţă! Şi nu e el singurul căruia nu-i plac vechilii de sclavi. Dar eu, cel puţin, m-am săturat la fel de tare şi de puturoşii care stau pe tuşă şi cârcotesc. „P ...

CULESUL VIEI se apropie cu paşi mari

Miercuri, 10 August 2016 12:00 | Publicat în SOCIETATE
Cam trei săptămâni mai sunt până când va începe culesul viei, pe dealurile Bujorului. Managerul Staţiunii de Cercetare Dezvoltare pentru Viticultură şi Vinificaţie (SCDVV) Târgu-Bujor, cercetătoarea Alina Donici, ne-a dat detalii. “A fost un an greu pentru cultura de vie. Ne-am confruntat cu mai multe boli, în cultură, printre care şi mana. Apoi, după 28 iulie, când s-au oprit ploile, a trebuit să facem faţă unor atacuri foarte agresive de făinare. Dar am încercat să n ...

Fermierii au IRIGAT doar trei la sută din câmpuri

Marți, 09 August 2016 04:30 | Publicat în ECONOMIE
Ca şi în anii trecuţi, în ciuda secetei, fermierii gălăţeni n-au irigat masiv. În acest an, potrivit filialei gălăţene a Agenţiei Naţionale pentru Îmbunătăţiri Funciare (ANIF), până la data de 1 august, s-a aplicat udarea I pe 9.209 hectare de teren arabil. Procentual, înseamnă că s-a udat doar 3,18 la sută din suprafaţa arabilă a judeţului. Amenajate pentru irigaţii sunt 136.995 de hectare, dar numai pe treptele inferioare de pompare a apei le este fermierilor rentab ...

ADUCȚIUNEA de la Movileni, încă îngropată sub hârtii

Marți, 09 August 2016 06:30 | Publicat în ECONOMIE
"Planuri de irigat faci în iarnă, nu în timpul pârjolului!”, spune inginerul Gavrilă Tuchiluş, managerul Agrimat Matca Bazinul legumicol Tecuci-Matca este al treilea din ţară, ca dimensiune. Sute de mii de tone de legume se livrează, anual, din comuna gălăţeană. Tot în localitate se află ferma Condor Matca, a doua din ţară din punct de vedere al parametrilor de livrare a ouălor. Şi, bineînţeles, Matca este şi locul în care s-a dezvoltat societatea Agrimat, principalul ...
„Jocul coroanei” este povestea Vikăi şi a lui Nikolai. Amândoi rămăseseră ofrani de mici. Sau cel puţin aşa par să stea lucrurile, de la primele pagini. Cu puterea de a da viaţă magiei, dar în moduri personale, distincte, fiecare dintre ei a fost crescut de un mentor al cărui rost pe lume era să descopere şi să îi pună în valoare pe magii Rusiei. Pe Vika a crescut-o, patern, Serghei. Pe Nikolai îl crescuse, rece şi distantă, sora lui Serghei, Galina. Tinerii magi nici n ...
Sute de hectare de culturi din judeţ sunt deja afectate de secetă. Câteva zeci de fermieri din comunele Lieşti şi Băneasa au informat Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DADR) Galaţi cu privire la faptul că seceta le-a calamitat culturile. Este vorba de zeci de oameni şi de vreo 400 de hectare de teren. Iar agricultorii abia au început să se îndrepte către primării ca să sesizeze pierderile pe care le-au suferit în câmp. Anul trecut, ce-i drept într-un an mu ...

Câmpurile au prioritate la întocmirea CADASTRULUI

Joi, 04 August 2016 11:00 | Publicat în ECONOMIE
Primăriile din Galaţi pot cere, începând de astăzi, bani pentru cadastrarea terenurilor agricole. Potrivit unor informaţii vehiculate de presa centrală, dar neconfirmate, încă, de ANCPI, fiecare primărie poate primi până la 135.000 de lei. E greu de spus acum dacă aceşti bani vor fi sau nu suficienţi pentru finalizarea cadastrării, pe fiecare localitate în parte. Multe depind aici şi de cât din treabă au rezolvat deja autorităţile şi proprietarii de imobile. Şi la fel de ...

SUBVENȚIILE ar putea întârzia până la toamnă

Miercuri, 03 August 2016 12:30 | Publicat în ECONOMIE
Mai mulţi fermieri care au participat, în aceste zile, la negocierile cu reprezentanţii Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), privind ritmul în care se plătesc subvenţiile, au declarat că, din calculele lor, statul nu va reuşi să vireze toţi banii pe care îi datorează fermierilor până la finele acestei luni. Mai exact, susţin fermierii respectivi - printre care şi președintele Asociației Crescătorilor de Bălțată Românească din România, Zoltan Haler - ...
Pagina 16 din 54