„Eu nu vreau doar să vin în România pentru un rol și apoi să plec. Mă interesează să construiesc proiecte aici și să folosesc experiența acumulată în producții internaționale pentru a crea lucruri care pot funcționa și în România. O producție cinematografică aduce zeci sau sute de oameni, consumă servicii locale și poate lăsa bani în economia unui oraș. Filmul poate fi și industrie, nu doar artă”, ne-a declarat actorul şi producătorul Rareş Dimofte, în interviul pe care ni l-a acordat.
Rareş Dimofte – actor şi producător cu (re)numele internaţional Raresh DiMofte – este fiul lui Costel Dimofte, Cetăţean de Onoare al municipiului Galaţi, cunoscut antrenor de haltere şi arbitru internațional. Aflat în vizită la Galaţi, oraşul în care a crescut, Rareş Dimofte a acceptat să acorde un interviu pentru „Viaţa liberă”. Voiam să aflăm noutăţi despre rolurile şi producţiile în care îl putem urmări şi despre proiectele în care este implicat. Rareş ne-a vorbit, însă, şi despre potenţialul cinematografic al oraşului nostru. Şi despre proiectele valoroase ale OaRa Films, care ar putea pune Galaţiul pe harta industriei filmului.
- Rareş Dimofte, ați revenit, în ultima perioadă, tot mai mult în atenția publicului român și prin proiecte independente, nu doar prin producţii internaţionale. Cum se transformă actorul în producător de film?
- În ultimii ani am avut șansa să lucrez atât în producții internaționale, cât și în proiecte românești independente, iar pentru mine cele două direcții sunt la fel de importante.
Publicul mă poate vedea, de exemplu, în „House of David”, producție disponibilă pe Prime Video, unde îl interpretez pe Lahmi, fratele lui Goliat, dar și în sezonul al doilea din „The Tourist”, unde am interpretat personajul Tomasz.
În paralel, am continuat să lucrez în România, inclusiv la proiectele independente „Bucla” („The Loop”) și „Micul căpitan” („The Little Captain”), în care am fost implicat și pe partea de producție.
Cred că experiența acumulată în producțiile internaționale îmi este foarte utilă acum, pentru că nu mai privesc un film doar din perspectiva actorului. Mă interesează tot mai mult întregul mecanism prin care o poveste ajunge de la idee la ecran.
- Ați interpretat personaje foarte diferite. Dacă ar fi să comparați două dintre rolurile recente, Lahmi din „House of David” și Tomasz din „The Tourist”, ne puteţi spune ce le-a făcut interesante pentru dumneavoastră?
- Sunt două personaje foarte diferite și tocmai asta mi-a plăcut.
Lahmi vine dintr-o lume în care forța fizică, familia, onoarea și conflictul sunt foarte importante. Tomasz, în schimb, este mult mai misterios, mai reținut și funcționează foarte mult prin ceea ce nu spune.
Ca actor, îmi place să nu primesc de fiecare dată aceeași jucărie. Mă interesează personajele care îți cer să găsești un alt ritm, altă energie, altă formă de control.
- Ați lucrat atât în producții internaționale, cât și în producții românești. Care sunt diferențele pe care le simțiți între cele două lumi?
- Sunt diferențe de sistem, de bugete, de organizare și de amploare, dar meseria de bază rămâne aceeași.
În producțiile internaționale am văzut foarte clar cât de importantă este pregătirea. Când ai sute de oameni implicați într-o producție, fiecare minut, fiecare departament și fiecare decizie contează.
În România există foarte mult talent și foarte mulți oameni buni. Ceea ce cred că trebuie să dezvoltăm în continuare este capacitatea de a transforma talentul și ideile în proiecte sustenabile, produse constant și duse către public.
De aceea am început să mă implic din ce în ce mai serios în producție.
- Știu că fiecare personaj aduce provocări noi și abordări diferite pentru un actor. Care au fost trei dintre rolurile cele mai solicitante și dificile de până acum? Există un personaj pe care l-ați continua și unul la care ați spune „stop!”?
- Sunt multe roluri care au venit cu dificultăți diferite. Unele au fost solicitante fizic, altele psihologic, iar uneori dificultatea vine pur și simplu din timpul foarte scurt pe care îl ai pentru a construi ceva credibil.
Unul dintre lucrurile pe care le-am învățat este că nu trebuie să cauți mereu să „arăți” că joci. Uneori cea mai dificilă parte este să faci foarte puțin și să lași camera să vadă ce se întâmplă în interior.
Cât despre un personaj pe care l-aș continua sau unul la care aș spune „stop”, probabil că răspunsul este simplu: dacă un personaj mai are ceva de spus și povestea este bună, mă întorc. Dacă nu mai are nimic de spus, îl lăsăm în pace.
- Câte ore are de fapt „o zi” pe platourile de filmare? Cât poate dura, în realitate, o scenă de câteva minute de pe ecran?
- O zi de filmare poate fi foarte lungă. Uneori ajungi să petreci pe platou 10-12 ore sau chiar mai mult, pentru câteva minute de material final.
O scenă care pare simplă pe ecran poate implica repetiții, lumină, sunet, cameră, machiaj, costume, recuzită, blocking, mai multe duble și apoi reluarea tuturor acestor lucruri din alte unghiuri.
Publicul vede două minute. În spatele celor două minute poate exista o zi întreagă de muncă.
Și asta este una dintre lecțiile importante pe care le-am luat din producție: cinematografia este o muncă de echipă la un nivel foarte serios.
- La un spectacol de teatru, emoția pe care o transmite actorul trebuie să treacă rampa. La un film, trebuie să străbată ecranul. Care ar fi secretul major care diferențiază un actor de teatru de un actor de film?
- Nu cred că sunt două meserii complet diferite. Există aceeași meserie, dar instrumente diferite. Studiul profund al personajului este același.
În teatru ai publicul în față și trebuie să controlezi energia unei săli întregi. În film ai camera, care poate vedea un lucru extrem de mic: o privire, o ezitare, o respirație.
Camera nu iartă prea mult. Poți să ai o interpretare foarte bună, dar dacă este prea mare pentru cadru, se vede imediat.
Cred că un actor bun trebuie să știe să se adapteze. Nu să joace mai puțin sau mai mult, ci să înțeleagă instrumentul prin care povestea ajunge la spectator.
- Vi se întâmplă ca, în viața de zi cu zi, să observați oameni, gesturi sau situații și să vă gândiți la ele din perspectiva actorului?
- Permanent.
Probabil că acesta este unul dintre lucrurile de care nu mai scapi. Observi oamenii, felul în care merg, cum vorbesc, cum mint, cum se enervează, cum încearcă să pară relaxați când nu sunt.
Actorul lucrează foarte mult cu observația. Viața reală este plină de personaje. Uneori trebuie doar să fii atent.
Dar îmi trăiesc și viața și îmi permit să nu observ.
- În prezent, în ce producții vă pot urmări gălățenii și cum pot avea acces la ele?
- „House of David” poate fi urmărit pe Prime Video, iar „The Tourist”, sezonul al doilea, poate fi vizionat prin platformele care difuzează producția BBC. Cât despre „American Dreamer” - unde joc alături de Shirley MacLaine și Peter Dinklage - este acum pe Amazon Prime.
Tocmai am încheiat filmările la un nou proiect filmat în Olanda, „De Viking van Woensel”, regizat de controversatul Teemong, unde îl joc pe Bartek, un personaj exploziv, cu intenții bune, dar cu porniri spartane.
Proiectele independente românești au un traseu diferit. „Bucla” („The Loop”) și „Micul căpitan” („The Little Captain”) au circulat și circulă prin festivaluri care deja au adunat numeroase premii și nominalizări, iar pentru mine este important faptul că aceste proiecte românești își găsesc publicul și în afara circuitului strict comercial.
- Ce ne puteți spune despre actualele proiecte în care sunteți implicat și despre OaRa Films?
- În perioada asta lucrez foarte mult pe partea de dezvoltare și producție, nu doar pe actorie.
OaRa Films este compania de producție pe care am co-fondat-o împreună cu Oana Marcu, producătoare și actriță. Pentru noi, OaRa nu este doar o umbrelă sub care adunăm proiecte, OaRa are misiunea de a forma echipe eficiente și de a crea filme care să ne reprezinte astăzi și să reziste în timp.
Oana este partenera mea în companie și are experiență atât ca actriță, cât și ca producătoare, ceea ce ne ajută foarte mult să privim un proiect din ambele perspective: artistică și de producție.
Eu vin cu experiența de actor acumulată în România și în producții internaționale, dar și cu partea de dezvoltare, producție și relaționare cu parteneri.
Nu suntem însă singuri. Avem o echipă directă și colaboratori de producție cu care construim proiectele. Iosif Savu este producător și responsabil cu logistica, iar Andra Tudor este producător executiv și social media manager. Scenaristul și scriitorul Cristi Nedelcu face parte, de asemenea, din echipa OaRa Films. Fiecare are un rol foarte clar, iar împreună formăm o echipă care poate să ducă un proiect de la idee către producție.
Și avem în jurul nostru colaboratori profesioniști pe care îi aducem în funcție de natura și dimensiunea fiecărui proiect.
Un atu foarte important în acest moment este și parteneriatul media pe care îl avem cu DIGI, care este implicat ca partener media și distribuitor în România pentru primul film, „Mireasă pentru Parohie”.
Pentru noi, un astfel de parteneriat este important nu doar prin expunerea pe care o poate aduce, ci și pentru că arată că proiectele dezvoltate independent pot ajunge să construiască parteneriate cu jucători importanți din piață.
„Mireasă pentru Parohie” este unul dintre proiectele importante pe care le dezvoltăm acum, dar avem și alte proiecte în diferite stadii de dezvoltare.
În momentul de față avem ceea ce cred că este esențial într-o companie de producție: proiecte, oameni, experiență și o echipă care este gata să treacă la treabă.
Avem o echipă fabuloasă și suntem gata de acțiune.
- Are Galațiul potențial cinematografic? Şi dacă are, cum îl poate exploata? Ce ar putea oferi un oraș precum Galațiul unei producții de film?
- Foarte multe.
Are Dunărea, portul, zone industriale, arhitectură veche și nouă, cartiere foarte diferite între ele, spații care pot funcționa pentru povești contemporane, dar și pentru filme de epocă sau producții care au nevoie de un anumit tip de atmosferă.
Dar mai important decât o anumită clădire este faptul că un oraș poate deveni o infrastructură de producție.
Dacă ai locații, oameni care pot lucra în producție, servicii, transport, cazare, catering, logistică și un sistem administrativ care înțelege nevoile unei filmări, începi să ai un avantaj real.
O producție cinematografică nu aduce doar o cameră și niște actori. Aduce zeci sau sute de oameni, consumă servicii locale și poate lăsa bani în economia orașului.
- Dacă OaRa Films ar decide să producă un film la Galați, ce ar trebui să găsească aici?
- În primul rând, deschidere.
Apoi acces rapid la locații, autorizații cât mai eficiente, oameni care să înțeleagă ce presupune o producție, servicii locale și un sistem prin care producătorul să poată afla rapid ce poate găsi și utiliza în oraș.
Eu cred că România are foarte multe locuri care pot deveni platouri de filmare foarte bune. Problema este că trebuie să le prezentăm profesionist și să facem lucrurile suficient de simplu încât un producător să spună: „Da, pot filma aici”.
Galațiul are un avantaj pe care nu l-aș ignora: are o identitate foarte puternică. Iar cinematografia caută exact asta.
- Ce vă mai leagă astăzi de Galați, dincolo de faptul că sunteți fiul unui Cetățean de Onoare al municipiului?
- Legătura este una personală, dar și profesională.
Familia mea, copilăria, sportul și oamenii pe care i-am cunoscut acolo fac parte din mine. Am plecat în urmă cu mulți ani pentru a-mi construi cariera în America de Nord, dar faptul că am lucrat în România, Canada, Statele Unite, Irlanda și în alte teritorii nu înseamnă că am rupt legătura cu locul din care provin.
Dimpotrivă. Cu cât acumulezi mai multă experiență, cu atât începi să te gândești ce poți aduce României.
Eu nu vreau doar să vin în România pentru un rol și apoi să plec. Mă interesează să construiesc proiecte aici și să folosesc experiența acumulată în producții internaționale pentru a crea lucruri care pot funcționa și în România.
- Dacă ați avea ocazia să transmiteți un singur mesaj gălățenilor despre orașul lor, care ar fi acela?
- Să nu mai privim întotdeauna ceea ce ne lipsește înainte să vedem ceea ce avem.
Galațiul are Dunărea, portul, industria, oameni, arhitectură, povești și o identitate proprie.
Toate acestea pot fi privite și ca resurse culturale și economice.
Poate că trebuie să începem să tratăm ceea ce are Galațiul ca pe niște active și să ne întrebăm cum le putem folosi mai inteligent.
Iar filmul este un exemplu foarte bun. Poate fi cultură, poate promova un oraș, poate crea povești despre el și, în același timp, poate aduce bani în economia locală.
Filmul poate fi și industrie, nu doar artă.
Cine este Rareş Dimofte
Actor cu apariții notabile în filme internaționale, scenarist şi producător, Rareş Dimofte s-a născut la Târgu Ocna, a copilărit în Galaţi, unde a absolvit Colegiul Tehnic „Traian Vuia”. Cu un tată antrenor de haltere și arbitru internațional, Rareş a practicat, în copilărie, sporturi de tot felul, de la înot şi caiac, la handbal și rugby.
A început să studieze actoria spre sfârșitul adolescenței, a fost admis la programe de teatru de prestigiu din România, finalizându-şi studiile cu un masterat în Artele Spectacolului (Actorie) obținut la Universitatea „Babeș-Bolyai”.
A primit numeroase premii și nominalizări internaționale pentru interpretările sale în film şi teatru.
Pe lângă activitatea de actor, Rareş Dimofte lucrează și ca scenarist, regizor și producător.
Este cofondator al OaRa Films, o casă de producție independentă axată pe conținut pentru film, televiziune și publicitate.
Cine este Oana Marcu
Oana Marcu a debutat în cinematografia internațională cu filmul „The Wanderers: The Quest of the Demon Hunter” (2017), jucând alături de celebrul Armand Assante. Filmul a câștigat premiul pentru cel mai bun lungmetraj horror la Festivalul de Film Garden State din SUA.
Oana Marcu s-a născut în Bacău şi deţine o licenţă şi un master în Arta actorului.
Este actriţă a Teatrului „Tony Bulandra” din Târgoviște.
Potrivit IMDb, Oana Marcu se face remarcată prin prezența sa scenică puternică, prin profunzime emoțională, implicare intensă în construirea personajelor și o abordare curajoasă a rolurilor complexe.
