Ce-a câştigat Galaţiul în 2017 (FOTO)

Joi, 28 Decembrie 2017 00:03 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Lucrări finalizate în valoare de peste 21 de milioane de euro, care au schimbat faţa oraşului, primele mijloace de transport public nou-nouţe după atâta amar de vreme de călătorit cu SH-uri, primele croaziere cu vaporaşul pe Dunăre, dar şi un logo şi o identitate vizuală a Galaţiului, cu acestea rămân gălăţenii din anul 2017. Sănătatea, cultura, istoria au avut şi ele de câştigat în anul care se încheie şi, nu mai puţin important, s-au reparat greşeli care trenau de ...
Un grup de 39 de senatori şi deputaţi PSD au depus o propunere de modificare a codurilor penale prin care vor reducerea limitelor pedepselor pentru luare de mită şi trafic de influenţă, dar şi ca pedepsele de până la trei ani să fie executate la domiciliu, anunţă News.ro. Astfel, conform propunerilor celor de la PSD, în Codul penal vor fi  modificate şapte articole privind concursul de infracţiuni, regimul închisorii, luarea de mită, darea de mită, traficul de influenţă, cu ...
Preşedintele SC Oţelul, Cornel Romeo Moisescu, a făcut bilanţul pentru 2017, "un an foarte bun", în care s-au făcut paşi uriaşi în reconstrucţia clubului roşu-alb-albastru. În urmă cu un an şi jumătate, Oţelul Galaţi - campioana României din 2011 - nu mai exista, în urma falimentului societăţii care administra activitatea echipei. A urmat iniţiativa unui grup de suporteri devotaţi, cu înfiinţarea unui nou club ce pornea renaşterea de la zero. Astfel, 2017 a fost începu ...
Interviu cu directorul executiv al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Galaţi, Cezar Năstase. - Domnule director, ce obiective v-aţi stabilit pentru 2017 şi câte dintre acestea au fost atinse? - În acest an, AJOFM Galaţi a fost axată pe realizarea mai multor obiective: ocuparea rapida a unui număr cât mai mare de locuri de muncă şi sprijinirea celor aflaţi în căutarea unui loc de muncă; implementarea măsurilor active şi preventive pentru şomeri şi ...
Deşi mai sunt doar câteva zile până la finele anului, Primăria nu a reuşit, nici până acum, să le achite tuturor gălăţenilor ale căror dosare au fost aprobate ajutorul financiar de 3.000 de lei pentru achiziţionarea unui sistem alternativ de încălzire. Sute de persoane încă aşteaptă ca municipalitatea să le vireze banii în conturi, deşi dosarele le-au fost aprobate în urmă cu mai multă vreme, ba chiar unii dintre aceştia au primit dispoziţie de acordare a ajutorului ...
Felul în care se circulă pe şosele din Galaţi este de natură să răstoarne orice previziune bazată pe statistici. Caracteristice până acum perioadei de vară, accidentele foarte grave s-au "mutat" iarna. Pe final de an, numărul evenimentelor mortale a crescut alarmant. În statistici, oficial, nu stăm foarte rău, în comparaţie cu alţii, cifrele plasând judeţul Galaţi pe la jumătatea clasamentului din punct de vedere al evenimentelor rutiere înregistrate. În realitate, tot b ...

REPORTAJ | Micro 18, cartierul în care umbră fac doar blocurile

Miercuri, 27 Decembrie 2017 00:01 | Publicat în REPORTAJ
Nu că Galaţiul ar musti de parcuri şi spaţii verzi amenajate, de copaci care să ne aducă valuri de oxigen mai aproape de blocurile gri sau care să ne ofere un petec de umbră naturală vara, pe timp de caniculă. Dar nu ai cum să nu observi când, pe o distanţă de peste un kilometru, o stradă importantă din Galaţi nu are niciun copac şi nicio bancă pe care să te odihneşti. Este cazul străzii Brăilei, pe partea cartierului Micro 18, zonă cunoscută şi sub numele de Ada Marine ...

74 de premii şi menţiuni, la olimpiade şi concursuri naţionale

Miercuri, 27 Decembrie 2017 00:02 | Publicat în EDUCAŢIE
Anul 2017 a fost unul foarte bun în ceea ce priveşte numărul de premii şi menţiuni obţinute de elevi gălăţeni la concursurile şi olimpiadele naţionale. 74 este numărul distincţiilor aduse Galaţiului anul acesta, aproximativ o treime dintre ele fiind obţinute, ca de obicei, de  elevii de la Colegiul Naţional "Vasile Alecsandri". Un alt lucru îmbucurător este faptul că nouă premii şi menţiuni au fost obţinute de elevi de la unităţi de învăţământ din mediul rural. Di ...
În loc de 11,72 de lei cu TVA, cazarea şi hrănirea unui câine în padoc va costa 5,25 de lei cu TVA pe zi. La recenta şedinţă a Consiliului Local, aleşii au decis modificarea tarifelor pentru serviciul de ecarisaj, tarife stabilite prin vot în urmă cu şase luni. Din păcate, crearea unei asociaţii de dezvoltare intercomunitară pentru gestionarea câinilor fără stăpân din municipiul Galaţi şi din localităţile limitrofe şi construirea unui padoc între comunele Vânători şi ...
Înotătoarea Delia Dudău (14 ani) este prima gălăţeancă ce a fost convocată la lotul naţional de triatlon, fiind cea mai mică dintre cei cinci juniori şi cadeţi. Convocarea sa la lot a venit în urma câştigării, în luna august, a titlului de campioană naţională la "Titans Triatlon" - Campionatul Naţional, desfăşurat la Bucureşti, unde a înotat 400 m, a pedalat 10 km şi a alergat 2,5 km. Mai este nevoie, însă, de un pas pentru a putea reprezenta România la "Mondiale". ...
Pagina 13 din 258