Se respectă sau nu Constituţia?

Se respectă sau nu Constituţia?
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Avem, la Galaţi, două facultăţi care scot oameni ai legii. Mai avem un număr considerabil de magistraţi, specialişti în drept cu titluri universitare, avocaţi, jurişti în întreprinderi şi pasionaţi de legislaţie şi înţelegerea ei în rândul politicienilor.

Tuturor le adresăm două întrebări asupra unor acţiuni  şi declaraţii „la zi”, care au stârnit controverse. Pentru a ne informa corect cititorii, contribuabili şi votanţi gălăţeni avem nevoie de sprijinul specialiştilor. Îi rugăm aşadar să încerce cu legea în mână, să răspundă fie prin mesaje pe www.viata-libera.ro, fie scriind pe Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. sau la adresa Str. Domnească nr. 68.

Vom publica toate răspunsurile primite care sunt semnate, bazate pe lege şi fără trimiteri la originea… poporului român, cum mai obişnuiesc unii să facă în lipsa unor argumente.

1.Este sau nu actualul guvern constituţional?

Extras din Declaraţia preşedintelui Traian Băsescu, 1 octombrie 2009: „În momentul de faţă, PD-L se află, practic, singur la guvernare - am semnat decretele de revocare a miniştrilor demisionari - şi va trebui, utilizând prevederile constituţionale, să delege miniştrii aflaţi în funcţie şi pentru gestionarea obiectivelor politice ale altor ministere, adică obiectivele din programul de guvernare.

Practic, deşi avem o restrângere masivă a numărului de miniştri şi, probabil, şi a altor funcţionari - numai dacă mă gândesc la cabinetele miniştrilor, la cabinetele secretarilor de stat, probabil - deşi, spuneam, are loc o restrângere a numărului de demnitari la nivel executiv, practic,

Guvernul, în conformitate cu Constituţia, este în deplinătatea capacităţii sale de exerciţiu, fie că vorbim despre emiterea de hotărâri de guvern, ordonanţe, ordonanţe de urgenţă, proiecte de lege transmise spre Parlament sau posibilitatea de a-şi angaja răspunderea.”

Constituţia României, Articolul 85, pt.3 :  „Dacă prin propunerea de remaniere se schimbă structura sau compoziţia politică a Guvernului, Preşedintele României va putea exercita atribuţia prevăzută la alineatul (2) numai pe baza aprobării Parlamentului, acordată la propunerea primului-ministru. „

2. Este constituţională Ordonanţa de Guvern discutată în şedinţa din 30 septembrie prin care se fac precizări cu privire la alegeri şi referendum?

Declaraţia primului ministru Emil Boc, după şedinţa de guvern: „Am adoptat astăzi o ordonanţă de urgenţă cu privire la referendum. Existând posibilitatea organizării de către preşedintele României - aşa cum a anunţat - a unui referendum naţional pe tema Parlamentului unicameral, prin ordonanţă de urgenţă propusă astăzi am reglementat două lucruri scadente.

Primul lucru este acela prin care dăm posibilitatea ca în aceleaşi secţii de votare şi cu utilizarea aceloraşi birouri electorale să se realizeze şi alegerile prezidenţiale şi referendumul pentru Parlamentul unicameral…

Cea de a doua problemă scadentă pe care am rezolvat-o, este aceea de a preciza în conţinutul ordonanţei un termen în care Parlamentul să se pronunţe prin aviz consultativ cu privire la decizia şefului statului de a organiza un referendum consultativ pe o problemă de interes naţional.

În acest moment, în lege nu există un termen în care Parlamentul să se pronunţe, ceea ce ar putea pune în dificultate aplicarea unei prevederi constituţionale şi a unei prerogative care aparţine şefului statului. Am precizat doar că, prin lege, se stabileşte că într-un anumit interval de timp - 20 de zile - Parlamentul să dea un răspuns cu privire la iniţiativa şefului statului.”

Constituţia României, Articolul 61, pt.1: „ Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării.” Articolul 109, pt.1: „Guvernul răspunde politic numai în faţa Parlamentului pentru întreaga sa activitate.

Fiecare membru al Guvernului răspunde politic solidar cu ceilalţi membri pentru activitatea Guvernului şi pentru actele acestuia.” Articolul 115, pt 4: „Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă numai în situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, având obligaţia de a motiva urgenţa în cuprinsul acestora.”

Citit 1367 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.