Gardienii la instanţe, hoţii de capul lor?

Gardienii la instanţe, hoţii de capul lor?
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Un proiect al Ministerului Justiţiei ar lăsa la Galaţi, 89 de paznici pentru 913 persoane private de libertate * 100 de lucrători ai Penitenciarului Galaţi ar urma să păzească instanţele şi parchetele *

Ministerul de Justiţie (MJ) a elaborat un proiect de act normativ prin care propune extinderea atribuţiilor Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP) la paza şi protecţia sediului MJ şi a unităţilor subordonate (judecătorii, tribunale, curţi de apel şi parchete).

La auzul acestor propuneri, cei din Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor au dat publicităţii un comunicat de presă prin care îşi exprimă dezacordul faţă de proiectul de act normativ.

„Având în vedere că în cadrul ANP sunt peste 3.000 de posturi vacante (aproximativ 25 la sută din numărul total de posturi), considerăm că preluarea acestor atribuţii este inoportună, în contextul în care anual se adună sute de mii de ore suplimentare, care nu pot fi recuperate sau plătite – în 2009 au fost 180.000 de ore suplimentare neplătite”.

„Deja, în cadrul aparatului de lucru al Ministerului Justiţiei îşi desfăşoară activitatea un număr de aproximativ 40 de ofiţeri şi agenţi „împrumutaţi permanent” de la Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi unităţile subordonate - instituţii care asigură plata drepturilor salariale, aspect constatat ca fiind în contradicţie flagrantă cu legislaţia în vigoare de către misiunile de audit care au avut drept obiect gestiunea resurselor umane”.

„Din punct de vedere logistic, ANP nu este pregătită să preia aceste atribuţii, iar conducerea instituţiei nu a fost consultată cu privire la acest proiect, nefiind clarificată intenţia MJ în ceea ce priveşte obiectivele ce se intenţionează a fi preluate, în vederea asigurării pazei şi protecţiei” susţine Sorin Dumitraşcu, preşedintele FSANP.

La instanţe şi parchete – 100 de jandarmi

În cazul în care acest proiect de act normativ va fi aprobat şi va produce efecte, la Galaţi situaţia va fi dezastruoasă. „La instanţele şi parchetele gălăţene, paza este asigurată acum de 100 de jandarmi”; ne-a explicat locotenent Costin Barbu, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Galaţi.

După cum am menţionat mai sus, MJ doreşte ca aceşti 100 de jandarmi să fie înlocuiţi de lucrători ai Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor. Lucru aproape imposibil, mai ales că, în acest moment, la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Galaţi lucrează doar 189 de persoane pe sectorul operativ.

„În acest moment, în Penitenciarul Galaţi sunt 913 persoane în custodie, păzite de 189 de cadre. În total avem 320 de posturi, dintre care doar 264 ocupate. Dintre acestea, 189 lucrează în sistemul operativ, unde sunt prevăzute 208 posturi”, ne-a spus Safta Trincu, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Galaţi.

Mai pe scurt, din punct de vedere teoretic, un gardian trebuie conform normelor să păzească 5 deţinuţi. Practic, numărul deţinuţilor atribuiţi unui gardian este mult mai mare, mai ales că nu toţi cei 189 de gardieni lucrează în aceeaşi tură, iar o parte asigură paza celor care trebuie să meargă la instanţele de judecată sau care au nevoie de îngrijiri medicale.

Dacă actul normativ va fi aprobat aşa cum este el propus de MJ, la Galaţi ar mai lucra în penitenciar doar 89 de gardieni. Ceea ce înseamnă că un gardian ar trebui să păzească un număr dublu de deţinuţi decât în prezent.   

Sorin Dumitraşcu, preşedintele FSANP, ne-a informat că, dacă Ministerul de Justiţie nu retrage proiectul de act normativ, Sindicatul va ataca aceste măsuri în instanţă.

Citit 1245 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.