Poliţiştii de frontieră de la Oancea au depistat şi reţinut un bărbat cu cetăţenie română și Republica Moldova, căutat de autorităţile din Franța pentru comiterea unor infracţiuni de furt și constituire de grup organizat.
Bărbatul, în vârstă de 35 de ani, se prezentase pentru efectuarea formalităților de control, la volanul unui autoturism.
Polițiștii de frontieră gălățeni au constatat că pe numele lui era emisă o alertă, începând cu data de 22 septembrie, de către autoritățile franceze, el fiind autorul unor infracţiuni săvârşite pe teritoriul acestui stat.
Bărbatul a fost predat unei echipe operative din cadrul Serviciului de Investigații Criminale al Inspectoratului Județean de Poliție Galați, în vederea luării măsurilor legale ce se impun.

