În Franța, număr record de cereri de azil

Marți, 23 Ianuarie 2024 16:59 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Numărul cererilor de azil în Franţa a crescut cu 8,6 la sută în 2023, în raport cu 2022, ajungând la nivelul istoric record de aproape 142.500, a anunţat Oficiul francez de protecţie a refugiaţilor şi apatrizilor (Ofpra). "Această creştere nu este proprie Franţei, ea se înscrie într-un context european şi rămâne, de altfel, net inferioară mediei europene, care ar urma să situeze între 15 şi 20 la sută", a comentat pentru AFP directorul Ofpra, Julien Boucher. Cele mai mu ...
Ministrul de Interne german Nancy Faeser a susţinut că măsurile planificate pentru deportarea mai rapidă a solicitanţilor de azil respinşi sunt necesare pentru a menţine acceptarea socială a protecţiei refugiaţilor şi pentru o integrare reuşită, informează DPA. ''Cu pachetul nostru legislativ, garantăm că oamenii fără dreptul de a sta aici trebuie să părăsească ţara noastră mai rapid'', a declarat politiciana social-democrată, pentru cotidianul Rheinische Post. O serie d ...

Acord istoric privind pactul pentru azil și migrație

Miercuri, 20 Decembrie 2023 18:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Parlamentul European şi statele membre ale Uniunii Europene au ajuns miercuri la un acord asupra unei ample reforme a politicii europene privind azilul şi migraţia, la capătul unei ultime nopţi de negocieri, a anunţat vicepreşedintele Comisiei Europene pentru promovarea modului de viaţă european, Margaritis Schinas, transmite AFP. Reforma ''va asigura faptul că există un răspuns european eficient la această provocare europeană. Înseamnă că europenii, nu traficanţii, vor decide ...

Filantropie pentru vârstnicii din cadrul unui azil din Galaţi

Marți, 28 Noiembrie 2023 13:35 | Publicat în Regional
În această perioadă, se desfăşoară activităţi cu caracter pastoral-misionar şi social-filantropic dedicate persoanelor vârstnice aflate în instituţiile sociale, dar şi celor care locuiesc singure şi au o situaţie materială precarăAcţiunea de binefacere de vineri, 24 noiembrie, organizată în contextul anului omagial al pastoraţiei persoanelor vârstnice şi al sărbătorii Sfântului Apostol Andrei, s-a desfăşurat în biserica cu hramul "Sfântul Mare Mucenic Gheorghe şi S ...

În azil, dar tot... curtat

Joi, 12 Octombrie 2023 22:00 | Publicat în TV MANIA
* Viață. "În viața lui Irinel Columbeanu, ladies first (doamnele, mai întâi - n.r.), se știe!", a exclamat Cristi Brancu, la "Exclusiv VIP", pe Prima Tv. În studio, pe fotoliul opus, ședea un Irinel cu păr alb și zburlit, în costum deschis la culoare, gleznele goale, iar cravata răvășită fusese asortată cu niște - mă scuzați! - totoși bălțați... ori cel puțin așa mi se păreau mie încălțările lui. Tocmai ce intervenise Cătălin Botezatu să-i spună: "Irinel, ai fo ...
Ambasadorii statelor membre ale Uniunii Europene s-au reunit miercuri la Bruxelles pentru a încerca să ajungă la un acord asupra unui text-cheie al reformei politicii UE în materie de migraţie şi a depăşi reticenţele Italiei, înaintea summitului Celor 27, programat vineri în Spania, la Granada, transmite AFP. Regulamentul în discuţie are ca scop să organizeze un răspuns la nivelul UE în caz de aflux masiv de migranţi într-un stat membru, aşa cum s-a întâmplat în criza refu ...