"Nu avem magazin, farmacie, grădiniţă, nimic. Doar câteva autobuze şi o biserică într-un cort. Acum se face alta, mai frumoasă. Un părculeţ într-un colţ, pădure pe o parte şi multă, multă păşune pe cealaltă. Suntem ai nimănui. Suntem Berlinul de la marginea Galaţiului. Un ghetou şi cam atât. Până şi adresa noastră e pe strada Berlin." Aşa ne întâmpinau locuitorii cartierului Dimitrie Cantemir, de la ieşirea din Galaţi spre Brăila, în decembrie 2016, la ultima n ...
  Păstrat în secret de primarul Galaţiului, Ionuţ Pucheanu şi de edilul Brăilei, Marian Dragomir, proiectul zonei metropolitane „Dunărea de Jos”, care va lua naştere din asocierea celor două oraşe, prevede obligaţii clare pentru fiecare dintre părţi. Noi am reuşit să le aflăm şi vi le prezentăm în exclusivitate.Potrivit datelor noastre, Ionuţ Pucheanu şi Marian Dragomir au stabilit formula juridică de formare a zonei metropolitane Galaţi – Brăila încă de dinaint ...

Cât de greu ne construim un acoperiş deasupra capului?

Joi, 22 Septembrie 2016 00:00 | Publicat în EDITORIAL
"A fost un act de un cinism ieşit din comun atunci când, unor oameni necăjiţi, profitând de necazurile lor, de speranţele lor, le-ai dat nişte chei de la nişte apartamente fără canalizare", declara fostul primar al Galaţiului, Marius Stan, acum patru ani, pe vremea asta. Moştenise de la predecesorul său, fostul primar Dumitru Nicolae, nişte apartamente ANL în cartierul Cantemir, inaugurate şi date în folosinţă pe sistemul "Hei-rup! Las’ că merge şi-aşa!", în campania ele ...
Primăria municipiului Galaţi începe anul cu o licitaţie publică pe „moşia” preşedintelui Consiliului Judeţean Brăila, Gheorghe Bunea Stancu, în coasta cartierului Cantemir. Atenţie însă, nu e vorba de o licitaţie pentru construcţia de locuinţe, pentru vreun complex sportiv ori pentru amenajarea utilitară sau urbanistică a zonei care nu are de niciunele, ci de o licitaţie cu strigare pentru atribuirea contractului “Închiriere teren arabil în suprafaţă de 592,5 de hect ...
* Municipalitatea aşteaptă răspunsul Comisiei de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul Curţii de Conturi a României cu privire la cei 500.000 de euro în litigiu * În premieră, raportul auditului financiar realizat de Curtea de Conturi a ajuns anul acesta în atenţia consilierilor locali O informare privind auditul financiar efectuat la Primăria Galaţi de Camera de Conturi Galaţi - structură teritorială a Curţii de Conturi a României, a ajuns în dezbaterea aleşilor locali ...
Consiliul Local Galaţi ar putea iniţia un proiect de amenajare urbanistică pe terenul de 592,5 hectare din coasta cartierului Cantemir, pe care până acum s-a făcut agricultură. Acesta este motivul pentru care, recent, Primăria a renunţat la caietul de sarcini pe care îl stabilise încă din luna mai, pentru închirierea suprafeţei respective, situate în extravilanul comunei Vădeni, judeţul Brăila. Terenul face parte din suprafaţa de o mie de hectare transmisă prin Hotărâre de ...
Aleşii locali încearcă pentru a doua oară să înfiinţeze o grădiniţă în Cartierul Cantemir. După ce iniţial au votat transformarea unui apartament situat la parterul blocului S9 în spaţiu cu destinaţia de grădiniţă şi l-au atribuit în folosinţă gratuită Inspectoratului Şcolar Judeţean Galaţi, şi-au dat seama că nu asta este soluţia. Aşa că au anulat hotărârea şi au aprobat o alta, care prevede transmiterea aceluiaşi spaţiu în administrarea Şcolii Generale nr ...

Grădiniţă la parter de bloc în cartierul Cantemir

Sâmbătă, 20 Octombrie 2012 06:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Cartierul Cantemir nu are nimic, dar absolut nimic din ceea ce ar trebui să aibă orice cartier urban civilizat - magazine, şcoli, dispensar, farmacie - locatarii blocurilor ANL fiind nevoiţi să se deplaseze în alte cartiere pentru a-şi cumpăra o pâine, o aspirină sau pentru a-şi duce copiii la şcoală. Vestea bună este că aleşii locali şi-au dat joi votul pentru schimbarea destinaţiei apartamentului nr. 15, situat la parterul blocului S9 din strada Berlin nr. 11, din spaţiu de ...

Ciulinii Galaţiului

Miercuri, 19 Septembrie 2012 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Galaţiul nu-i în Bărăgan, dar, în pofida geografiei, de ciulini nu ducem lipsă. Ba chiar am putea trimite şi la export, să se mai înghimpe şi alţii, că nouă ne-au sângerat destul şi inima, şi gândul, şi bugetele. Avem ciulini peste tot, din administraţie la politică, şi din proiecte până-n investiţii. Dar s-o luăm în ordine. Când e vorba de lucrări de amploare, de megainvestiţii cu potenţial, avem mania ciulinilor. De fapt nu noi, ci aceia care ne-au condus în ulti ...
Lucrările de canalizare pentru cele 97 de apartamente nefuncţionale din cartierul Cantemir, executate de Criomec, sunt 99 la sută gata * Primăria caută urgent soluţii pentru alimentarea cu gaze şi curent electric a noilor locatari Dacă tot a găsit, datorită inginerului Săvel Rotaru, şeful Comisiei de Urbanism a Consiliului Local, soluţia pentru canalizarea noilor blocuri din cartierul Cantemir, Primăria s-a luat iar cu mâinile de cap. Va trebui să găsească urgent soluţii ...
Pagina 2 din 3