Alcoolul la volan, ravagii în caziere și pe șosele

Marți, 25 August 2020 10:00 | Publicat în EVENIMENT
Viteze năucitoare și accidente, sunt consecințele isprăvilor bahice ale mai multor gălățeni, la finele săptămânii trecute, oamenii în cauză fiind acum subiecți ai unor dosare penale, pentru că nu s-au putut abține nici de la băutură, nici de la șofat. Campion al concentrației de alcool în aerul expirat a fost un gălățean de 38 de ani, care a fost oprit de poliție înainte să provoace vreo tragedie. Bărbatul, posesor de permis, avea o acoolemie în aerul expirat de 1,09 ...

Cazierele nu se solicită decât pentru urgențe!

Luni, 06 Aprilie 2020 09:30 | Publicat în JURIDIC
Polițiștii de la Caziere atrag atenția că odată cu adaptarea programului de primire a cererilor și eliberare a documentelor, raportat la situația de urgență în care ne aflăm, numeroși gălățeni vin cu solicitări care nu au niciun suport, cerând acte care nu le trebuie urgent. Autoritățile reiterează îndemnul ca solicitările să fie transmise online sau prin poștă, iar la ridicarea certificatelor, solicitanții să respecte regulile de distanță și să aibă asupra lor de ...

Restricţii în programul de la Caziere

Luni, 16 Martie 2020 08:00 | Publicat în EVENIMENT
Conform măsurilor stabilite la nivelul Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență, precum și la nivelul Inspectoratului General al Poliției Române, în contextul răspândirii infecției cu virusul COVID-19, programul şi modul de lucru la ghişeele Serviciului Caziere se va modifica drastic. La Târgu Bujor şi la Tecuci, a fost suspendată activitatea de eliberare a cazierelor, deocamdată pe termen nelimitat. Pentru prevenirea aglomerării la ghişeele unde se lucrează ...

De Paşte, ÎNCHIS la Paşapoarte, Caziere şi Permise

Joi, 25 Aprilie 2019 07:00 | Publicat în JURIDIC
Toate instituţiile care au program cu publicul pe linia primirii şi eliberării documentelor vor avea o vacanţă prelungită care va cuprinde Paştele şi ziua de 1 mai. Astfel, ghişeele de la Paşapoarte, Caziere şi Permise şi Înmatriculări vor fi închise începând cu ziua de vineri, 26 aprilie, şi până pe 1 mai, urmând să se revină la programul normal de lucru de joi, 2 mai. Singura excepţie o vor face poliţiştii rutieri de la Compartimentul Restituiri Permise şi Certifica ...

Cum se lucrează la Paşapoarte, Permise şi Caziere

Duminică, 30 Decembrie 2018 09:00 | Publicat în EVENIMENT
Ghişeele de lucru cu publicul vor fi închise la Serviciul Paşapoarte pe 31 decembrie, următoarea zi când gălăţenii vor putea din nou să meargă pentru a-şi depune sau ridica documentele fiind 3 ianuarie 2019. Tot joi, lucrătorii de la Paşapoarte vor merge, conform graficului de până acum, la biroul de la Tecuci. Începând cu săptămâna următoare, funcţionarii vor fi la dispoziţia tecucenilor în zilele de miercuri. Nici la Permise şi Înmatriculări şi respectiv Caziere nu ...

Cum se lucrează la Permise, Paşapoarte şi Caziere

Sâmbătă, 22 Decembrie 2018 10:00 | Publicat în SOCIETATE
Ghişeele celor trei instituţii vor fi închise pentru public în Ajunul Crăciunului, ca urmare a deciziei Guvernului de a creea punte între weekend şi zilele de 25 şi 26 decembrie. Astfel, la Serviciul de Permise şi Înmatriculări, gălăţenii vor putea merge pentru rezolvarea problemelor pe 27 şi 28 decembrie, conform programului normal de lucru. Deschis va fi şi pentru candidaţii la examenul de traseu progamaţi deja şi care vor fi testaţi pe parcursul celor două zile. La rest ...
UPDATE. Avaria a fost remediată, iar cei ce vor să-și scoată cazierul o pot face începând de astăzi. Gălăţenii care vor să îşi scoată cazierul de la Poliţie nu o pot face, momentan, din cauza unei avarii a sistemului informatic. După cum previzează IPJ Galaţi printr-un comunicat, Sistemul Informatic al Cazierului Judiciar Român ROCRIS a suferit o avarie, în urma unei fluctuații de tensiune care a afectat serverele, în prezent fiind nefuncțional. Conform documentului cit ...
Gălăţenii care vor să obţină diferite documente sau care au de înmatriculat maşini trebuie să ştie că ghişeele instituţiilor vor fi închise doar două zile de sărbători, desigur cu excepţia zilelor de weekend. Astfel, la Paşapoarte, Caziere, Registrul Auto Român şi la Serviciul de Permise şi Înmatriculări vor fi libere zilele de 26 decembrie (a doua zi de Crăciun) şi cea de 2 ianuarie, în restul zilelor programul desfăşurându-se conform graficului obişnuit. Singura ...
Gălăţenii care au nevoie de buletin, cazier, paşaport, permis de conducere ori trebuie să îşi înmatriculeze maşina sau străinii care au nevoie de acte de rezidenţă vor avea la dispoziţie doar două zile în cursul săptămânii viitoare pentru a-şi depune actele. Luni şi marţi sunt zilele în care Serviciile Comunitare de Evidenţă a Persoanelor, Paşapoarte, Permise şi Înmatriculări, Serviciul pentru Imigrări şi poliţiştii de la Caziere vor fi la serviciu, conform progra ...

Proceduri SIMPLIFICATE la amenzi şi caziere

Joi, 01 Septembrie 2016 14:00 | Publicat în UTILE
După eliminarea unor taxe percepute pentru eliberarea unor documente, Poliţia Română adoptă noi măsuri în scopul reducerii birocraţiei, dar şi ca să îi scutească de drumuri pe contribuabili. Astfel, cele mai recente măsuri luate în acest sens vizează modul de transmitere a unor documente, care nu vor mai trebui să ajungă la Poliţie în format fizic, pe hârtie, fiind suficientă transmiterea acestora în format electronic. Gălăţenii care sunt amendaţi la regimul rutier po ...
Pagina 1 din 2