Puteri sporite pentru poliţişti şi amenzi mai mari

Duminică, 05 Ianuarie 2020 19:00 | Publicat în JURIDIC
Legea 192/2019 adoptată de Parlament, prin care se stabilesc mai clar atribuţiile poliţiştilor, dar li se conferă şi puteri sporite, va intra în vigoare la finalul lunii, respectiv pe 26 ianuarie. Conform actului normativ, poliţiştii vor putea intra într-o locuinţă, fără a avea acordul proprietarului. "În scopul realizării activităţilor de prevenire, depistare, investigare sau urmărire penală a infracţiunilor sau executării pedepselor, prevenire şi combatere a altor fapte ...
Deşi licitaţia pentru laptele şi cornul elevilor ar fi trebuit să se desfăşoare în primăvara acestui an, pentru ca autorităţile judeţene să nu stea cu emoţii în toamnă din cauza unor eventuale contestaţii şi astfel elevii să nu poată primi gustarea încă din prima zi de şcoală, contractele puse la bătaie de Consiliul Judeţean (CJ) au devenit publice pe SEAP în urmă cu doar câteva zile, iar termenul-limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este 1 ...