Cu 3.000 de dolari îţi cumperi un permis irakian

Marți, 03 Septembrie 2019 05:00 | Publicat în JURIDIC
La sfârşitul săptămânii trecute, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Galaţi - I.T.P.F. Iaşi, pe timpul unei misiuni specifice, au oprit pe E 87, în dreptul Portului Bazinul Nou, un autoturism marca Hyundai Sonata, înmatriculat în România. Autoturismul era condus de cetăţeanul irakian T.H., în vârstă de 21 de ani, domiciliat pe raza municipiului Bucureşti. La controlul de frontieră, tânărul a prezentat  un permis de conducere cu însemnel ...

Cursul leu-euro, la cel mai ridicat nivel

Joi, 10 Ianuarie 2019 00:00 | Publicat în ECONOMIE
Cursul valutar leu-euro a urcat la cel mai ridicat nivel miercuri, 9 ianuarie 2019, 4,6722 lei, o creştere de 0,11 la sută faţă de marţi, arată datele afişate de Banca Naţională a României (BNR). Cursul de schimb pentru euro a intrat pe o tendinţă de creştere din decembrie. De asemenea, cursul pentru dolar a crescut miercuri faţă de marţi, cu 0,08 la sută, la 4,0803 lei, dar acesta nu este cel mai ridicat nivel. ...

Leul a avut un 2018 liniștit. Prognoze confirmate

Miercuri, 02 Ianuarie 2019 16:00 | Publicat în ECONOMIE
Chiar dacă euro a atins la jumătatea lui ianuarie maximul istoric de 4,6679, parcursul leului din 2018 a fost neașteptat de calm, confirmând proiecția Comisiei Naţionale de Prognoză, care în toamna trecută anunţa o medie anuală de 4,65 lei, semn că economia românească s-a consolidat. Au fost rare momentele în care s-a încercat depășirea pragului de 4,67 lei, în ciuda faptului că deficitul comercial s-a majorat constant, prin amplificarea importurilor, împinse înainte de cr ...

12 miliarde de dolari, transferate din greşeală

Joi, 29 Noiembrie 2018 01:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Republica Centrafricană susține că a primit marți un împrumut de 12 miliarde de dolari din partea băncii ruse de stat VTB, însă directorii instituției bancare spun că infuzia de bani a fost provocată de o "eroare administrativă". Împrumutul este menționat în raportul fiscal al VTB, publicat de banca centrală a Rusiei. Potrivit The Moscow Times, suma transferată este mai mare de șase ori decât producția pe un an a Republicii Centrafricane. Abordată de agenția Reuters în leg ...
Polonia este dispusă să plătească cel puţin două miliarde de dolari pentru instalarea unei baze militare americane pe teritoriul său pe care promite s-o numească ''Fort Trump'', ofertă pe care preşedintele american Donald Trump a anunţat că o examinează "foarte serios", relatează AFP. Preşedintele polonez Andrzej Duda "ne-a oferit mult mai mult decât două miliarde de dolari'' pentru a înfiinţa o bază permanentă în ţara sa, a declarat Donald Trump, într-o conferinţă de ...

Facebook, pierderi de 123 miliarde de dolari într-o zi

Luni, 06 August 2018 14:00 | Publicat în LUMEA IT
În urma raportului financiar pentru trimestrul al doilea, valoarea acţiunilor Facebook a scăzut cu aproape 20 la sută, de la 217,50 dolari la 174,89 dolari peste noapte. Când rămâne să facem calculele, Facebook a pierdut 123,4 miliarde de dolari în valoare peste noapte. În continuare Facebook este una dintre cele mai mari şi mai valoroase companii din lume, însă o scădere atât de mare era greu de imaginat cu doar câteva luni în urmă. Se pare că scandalul Cambridge Analytica, ...

Euro s-a oprit, pentru un timp, la 4,66 lei

Luni, 19 Februarie 2018 06:00 | Publicat în ECONOMIE
Pe parcursul săptămânii trecute, evoluţia leului a fost de uşoară depreciere faţă de euro, care a testat constant depăşirea pragului de 4,66, în timp ce media dolarului a scăzut, iar cea a francului elveţian a crescut. Cursul euro a  crescut de la 4,6534 la 4,6598 lei. Finalul perioadei a adus o medie de 4,6595 lei, însă cotaţiile din piaţă au urcat până la 4,666 lei, minimul fiind de 4,659 lei, semnal că monedă unică se pregăteşte să atingă noi maxime istorice. Tranz ...

Leul a început noul an pe apreciere

Joi, 04 Ianuarie 2018 00:00 | Publicat în ECONOMIE
Leul a preluat tendinţa apreciativă a monedelor din regiune, reuşind să se întărească comparativ cu principalele valute. Marţi seară, 2 ianuarie 2018, euro a crescut pe bursele internaţionale la 4,683 lei, cotaţie care nu mai fusese atinsă vreodată. Deschiderea pieţei locale a fost de bun augur pentru leu, care a preluat trendul pozitiv din regiune. Primele tranzacţii din acest an s-au realizat la 4,652 - 4,655 lei, valori mai scăzute decât cele de la închiderea din 29 decembr ...

Amadeus a cântat la o nuntă de milioane de dolari

Duminică, 07 Ianuarie 2018 11:00 | Publicat în MAGAZIN
2017 a fost cel mai de succes şi mai prosper an din carieră pentru cele patru artiste din trupa Amadeus. Au lansat piese şi videoclipuri care se bucură de mare succes peste hotare, despre care s-a dus vestea pretutindeni. Astfel se face că în cercurile exclusiviste a început să se vorbească din ce în ce mai mult despre cele patru fete frumoase şi talentate din România, care cântă muzică de calitate şi oferă concerte de clasă, perfecte pentru evenimentele cu ştaif. Prin urmare ...

Cum am câştigat 50 de dolari ”moldoveneşti”

Sâmbătă, 14 Octombrie 2017 03:00 | Publicat în CULTURA
E perioada în care şi bolşevicii "dezgheţau", pentru a închide apoi definitiv, mica iniţiativă particulară în comerţ. Vă amintiţi, cei mai "vechi", de epoca "mandatarilor" noştri? Însă Zoica sare peste cal: are prea multe camere pentru epoca roşie, dar anunţă că deschide un atelier de modă. De fapt, vinde toalete… cu tot cu model! Casa deocheată are protecţia nababului comunist Boris Gus. Spectacolul începe cuminte, dar apoi se dezlănţuie: de la aerul prăfuit comunis ...
Pagina 1 din 3