* Cerberi la tarabă *
Vânzătoarele – ele decid cine eşti. Dacă eşti doamnă, femeie, duduie, don’şoară, „Tu! Ce vrei?” sau „Bine, mă, băiatule, da’ de un’ să-ţi dau numai’ roşii mici?”.
Le-am auzit pe toate, cea cu băiatul venind ori de câte ori îmi înfig o şapcă în cap şi nu reuşesc să-mi trag sânii deasupra gecii, să vadă tâmpita că subţirimea vocii nu este de la creştere.
Nu o dată apelativul unei vânzătoare, mormăit baritonal dimineaţa, mi-a decis dispoziţia pentru întreaga zi:
„Nu, fată, degresat nu avem, că nu vrea toată lumea să fie slabă ca tine”.
Aş fi pupat-o pe gură pe nepoliticoasa chioşcăriţă şi aş fi felicitat tot departamentul de achiziţii al SC-ului care nu mă putea servi cu iaurt fără grăsimi – iată cel mai neaşteptat şi mai sincer compliment: sunt slabă, şi par şi tânără-tânără, ia mai dă-l dreacu’ de iaurt.
Telekinetic caşcaval
Recunosc, m-am şi bâlbâit de draci la cumpărături. Este un fapt cert că în Mazepa – de pe unde târguiesc zilele astea – vânzătoarele se uită la tine ca la ultimul prost când îndrăzneşti să le deranjezi.
„Nu vă supăraţi, puteţi să-mi feliaţi nişte caşcaval?”, am întrebat într-un market din zonă. „Ha! Cum să feliez caşcavalul!? Cine a mai auzit! Caşcavalul nu se feliază!”.
Pe când femeia se apucase să-i blesteme pe infamii care feliază caşcavalul în loc să îl mănânce eventual la baton, poate chiar la bax, sau să îl înghită prin sincretism vizual, ca să nu mai trebuiască ea să sprijine pârdalnicul de feliator, o întrerup:
„Păi, tot la magazinul acesta, dar de la Parfumul Teilor, mi-l feliază!”. Se uită, iar eu înţeleg cum se simt suratele mele, râmele, după ce sunt surprinse în urcare pe vreun pantof: „Să ţi-l felieze. Că eu de-abia am spălat aparatul şi nu-l murdăresc pentru caşcavalul tău”.
Ani buni se educaţie, de „Să zici la revedere când pleci!”, „Mulţumeşte-i doamnei că te lasă să stai jos”, s-au întrebuinţat atunci.
Aş fi putut să jur că şi vânzătoarea aia are copii, că poate are o zi proastă, că poate, Doamne-ajută, o fi zis vreun şef că-i scade salariul, aşa că mi-am ţinut splendid gura şi m-am cărat. Fie vorba între noi, încă mă mai oftic.
It wasn’t me
„Faci sport, nu?”. „Hă?”, articulez cu un zâmbet cretin pe faţă, sperând din adâncul sufletului să se vadă că da, uite, uneori alerg, uneori mai urc scările. Da, răspund bolând, fac sport.
„Eşti atletă, nu?”. Vânzătoarea mea preferată, de la care cumpăr fructe cât pentru naţiunile defavorizate, mă crede atletă! Profesionistă! Şi eu tocmai am zis că da, fac sport. Da, recunosc cu inima mustind de remuşcare, sunt atletă.
„Se vede”, mă asigură, „eşti foarte dură”. Să leşin şi alta nu – auzi, am corp de atletă şi par dură.
Dumnezeu să te binecuvânteze, femeie! Se pune că în ultimul timp am început chiar să mă documentez care sunt antrenorii locali, că mă întreabă?
Bonus
Ultima oară am râs cu o vânzătoare din Billa. „Anunţaţi-mă, vă rog, când ajungeţi la 240.000. Nu mi-am luat cardul de acasă”.
Ce e drept, nu îl luasem. Ce e foarte drept, mai bine că nu îl luasem, că nu avea bani pe el.
„Ok”, zice casiera şi trece la expediat iaurturi - hm, eu chiar am o problemă cu iaurtul ăsta - pe deasupra cititorului de coduri de bare.
„230.000”, mă anunţă sobru. „Puteţi să mai luaţi ceva de un leu”. Mă întrerup prin scobitul prin buzunare şi mă uit la ea.
Mustăcea a râs, dar se temea să nu cred că este impertinentă. Mă hlizesc instant şi zic pas, lăsaţi. Ok, râde şi ea şi ne despărţim amice de râs nervos, la capăt de zi degresată.
Timpuri moderne
Pe ele le cred mai abitir decât îmi cred părinţii, prietenii, colegii sau vecinii. Neînvăţate să mintă occidental întru atragerea clientului - oricare ar fi el, vânzătoarele îţi zic de la obraz.
Nişte cerberi la porţi de infern contemporan, cu case de marcat, aparate POS şi oferte la dero lichid, femeile astea te muşcă de suflet când tu eşti pregătit să fii doar rotiţa tembelă din sistem, nu omul intim al gândurilor tale, despre tine.
Ca atunci când ajungi la casă, golit de explicaţii, cu o copertă cu Loredana goală, acoperită doar de doi bebeluşi: „Ce frumoasă e fotografia asta”, şi-a întrerupt rolul de mecanism o fată de hipermarket.
Am rămas amândouă privind. Da, era frumoasă.
