Geniul lămpilor din Galaţi, un veşnic îndrăgostit de România (FOTO)
Foto: Marian Calestru

Geniul lămpilor din Galaţi, un veşnic îndrăgostit de România (FOTO)
Evaluaţi acest articol
(28 voturi)

Câteodată, un simplu gând se transformă într-o întâlnire providențială, care îți deschide calea către un nou izvor de frumos, unul despre care nici nu știai cât de aproape se ascunde.

Pe Florin Oană l-am întâlnit întâi virtual, tocmai când mă străduiam să găsesc o soluție pentru a curăța două lămpi cu gaz. Două lămpi simple, nepretențioase și fără prea mare valoare materială, dar care pentru mine sunt fără preț, fiindcă au fost ale mamei. Una căzuse la un cutremur și își pierduse sticla, rămânând acolo, pe pervazul geamului, ca un reproș mut, prăfuit și oleacă strâmb la adresa veșnicei mele lipse de timp. Și astfel, într-o seară, căutând online sticle de lampă, în speranța că voi reuși să repar singură lămpașul cu pricina, am dat peste pagina personală a lui Florin. Dintr-un algoritm pe internet, găsisem pe cineva care nu doar se ocupă cu refacerea lămpilor, ci - după cum aveam să aflu ulterior - creează și modele noi, dând o altă viață unor obiecte care își pierduseră strălucirea și care, poate, ar fi ajuns chiar la gunoi.

Minunății de lămpi răsăreau din fotografii, unele delicate, cu rezervoare din sticlă sau porțelan, altele mai solide, din bronz sau argint, toate arătând impecabil, toate luminând discret colțuri de camere, unele destinate să troneze pe vreun șemineu de casă boierească, altele - reinterpretări mai moderne ale unui obiect considerat ca aparținând secolelor trecute.

Era în postările magicianului lămpilor atâta atenţie la detaliu, atâta precizie în descrieri, atâta căldură, încât era evident pentru oricine că în spatele creatoarelor de lumină stăteau nu doar o mare pasiune a unui om căruia îi plăcea foarte mult ce făcea, dar şi nenumărate ore de muncă. Nu puteam să nu încerc să-i aflu povestea.

De la o firmă de pază, la restaurare de obiecte de artă

Florin Oană - the Lampman, cum îl găsiţi pe Fb - nu este de meserie restaurator, aşa cum s-ar crede. Are o firmă de protecţie şi pază, dar, după şedinţa operativă de dimineaţă, când se stabileşte ce e de făcut şi colegii se duc fiecare cu treaba lui, Florin se refugiază cât poate în desfăcutul, curăţatul şi refăcutul lămpilor. Face asta de trei ani de zile şi spune că a creat în perioada asta peste 3.000 de piese, nu doar lămpi cu gaz sau cu ulei, ci şi electrice, lustre, aplice etc.

De unele dintre obiectele care i-au ieşit din mâini nu s-a mai putut despărţi, acestea devenind parte din colecţia personală. Pe cele mai multe le vinde repede, fiindcă oamenii pun preţ pe calitate, muncă şi atenţia la cele mai mici detalii. Dar, fiindcă Florin este un om curajos, a ales tocmai anul 2020 ca să-şi deschidă un magazin fizic în Galaţi. "Lucrurile astea trebuie văzute în trei dimensiuni, altfel e greu să le apreciezi la adevărata valoare", spune meşterul, mânuind cu dexteritate chiar şi cele mai mici dintre lămpi, ale căror sticle te aştepţi să se sfărâme în palmele lui mari.

Magazinul, o decizie impulsivă într-un 2020 prea puţin fast

Magazinul, la care se făceau zilele trecute ultimele retuşuri, pentru a fi deschis chiar astăzi, de Ziua Naţională, pentru publicul gălăţean, a fost o decizie impulsivă. "Treceam într-o zi cu maşina pe aici, prin faţă (pe bd. Coşbuc nr. 193 B - n.a.), am oprit la semafor şi am văzut anunţul mare în geam, că spaţiul era de închiriat. L-am contactat pe proprietar şi pe 7 noiembrie am bătut palma, de atunci lucrăm să punem totul la punct", ne-a povestit, în timp ce aşeza lămpile în rafturi, seturi de câte patru, cinci piese, dar şi un splendid ansamblu de şemineu, cu  ceas, de asemenea servisat şi perfect funcţional, fiare de călcat din vechime, ceainice şi servicii de porţelan şi multe, multe altele. Circa 200 de piese aşteaptă să le descoperiţi, unele însă au fost rezervate încă dinainte de a fi puse în raft, de oameni care au trecut pe acolo când erau descărcate şi nu au putut rezista tentaţiei. De fapt, nu e doar un obiect, ce cumpără, ci o poveste întreagă, fiindcă Florin le spune de unde au venit piesele, cât şi cum a lucrat la ele, cât valorau când au fost iniţial scoase pe piaţă, în ce fel de case şi-ar fi găsit locul.

Ce au în comun o zaharniţă de porţelan japonez şi o vază

Cele necesare le găseşte din dezmembrări de alte obiecte care nu mai pot fi refăcute sau schimbând destinaţia unor alte obiecte: o zaharniţă de porţelan japonez devine un rezervor pentru o lampă, o vază de la 1900, cu buza ştirbă, se transformă într-o splendidă lampă-unicat, vechi sfeșnice devin şi ele în braţe pentru lămpi noi. Atelierul lui Florin, iar acum, mai nou, şi magazinul, sunt ca un fel de peşteră a lui Ali Baba, în care găseşti la fiecare pas o nouă comoară. "Deşi mă ocup de puţin timp serios de asta, frumosul m-a atras mereu, mai ales la  obiectele pe care le folosim zi de zi", spune Florin, adăugând că, din fericire, sunt încă destui oameni, şi în România, şi în străinătate, care apreciază obiectele de calitate.

"De aceea am vrut să deschid magazinul fizic exact de Ziua Naţională, pe 1 Decembrie, să fie ca un cadou pentru gălăţeni, să vină să vadă lucrurile cu ochii lor. Sper să le placă tuturor ce am făcut aici, alături de familia şi prietenii mei!"

"Străinătatea nu e pentru mine, acasă oamenii sunt altfel"

Deşi ar putea să-şi câştige existenţa oriunde în lume cu pasiunea sa, iar soţia şi copiii s-au stabilit în Marea Britanie, Florin spune că străinătatea nu e pentru el, nu definitiv, cel puţin. "Mă duc, stau câte o lună, lucrez şi acolo, mă duc mereu cu portbagajul plin de lămpi şi piese, cu măsuţa mea portabilă şi uneltele pe baterii, pot lucra oriunde. Dar nu aş sta în altă parte, nicăieri nu este ca acasă, în România. Cu toate greutăţile noastre, oamenii sunt altfel, totuşi, mai calzi, mai apropiaţi". Pandemia de coronavirus a schimbat lucrurile peste tot, dar pentru familia lui Florin Oană a fost şi mai greu, fiindcă nu au mai putut călători la fel de liber. "A fost greu, din iulie nu i-am mai văzut, fiica mea a venit acum, să îmi dea o mână de ajutor cu magazinul, la început, şi am fost foarte fericit că măcar pe ea o pot vedea."

Pandemia a avut şi un alt efect negativ: s-au închis toate talciocurile, dar şi târgurile de antichităţi care se organizau prin ţară şi de unde Florin aducea mereu acasă alte şi alte comori, gata să fie transformate sau pur şi simplu curăţate şi repuse în valoare. Piesa de rezistenţă din magazinul său este, de exemplu, un adevărat Rolls Royce al maşinilor de gătit, o sobă-plită de la 1900, cu panouri de porţelan, o adevărată bijuterie, frumos completată de un splendid blidar şi un set de porţelan de la 1861. Fiecare lucru, de la mic la mare, cu preţuri de la 120 de lei la 2.500 de lei pentru setul cel mai preţios, îşi aşteaptă stăpânul potrivit. Totul, la lumina caldă a lămpilor, care rămân starurile de pe rafturi. Într-un colţ, lămpile mamei mele aşteaptă şi ele să primească un suflu nou de viaţă şi un pic de atenţie de la Florin, geniul lămpilor din Galaţi, ca să redevină, la rândul lor, starurile rafturilor mele din bibliotecă, exact înainte de Crăciun. Ca într-o poveste magică, dar adevărată, despre memoria obiectelor şi a oamenilor, despre iubire, familie şi lucruri bine făcute. Acasă, în România.

Proiecte pentru viitor

Ca şi când restauratul obiectelor de artă nu ar fi un hobby care consumă destul timp, lui Florin Oană îi mai place să pescuiască, să facă artă în bucătărie şi să-i înveţe lucruri utile pe copii. De altfel, pentru 2022, proiectul următor este o tabără în Delta Dunării, unde cei mici să poată învăţa elemente de supravieţuire şi cum să tragă la rame în canotci de la campionul Ivan Patzaichin.

Începând de astăzi, 1 decembrie 2020, de la ora 10,00, lămpile minunate ale lui Florin Oană vă aşteaptă pe bd. Coşbuc nr. 193 B. Le găsiţi şi pe Facebook, pe pagina personală a lui Florin (thelamp man) sau pe cea oficială a magazinului (The Lamp Man).

Citit 15710 ori Ultima modificare Miercuri, 09 Decembrie 2020 12:03

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.