Ce este, de fapt, Iepuraşul de Paşti?

Ce este, de fapt, Iepuraşul de Paşti?
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Iepuraşul de Paşti nu este nici tânăr şi nici născut din vreo tradiţie asociată Învierii Mântuitorului. Urechiatul care ne aduce în noaptea Învierii – la fel cum face Moş Crăciun la vremea lui – daruri de tot soiul, s-a născut în jurul anului 1.500, în zona Germaniei. Unii dintre cercetătorii care au încercat să afle de unde vine simbolul cu urechi lungi al Sărbătorii spun că iepurele era, la origini, un simbol al renaşterii naturii, odată cu venirea primăverii şi prevestitor al fertilităţii. Ar fi fost, mai exact, emisarul Eastre. Potrivit uneia dintre legende, zeiţa ar fi găsit pe un câmp o pasăre muribundă, pe care a salvat-o transformând-o într-o iepuroaică. I-a luat zeiţa aripile, dar i-a lăsat capacitatea de a depune ouă. Pentru a-i mulţumi zeiţei, primăvară de primăvară, iepuroaica ar fi decorat ouăle depuse şi aduse ca ofrandă salvatoarei. De aici s-a născut, se pare, la nemţi, tradiţia ca iepurele să le aducă daruri celor mici.

Americanii au preluat destul de uşor atât obiceiul, cât şi legendele care includ iepuraşul de Paşti, aduse de emigranţii germani în Lumea Nouă.

Simbol religios, în vremea Evului Mediu

În vremurile medievale, în Europa de Nord, iepurele era considerat, adesea, o creatură hermafrodită, adică purtătoare a ambelor sexe. Ritmul ridicat de reproducere al speciei poate să-i fi indus în eroare pe oamenii acelor vremuri. Însă simpla ideea a posibilităţii de reproducere fără ajutorul unui partere a dus la asocierea cu Concepţia Imaculată, iar iepurele a fost inclus în unele dintre reprezentările Fecioarei. Un bun exemplu în acest sens este tabloul pictat de Tiţian în 1530 pentru Federicp Gonzaga şi numit Madona cu iepure, tablou la care pictorul a muncit un an. În 1656, tabloul a fost cumpărat de cardinalul Richelieu şi de Regele Louis al XIV al Franţei. În prezent, este expus la Luvru.  

De fapt, iepurele era un simbol care a mai fost asociat divinităţii, în repetate ocazii. Rămâne, însă, înainte de toate, un simbol al fertilităţii de primăvară, alături de simbolurile oului şi păsării. Deşi nu este un animal prea impresionant, iepurele este un mesager sacru al divinităţii în multe culturi. În tradiţia chineză, iepurele este o creatură care trăieşte pe Lună, unde se ocupă cu măcinarea orezului, esenţa vieţii. Pentru budişti, iepurele este, de asemenea, o creatură selenara. Legenda spune că, neavând ce ofrandă să-i aducă zeiţei Indra, iepurele s-a gătit pe sine însuşi în focul sacru şi, ca răsplată, a fost aşezat pe Lună.

În prezent, cam toate ţările în care se sărbătoresc deschis Paştile au adoptat, într-o măsură mai mare sau mai mică, simbolul Iepuraşului.

Citit 1602 ori Ultima modificare Vineri, 03 Mai 2013 23:53

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.