Cele mai multe dintre trotuarele şi străzile cartierelor care vor intra în reabilitare, peste câteva luni, nu au mai fost reparate de zeci de ani. Contractele de lucrări vor fi scoase la licitaţie. Ţiglina I, Mazepa II, Mazepa I, Siderurgiştilor şi Aurel Vlaicu sunt cartierele care vor beneficia, în acest an, de lucrări de reparaţii ale trotuarelor şi străzilor, dar şi de noi locuri de parcare, acolo unde spaţiul va permite. De asemenea, se va interveni pe Bulevardul Dunărea (pe ...
Deşi tunelul pe sub Dunăre, care ar fi legat Galaţiul de Tulcea, părea îngropat, iată că proiectul reapare în atenţia publică. Şi asta pentru că Primăria Galaţi a fost dată în judecată de consorţiul care a câştigat licitaţia pentru realizarea documentaţiei subtraversării. Procesul este departe de a fi în fază publică, cauza fiind înregistrată la Tribunalul Galaţi, secţia contencios-administrativ, abia pe 29 decembrie 2017. Se pare că nici primarul Ionuţ Pucheanu n ...
Astronomie, Biologie marină, Inteligenţă ecologică, Inventică, Matematica consumatorului, Oceanografie, Identităţi virtuale, Genetica şi învăţarea, Animaţie, Producţie film, Statistică aplicată în Ştiinţele naturii sunt câteva exemple de discipline opţionale pe care le propun cele trei variante ale planurilor-cadru pentru învăţământul liceal, lansate în consultare publică de Ministerul Educaţiei. Conform anunţului făcut pe site-ul Ministerului Educaţiei, elevii  ...
Iubirea trece prin stomac este o zicală valabilă nu doar în cazul bărbaţilor, ci şi al femeilor care îşi iau parteneri de peste mări şi ţări, sfidând toate barierele, inclusiv pe cele legale. Un cetăţean turc, venit la Tecuci după iubita cu 20 de ani mai tânără, a fost aruncat în stradă pentru că nu ar mai fi putut contribui corespunzător la fericirea celei care l-a găzduit vreme de trei luni.  Amor turcesc încheiat cu poliţia la uşă şi, posibil, cu câţiva ani de ...
Unii dintre proprietarii garajelor au început deja să elibereze construcţiile, pe care sunt obligaţi să le pună, în curând, la pământ, iar cei care au grădini închiriate de la Primărie se pregătesc să le părăsească. Gălăţenii care locuiesc la casă au fost înştiinţaţi că vor fi expropriaţi. Nu mai puţin de 264 de garaje şi grădini vor dispărea, în viitorul apropiat, de pe drumul de centură, pe care autorităţile vor să îl extindă la patru benzi şi să îl m ...
Consorţiul care a câştigat licitaţia pentru construcţia tunelului pe sub Dunăre, proiectul de suflet al fostului primar Marius Stan, a dat în judecată Primăria şi Consiliul Local Galaţi, nemulţumit că actuala administraţie nu doreşte continuarea proiectului. Companiile reclamă că municipalitatea nu a plătit consorţiului prima etapă a lucrărilor. Acţiunea a fost înregistrată la Tribunalul Galaţi şi urmează să primească termen de judecată. Faptul că războiul dintre ...
Echipa de fotbal Oţelul Galaţi a renăscut în urma cu mai bine de un an şi jumătate, într-un club care are cea mai curată şi mai solidă fundaţie, o bază formată din iubirea fără limite a suporterilor înfocaţi. Bogdan Bartoş este unul dintre ei, participând cu implicare maximă, ca voluntar, la consolidarea clubului. Faleza Superioară, sfârşit de noiembrie, târziu în noapte, plouă şi e frig. A patra seară la rând, el e încă acolo, la standul Oţelului deschis de Zile ...
Fenomenul alimentării animalelor fără stăpân este adânc înrădăcinat la Galaţi şi are puţine şanse să fie stârpit prea curând. Cea mai nouă situaţie de hrănire a unei haite impresionante de maidanezi, ziua în amiaza-mare şi în plină stradă, a avut loc în zona Barierei Traian, episodul filmat de un trecător stârnind valuri de revoltă pe site-urile de socializare. Imaginile surprinse de un gălăţean care, zilele trecute, avea drum prin zona intersecţiei străzii Şte ...
Bătălia pentru parcarea supraetajată de la Spitalul Judeţean s-a mutat la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC). Deşi licitaţia s-a încheiat, contractul, care depăşeşte două milioane de euro, nu poate fi atribuit din cauza unei contestaţii formulate de către una dintre firmele care au pierdut licitaţia.Conform informaţiilor noastre, câştigătoare a licitaţiei a fost declarată asocierea formată din constructorii SC Tancrad SRL şi SC Lemacons SRL. Pe dat ...
După ce i-a plătit familiei fostului deputat PSD Florin Pâslaru aproape 40.000 de euro pentru că a întârziat consolidarea taluzului care punea în pericol vila politicianului de pe strada Cuza, Primăria Galaţi riscă să achite alte daune cominatorii. Administraţia locală a fost dată în judecată de încă un locatar al străzii Cuza şi a pierdut procesul. În vara anului trecut, pe 9 iunie, Primăria municipiului Galaţi a reuşit să finalizeze consolidarea versantului aferent im ...
Pagina 10 din 258