Cine-a pus cratima-n drum?

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Mi-ar fi plăcut ca Jocurile Olimpice de iarnă să se desfăşoare integral în weekenduri. Păi, lunea iei munca la întrebări, aproape că uiţi de întrecerea la care până şi urşii, de frica lui Putin, zic că îndeplinesc funcţia de omăt bătătorit.

* Putin ar fi îmbrăţişat o doamnă lesbiană, asta ca să nu mai comenteze Obama de la el de-acasă. E marketing, ştiu ce zic, dar preşedintele Rusiei e primul care trebuie să cunoască situaţiile în care nu-i bine să întorci spatele.

* Senatorii au o problemă cu limita minimă de viteză din localităţi - o vor mărită de la 50 la 60 de kilometri pe oră. Măcar aşa o să scăpăm de anumite boli, n-au timp să ne mai frecventeze. Ştiţi cum o să treacă unii pe uliţe?

* Iubitorii de animale care n-au oameni pe-acasă sunt consternaţi de nu-ştiu-care întâmplare de la grădina zoologică din Copenhaga. O girafă ar fi fost eutanasiată şi chiar nu mai contează urmarea. Ştirea m-a atras doar pentru că pe girafă o chema într-un fel anume. Anume Marius. Cum să-i zici unei girafe Marius, nenică? Girafa Marius, crocodilul Robertino şi tarantula Grigore. Hă?

* Marian Vanghelie, un protector al limbii române, are o idee. Primarul care este mărturiseşte că ar face un guvern de unire naţională, cu George Maior premier. Lăsaţi-l în pace, omul e vizitat de o beţie de cuvinte şi defulează precum şampania. Or când Bachus e tot un fel de Domnul Trandafir, Vanghelie se întreabă mirat cine-a pus cratima-n drum...

* Un elev de 16 ani din judeţul Constanţa este cercetat penal pentru că a venit cu un pistol la şcoală, arma fiind descoperită chiar de către directorul instituţiei de învăţământ. O fi aflat imberbul că pistolul poate motiva câteva absenţe din catalog.

* Dramatică povestea marelui campion de hochei Cătălin Geru, care a ajuns manipulant într-un hypermarket. Toate domnişoarele care au prins doi-trei ani prin fotbal s-au lipit la joburi serioase, iar pentru un veritabil ambasador al oraşului nu s-a mai găsit nimic. Capul sus, Gerule!

Citit 727 ori Ultima modificare Marți, 11 Februarie 2014 14:24

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.