* Klaus Iohannis, aflat în postura de gazdă de lux, a discutat acum două zile cu Prințul Charles proiecte de educație privind schimbările climatice. Cel puțin președintele României trebuie să fi citit ceva de pe foaie. * Prințul, dacă tot nu are de treabă pe acasă, ar trebui să vină ca ministru al Turismului de la noi. Acum, urgent. Nici Google nu mă poate ajuta: oare cum îl cheamă pe al nostru din această funcție lăsată cu iz de parfum scump de Lenuța Udrea? * Apropo de ...
* Igor Dodon, fost președinte peste Prut, a fost reținut. N-am intenționat această rimă, însă nici n-o retrag. În același moment, a fost ridicat și cumnatul său, care, la vederea forțelor de ordine, ar fi mestecat între dinți un document-probă din dosar. Era vorba de o chitanță. Cu toții ne-am folosit de scuza asta în copilărie, la ora aia grea: "Iertare, doamnă, mi-a mâncat cățelul caietul de teme!" Și, chestiune destul de gravă, patrupedul nici măcar nu intrase în f ...
* Variola maimuței a devenit unul dintre subiectele zilei, cel mai probabil ne îndreptăm spre o nouă pandemie (pușchea pe limba-mi!). Doar n-o să luăm de bune mesajele de liniștire a populației emise ad-hoc. De pildă, medicul Musta, un apostol al Covidului, clamează: "Nu avem de ce să ne temem." Îi acord maximum două luni, tot el va reveni pentru a încerca să ne explice de ce trebuie să ne fie frică. Fie ca prudența și sănătatea mintală să mai câștige un mandat! * Fond ...
* Implicat într-un accident rutier în București, fostul președinte Traian Băsescu s-a întâlnit cu fiola. Etilotest, cum i se zice ca să nu ne zăpăcim. A ieșit zero, aceasta fiind o nouă minune a lumii. Ne-a fost dărâmată o paradigmă, orizontul întreg s-a dus cu caroseria în sus. Ce ne facem, ce alte repere ne vom clădi, oare de ce Dumnezeu ne-a dat acest semn? Era el sau stătea pe locul din dreapta? * Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, adică ANAF-ul, a anunţat c ...
* Vremea pozelor sclipicioase de la podul peste Dunăre de la Brăila trebuia să apună. Prea mult marketing fără rost! De pildă, Grindeanu, ministru la Transporturi, s-a deplasat în weekend la cel mai lăudat obiectiv din România pentru a face următoarea declarație: "Dacă nu ne mişcăm rapid, n-o să avem infrastructură nici peste 10 ani." Se aud aplauze zgomotoase de la bac. Apolodor din Damasc să ne judece! * Spania investighează posibile focare de "variola maimuţei" în urma un ...
* România are cea mai mare creștere economică din UE, dar nu se resimte în nivelul de trai. Și nici nu trebuie, important e să știm. De multe ori, a mânca doar cu ochii e prea sățios. Deh, se apropie sezonul estival și se poate depune. * Circulă pe surse informația că PSD-ul nu renunță la supraimpozitarea locuințelor scumpe. Cu alte cuvinte, nu prea poți să-l vezi cu ochi buni pe Klaus Iohannis... * Desigur, politicienii, interlopii și maneliștii ar trebui să fie primii viz ...
* Profesorii din România care încasează venituri suplimentare și nu le vor declara vor primi amenzi usturătoare. Domnule Iohannis, ce bine că s-a întâmplat ce s-a întâmplat la un moment dat! Iar ceilalți, exact cum spuneați în campania din 2014, ghinion! * Ministrul Sportului a felicitat echipele din Miercurea Ciuc și Sfântu Gheorghe pentru calificarea în finalele de Cupă. Nu și pe FC Voluntari, o altă grupare care a răzbit. Eduard Novak, reprezentantul UDMR în Guvernul Rom ...
* Cîmpeanu de la Educație anunță că profesorii nu mai au voie să facă meditații cu elevii din clasele la care predau. Vor face schimb între ei, nu-i bai, exact ca în perioada clasoarelor cu timbre: "Vezi că am dublură la mogâldețe. Ți-l dau pe neastâmpăratul ăsta și-mi dai nebunatica aia." * Pe Oprescu l-au prins la Atena, în Grecia. Ca să fugă de hotărârea definitivă a instanței, fostul primar al Capitalei, medic cu firmă serioasă, s-a furișat într-una dintre cele ...
* Politicienilor le este jenă să pronunțe cuvântul "foamete". Se codesc, caută sinonime, bat câmpii și, culmea, se așteaptă ca oamenii de rând să-i aplaude. De pildă, ministrul Aurescu de la Externe a dat-o sub următoarea formă: "Este foarte important să contracarăm o criză alimentară, care, în cazul multor ţări, se apropie." Dacă aș avea urechile cusute, aș înțelege că e obligatoriu să ne montăm inel pe esofag sau să ne facem provizii, ca-n frumoasele episoade ale ...
* N-are rost să ne prefacem, ministrului Novak de la Sport i-a picat greu. Versurile Imnului Național. Al României. I-a trăsnit în cap ziaristului Bucura să-l dreseze în direct, la o oră de mare audiență, pe tipul care se insinuase pentru a desluși tainele "cântecului bisericesc" fredonat de jucătorii naționalei de hochei. Nici Marian Vanghelie n-a știut să conjuge verbul "a fi", dar măcar s-a străduit. * UDMR-istul care lucrează la Palatul Victoria (nu e singurul, dar Tanczo ...