Contract de 2,39 milioane de euro, pentru zona centrală a oraşului Galați
Foto: Marius Negri

Contract de 2,39 milioane de euro, pentru zona centrală a oraşului Galați
Evaluaţi acest articol
(13 voturi)

Nu mai puţin de 11.037.244,53 de lei fără TVA, adică peste 2,39 milioane de euro, va costa amenajarea zonei centrale a oraşului, între strada Navelor, limita blocurilor P, şi Potcoava de Aur. Potrivit Primăriei municipiului Galaţi, licitaţia pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor a fost câştigată de asocierea SC Tancrad SRL - SC Lemacons SRL - SC Proiect SA - SC Btfarch Ro Company SRL.

Potrivit primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu, lucrările vor începe anul acesta. "Va fi refăcut în totalitate pavimentul, vor fi reabilitate fântânile arteziene, spaţiile verzi vor fi redimensionate, va fi introdus sistem de irigaţii pentru întreţinerea gazonului şi a plantelor, vor fi introduse canalizaţii subterane pentru cablurile de telecomunicaţii, va fi regândit sistemul de iluminat public pentru un consum redus de energie, etc. Practic, toate lucrările gândite pentru zona amintită vor aduce la lumină un centru modern, demn de admirat, unde să regăsim cu toţii bucuria de a ne plimba sau a ne petrece timpul liber", a anunţat, pe pagina sa publică de Facebook, primarul Galaţiului.

Lucrarea va fi plătită din creditul pe care municipalitatea l-a contractat la CEC Bank. Conform Primăriei, termenul de realizare a investiţiei este de 345 de zile calendaristice, din care 45 de zile sunt prevăzute pentru proiectare, iar restul pentru execuţie.

Se tot caută proiectant pentru Pasajul "Dunărea"

Conform proiectului, zona care va fi complet refăcută şi modernizată, include şi pasajul subteran "Dunărea". Numai că, după cum aţi putut citi în "Viaţa liberă", la procedura de licitaţie pentru amenajarea zonei centrale a fost inclusă doar partea desenată referitoare la pasaj, nu şi evaluarea financiară pentru reabilitare. Din cauza acestei neconcordanţe, reabilitarea şi modernizarea pasajului pietonal va fi realizată în cadrul unei lucrări ce va trebui sincronizată cu cea deja atribuită. De la începutul lunii martie Primăria tot încearcă să găsească proiectant pentru a reactualiza o documentaţie de avizare a lucrărilor de intervenţii pentru obiectivul "Reparaţii capitale Pasaj Dunărea - Galaţi", realizată în 2015. Valoarea contractului este de 13.200 de lei fără TVA. De îndată ce documentaţia va fi realizată, lucrarea va trebui licitată, iar execuţia, sincronizată cu investiţia de amploare din centrul oraşului.

La final, gălăţenii vor avea o zonă centrală aşa cum se cuvine unui oraş civilizat, dar şi un pasaj pietonal reabilitat, protejat de cupole.

Citit 11488 ori Ultima modificare Duminică, 01 Aprilie 2018 14:30

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.