De ce un referendum aşa de „ieftin”?

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Pentru alegerile prezidenţiale, Guvernul a alocat 152 de milioane de lei, în timp ce pentru organizarea referendumului, s-au alocat în total doar 6,107 milioane lei (2,447 milioane lei pentru MAI şi 3,630 milioane, pentru Statistică).

De ce aşa de puţini bani în plus, ne-a explicat Mihai Capră, secretar de stat MAI: „Pentru alegerile prezidenţiale, cea mai mare sumă se va duce pentru plata personalului; gândiţi-vă că în fiecare secţie de vot sunt nouă oameni pe care îi plăteşti pentru aproape 8 zile…”

„Pentru tipărirea buletinelor de vot şi a tabelele electorale, la prezidenţiale, se alocă 1,521 milioane lei. Pentru tipărirea buletinelor de vot pentru referendum, s-au alocat 440.000 de lei. Deşi la referendum avem două buletine de vot, ele nu conţin decât o întrebare, faţă de buletinele pentru prezidenţiale. Plus că la acestea din urmă trebuie luat în calcul şi tipărirea pentru al doilea tur de scrutin”.

Din cele 2,477 milioane lei bugetul MAI pentru referendum, 679.000 de lei sunt pentru plata tehnicienilor IT, folosiţi în secţiile speciale, 1,328 milioane lei – pentru bunuri şi servicii, inclusiv hârtia pentru buletinele de vot şi 440.000 lei – pentru tipărire, a mai spus Mihai Capră.

Citit 1163 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.