Eu cum votez? (4)

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Referendum în culori diferite: albastru şi negru * Trei urne, câte una pentru fiecare buletin de vot * Atenţie, nu vă puteţi răzgândi! *

Pe 22 noiembrie, cetăţenii români pot vota atât pentru alegerea preşedintelui cât şi pentru referendum, sau doar pentru unul din cele două scrutine.

Alegătorul care doreşte să îşi exercite dreptul de vot la referendumul naţional va primi în mod obligatoriu ambele buletine de vot corespunzătoare celor două întrebări de la referendum, neavând posibilitatea de a opta pentru una sau alta din întrebări.

În tabelul electoral, cetăţeanul va semna, în funcţie de opţiunea exprimată, atât pentru alegerea Preşedintelui României, cât şi pentru referendum, sau numai pentru unul dintre aceste scrutine.

În cazul în care alegătorul optează pentru participarea la un singur eveniment electoral, o va semna, după caz, fie în rubrica destinată semnăturii pentru exprimarea dreptului de vot la alegerile pentru Preşedintele României, fie în rubrica destinată semnăturii pentru exercitarea dreptului de vot la referendumul naţional.

Preşedintele biroului electoral al secţiei de votare sau membrul desemnat de acesta va bara, în prezenţa alegătorului, cu o linie orizontală, acea rubrică de semnătură rămasă neutilizată.

Atenţie, dacă ulterior, după ce părăseşte secţia de votare omul se răzgândeşte şi vrea să voteze şi pentru al doilea proces electoral, iar pe actul său de identitate a fost deja aplicată ştampila „Votat”, nu se mai poate întoarce în secţia de votare să îşi exercite votul.

Buletinele de vot conţinând cele două probleme supuse referendumului vor fi tipărite în culori diferite, buletinul de vot nr.1 cu referire la parlamentul unicameral va fi negru şi cel nr. 2 privind reducerea numărului de parlamentar la maxim 300 va fi albastru.

După ce va vota, în cabina de vot, alegătorul va introduce buletinele de vot în fiecare dintre cele trei urne (una pentru alegerile prezidenţiale şi două pentru referendum), având grijă să nu se deschidă.

Îndoirea greşită a buletinului nu atrage nulitatea acestuia. Introducerea unui buletin de vot în altă urnă decât cea special destinată nu atrage nulitatea acestuia.

Despre utilitatea referendumului şi efectele sale juridice imediate vom reveni în zilele următoare.

Citit 598 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.