”Tratament de urgenţă” pentru Spitalul de Urgenţă din Galaţi
Foto: Iulia Kelt

”Tratament de urgenţă” pentru Spitalul de Urgenţă din Galaţi
Evaluaţi acest articol
(34 voturi)

Cel mai mare şi mai important spital din judeţul Galaţi va fi reabilitat din temelii şi extins, cu fonduri europene. Investiţiile de care Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă "Sf. Apostol Andrei" Galaţi va avea parte, în următorii ani, prin intermediul Programului Operaţional Regional 2014-2020, se ridică la peste 16 de milioane de euro. Practic, banii europeni atraşi prin proiectele de reabilitare reprezintă "tratamentul de urgenţă" pentru o unitate sanitară ce risca să ajungă în pragul colapsului


În urmă cu 46 de ani, sub numele de Spitalul Judeţean Unificat Nr. 1, la Galaţi era înfiinţată una dintre cele mai mari unităţi medicale cu paturi din ţară. Construit după model englezesc, edificiul care adăpostea cel mai mare spital din judeţul Galaţi şi din judeţele limitrofe număra nouă etaje şi trei niveluri la subsol. Pe de altă parte, înfiinţarea unui spital de o asemenea anvergură a avut la bază şi considerente despre care s-a vorbit mai puţin în "Epoca de aur". La Galaţi, tocmai se puneau bazele combinatului siderurgic, ceea ce însemna 40.000 de angajaţi, cărora li se adăugau alţi 10.000 de lucrători ai unităţilor industriale din vecinătate. Chiar dacă se pomenea adesea de bunăstarea "clasei muncitoare", condiţiile de lucru erau precare, iar accidentele de muncă erau la ordinea zilei. Drept urmare, noul spital avea sarcina să intervină inclusiv în astfel de situaţii de urgenţă.

Astăzi, nici unităţile industriale nu mai sunt ce-au fost, dar nici spitalul. Cele aproape cinci decenii de activitate şi-au pus din plin amprenta pe clădirea actualului Spital Clinic de Urgenţă din Galaţi. Din cauza degradării avansate şi în lipsa unor investiţii cât mai rapide în consolidare şi modernizare, edificiul ar fi devenit, în următorii ani, asemenea unui colos cu picioare de lut, nesigur pentru a mai găzdui un spital. În acest context, investiţiile programate pentru următorii ani, în consolidarea, modernizarea şi extinderea unităţii sanitare, vin ca o gură de oxigen salvatoare.

Proiect mixt pentru consolidare şi eficientizare energetică

Cea mai importantă investiţie din fonduri europene, din exerciţiul financiar 2014-2020, care vizează Spitalul Clinic de Urgenţă Galaţi, constă în creşterea eficienţei energetice. Cu o capacitate de aproape 1.200 de paturi, Spitalul De Urgenţă Galaţi este un consumator important de energie. Anual, unitatea medicală consumă peste 5,5 milioane de kilowaţi-oră de energie primară, ceea ce o încadrează în clasa energetică B. După implementarea proiectului de eficienţă energetică, spitalul va fi încadrat în clasa energetică A, cu un consum anual de energie estimat la puţin peste 3,1 milioane de kilowaţi-oră, ceea ce înseamnă o economie de 45 la sută faţă de prezent. Proiectul prevede şi înjumătăţirea consumului anual specific de energie primară pentru încălzire din surse neregenerabile.

Beneficiar este Consiliul Judeţean Galaţi, instituţia care are în subordine spitalul. Dar proiectul de creştere a eficienţei energetice este a doua treaptă dintr-un proiect mai amplu, care are ca scop şi consolidarea unităţii medicale.

Cumulat, acest proiect presupune o investiţie de aproape 70 de milioane de lei, fonduri europene şi guvernamentale. Din suma totală, 40.653.685 de lei reprezintă finanţarea europeană nerambursabilă, asigurată în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020, Axa prioritară 3 - Sprijinirea tranziţiei către o economie cu emisii scăzute de carbon, Prioritatea de investiţii 3.1 - Sprijinirea eficienţei energetice, a gestionării inteligente a energiei şi a utilizării energiei din surse regenerabile în infrastructurile publice, inclusiv în clădirile publice, şi în sectorul locuinţelor, Operaţiunea B - Clădiri Publice.

29.133.937 de lei sunt bani care vin de la bugetul de stat, prin Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice. Cofinanţarea Consiliului Judeţean Galaţi înseamnă 1.385.330 de lei.

"Acesta este cel mai complex proiect de investiţii pe care îl desfăşoară Consiliul Judeţean Galaţi în momentul de faţă. Proiectul de eficienţă energetică va implica şi schimbarea conductelor de fluide medicale şi menajere. Toate conductele mari, toate magistralele vor fi înlocuite, inclusiv tot păienjenişul de conducte de la subsolul spitalului. Acest sistem datează de aproape 50 de ani, iar ţevile de metal sunt ruginite şi corodate. Există astfel riscul ca în orice moment o conductă să cedeze", a explicat Costel Fotea, preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi.

Peste 200 de piloni susţin o clădire de nouă etaje

Lucrările de consolidare a spitalului sunt deja în curs de desfăşurare, fiind executate de firma bucureşteană de construcţii Euromateria SRL, care a câştigat licitaţia organizată de Compania Naţională de Investiţii. La nivelul al treilea de la subsol, clădirea este susţinută de peste 200 de stâlpi. Chiar dacă structura de rezistenţă a acestor piloni nu a fost afectată vizibil de trecerea timpului, fără lucrările actuale de consolidare siguranţa clădirii ar fi putut deveni problematică, în mai puţin de un deceniu.

Chiar dacă mii de persoane - pacienţi, medici şi aparţinători - trec pragul spitalului în fiecare zi, foarte puţini ştiu că sub pământ unitatea numără trei niveluri. În punctul cel mai de jos, acolo unde echipele de muncitori lucrează la consolidarea stâlpilor de susţinere, aerul este greu respirabil, din cauza umezelii şi a căldurii emanate de sutele de conducte. Atmosfera aduce îndeaproape cu cea dintr-o canalizare. Înainte de începerea şantierului, subsolul era pe alocuri inundat de la scurgerile provenite din conductele vechi.

De la bază şi până la etajul al doilea, consolidarea constă în aplicarea de centuri de beton cu armătură pe fiecare stâlp de susţinere. De la nivelul al treilea în sus, pentru a nu adăuga greutate suplimentară în structura construcţiei, consolidarea va fi făcută cu răşini speciale şi cu vată de sticlă.

Până la sfârşitul anului, odată ce lucrările de consolidare vor avansa, autorităţile spun că va începe şi execuţia propriu-zisă a proiectului de eficienţă energetică. Pe lângă schimbarea tuturor conductelor vechi de jumătate de secol, investiţia presupune şi schimbarea lifturilor, a tuturor geamurilor şi a tâmplăriei care nu au fost deja schimbate, precum şi a caloriferelor din fiecare salon şi cabinet medical. Sisteme de climatizare vor fi montate pe fiecare nivel în parte, iar sălile de operaţie vor dispune de sisteme de ventilaţie performante.

Schimbarea lifturilor, consumatoare importante de energie electrică, se încadrează în lucrările conexe efectuate în cadrul proiectului de eficientizare energetică. În multe saloane, ferestrele au încă tâmplărie din lemn. Chiar şi acolo unde există tâmplărie PVC şi geamuri termopan, acestea sunt de multe ori vechi, fiind montate de peste un deceniu. Din acest motiv, căldura din saloane se pierde repede, în anotimpul rece, în vreme ce vara bolnavii se coc în saloane.

La exterior, spitalul va fi placat cu vată minerală şi cu plăci de compozit, pentru a reduce cât mai mult din pierderea de agent termic. Autorităţile spun că investiţia va fi gata până în 2021.

"Un spital nou nu construieşti cu mai puţin de 250 de milioane de euro"

"S-a pus problema de ce investim atâţia bani într-un spital vechi şi nu mai luăm un împrumut pentru construirea unui spital regional. În primul rând, aceasta a fost o decizie de acum ori niciodată. Ca să obţinem promisiunea Guvernului să ne dea şapte milioane pentru consolidarea spitalului (fonduri provenite de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice - n.r.),  apoi să obţinem finanţarea pentru un proiect de aproape zece milioane de euro pentru eficienţă energetică (din fonduri europene - n.r.), nu ştiu când ar mai fi avut şansa Galaţiul să pună mâna pe asemenea sume destinate sistemului sanitar. Iar în tot acest timp, spitalul s-ar fi degradat în continuare, ceea ce, în câţiva ani, ar fi însemnat mari probleme pentru funcţionarea sa. Mai mult, un spital nou de dimensiunile Judeţeanului nu construieşti cu mai puţin de 250 de milioane de euro.

În al doilea rând, nu am cum, efectiv, să pun toate aceste sume într-un singur coş, pentru că ele au ca destinaţie clară sursa de finanţare şi pentru ce anume trebuie folosită aceasta", a declarat Costel Fotea.

Finanţări europene pentru extinderea Ambulatoriului şi a Urgenţelor

În faţa clădirii Spitalului Clinic de Urgenţă Galaţi funcţionează Ambulatoriul de specialitate şi Unitatea de Primire Urgenţe (UPU-SMURD) a unităţii medicale. Şi cele două clădiri vor beneficia de două proiecte cu finanţare din fonduri europene, prin Programul Operaţional Regional 2014-2020, Axa prioritară 8 - Dezvoltarea infrastructurii de sănătate.

Indiferent că problema de sănătate de care suferă este sau nu o urgenţă medicală, sute de gălăţeni vin zilnic la UPU-SMURD. Spaţiul în care unitatea funcţionează este astfel tot timpul aglomerat cu pacienţi şi cu aparţinătorii acestora. De asemenea, în ciuda faptului că a trecut deja, în anii din urmă, prin lucrări capitale costisitoare, unitatea nu are încă un garaj cu circuit care să permită intrarea maşinilor de ambulanţă pe o parte şi ieşirea lor pe altă parte.

Pentru a rezolva aceste neajunsuri, Consiliul Judeţean Galaţi a aprobat, pe 24 august 2018, solicitarea de trecere a unui teren de peste 700 de metri pătraţi din domeniul public al municipiului Galaţi în domeniul public al judeţului Galaţi. Pe respectivul teren, autorităţile judeţene vor construi o nouă clădire lângă actualul spaţiu al UPU. Investiţia este estimată la peste 6.600.000 de lei, echivalentul a aproximativ 1,5 milioane de euro. Cererea de finanţare urmează să fie depusă în cursul lunii octombrie, prin Programul Operaţional Regional 2014-2020, Axa prioritară 8 - Dezvoltarea infrastructurii de sănătate.

Pe lângă ridicarea noii clădiri, proiectul prevede şi reconfigurarea circuitelor, pentru evitarea aglomeraţiei, precum şi dotarea secţiei cu un dispozitiv de rezonanţă magnetică nucleară (RMN) şi cu un computer tomograf (CT).

Aglomeraţia este o problemă şi în Ambulatoriul de specialitate al spitalului. Un proiect separat al Consiliului Judeţean Galaţi vizează extinderea Ambulatoriului cu încă 23 sau 24 de cabinete medicale. Suma necesară estimată pentru aceste lucrări se ridică la peste 11.000.000 de lei, bani pe care autorităţile vor să-i obţină tot din fonduri europene, prin Programul Operaţional Regional 2014-2020, Axa prioritară 8 - Dezvoltarea infrastructurii de sănătate.

Acest articol a fost publicat pe  www.PressHub.ro și www.viața-libera.ro în cadrul proiectului “Cohesion Policy: Better Understanding, Reporting, Dissemination”, cofinanțat de UE prin DG Regio.

Informațiile prezentate nu reprezintă poziția oficială a UE. Întreaga răspundere asupra corectitudinii și coerenței informațiilor prezentate revine autorului.

Citit 26163 ori Ultima modificare Miercuri, 26 Septembrie 2018 00:17

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.