Cât merg oficialităţile cu mijloacele de transport în comun?

Cât merg oficialităţile cu mijloacele de transport în comun?
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Foarte puţin sau chiar deloc, acesta ar fi răspunsul corect pe care ar trebui să-l dea nu numai aleşii, ci şi autorităţile locale.

La şedinţa Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice care a avut loc la Prefectură zilele trecute, directorul executiv Vasile Pârlog (FOTO) a fost extrem de surprins să afle că biletele se vând în mijloacele de transport ale Transurb cu preţul de 2 lei, în vreme ce tariful biletelor cumpărate de la chioşc este de 1,5 lei. „Nu e normal aşa ceva! Nu stă în picioare legal!”, a spus Pârlog, fost consilier local.

Decizia a fost luată însă în Consiliul Local, la finele anului trecut. Pare ciudat faptul că până acum nu a aflat!

Citit 936 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.