10.000 de lei, amenda pentru ocuparea unui loc de parcare

10.000 de lei, amenda pentru ocuparea unui loc de parcare
Chiriașii parcărilor, puși în drepturi cu poliția
Evaluaţi acest articol
(65 voturi)

Peste 1.200 de locuri de parcare, amenajate și închiriate anul trecut gălățenilor din cinci cartiere ale orașului, trebuie eliberate pentru a le permite concesionarilor să își exercite drepturile dobândite și pentru care plătesc sume chiar și de ordinul miilor de lei anual. De la 1 ianuarie, data de la care sunt obligați cei care nu au obținut loc de parcare să elibereze ”scena”, Poliția Locală a fost solicitată de 13 ori să intervină pentru clarificarea unor situații conflictuale. Cei care nu dau curs obligației riscă amenzi uriașe, dar și ridicarea mașinii. 

Mazepa I, Mazepa II, Micro 21, Țiglina II și Micro 18 sunt cartierele în care, de pe 1 ianuarie 2022, a fost instituită obligația eliberării locurilor de parcare concesionate de către gălățenii care nu au avut șansa să închireze un astfel de spațiu. Pe 3 ianuarie, Primăria Galați anunța public această obligativitate, cu mențiunea că cei care nu-i vor da curs riscă sancțiuni potrivit art. 31 din Regulamentul aprobat prin H.C.L nr. 337/2021. Cu alte cuvinte, cele 1.282 de locuri de parcare trebuie eliberate de către cei care și-ar fi lăsat mașinile acolo în mod obișnuit ori de cei care le folosesc abuziv între 16,00 și 8,00 ori sâmbăta, duminica și în sărbătorile legale, încălcând astfel liberul acces al celor care le-au închiriat și plătesc abonamente. Deși au trecut doar câteva zile de la aplicarea regulamentului, nu au întârziat să apară problemele, astfel că numeroase sesizări adresate inițial către SC Gospodărire Urbană au ajuns și la Poliția Locală. 

”13 apeluri telefonice care sesizau ocuparea unui loc în parcarea de domiciliu sau reședință fără deţinerea abonamentului de parcare pentru locul respectiv, atribuit conform regulamentului în vigoare, au fost înregistrate în 24 de ore la Dispeceratul Poliției Locale Galați. În urma intervenției polițiștilor locali, una dintre mașinile parcate într-o zonă de reședință, pe un loc atribuit, a fost ridicată de operatorul delegat pentru această activitate”, a explicat Aurelia Bogatu Matei, purtătorul de cuvânt al Poliției Locale Galați.

Pe de altă parte, sancțiunile pecuniare pot fi uriașe. Persoanele care parchează în zonele de reședință, fără a respecta prevederile Regulamentului de atribuire a locurilor de parcare din parcările de reședință aflate în municipiul Galați, riscă sancțiuni cuprinse între 200 și 10.000 de lei, precum și ridicarea mijlocului de transport. În tot acest timp, Mazepa, cartierul unde se aplică deja Regulamentul, este sufocat de mașini staționate neregulamentar, aspect care nu a întârziat să fie taxat de polițiștii locali. ”Polițiștii locali din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră au dispus ridicarea a 29 de autoturisme, mașini care staționau sau erau parcate neregulamentar pe raza municipiului Galați. Doar într-o singură zi trei autoturisme care staționau neregulamentar pe strada Armata Poporului colț cu strada Roșiori au fost ridicate de serviciul specializat”, a completat reprezentanta Poliției Locale. Pentru cazurile de mai sus, au fost aplicate 17 amenzi în valoare totală de 6.000 de lei și 47 de puncte penalizare.

Citit 11820 ori Ultima modificare Marți, 01 Februarie 2022 10:41

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.