Peste jumătate de milion de euro, pentru dotări în învățământ

Peste jumătate de milion de euro, pentru dotări în învățământ
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

În ședința extraordinară a Consiliului Județean (CJ) Galați de luni, 13 martie, se dorește aprobarea depunerii proiectului de dotare a școlilor speciale din județ și a unităților conexe, în vederea finanțării sale prin Componenta C15 - Educație, din cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Valoarea maximă eligibilă a fost stabilită la 2.770.032,02 lei (inclusiv TVA), echivalentul a 563.140,54 euro. În plus, se intenționează acoperirea, din bugetul local al CJ, a cheltuielilor neeligibile precum şi a oricăror altor cheltuieli necesare în perioada de implementare şi de durabilitate a contractului de finanţare.

Mai concret, CJ are în vedere dotarea cu echipamente digitale de tehnologia informației și comunicațiilor, mobilier și materiale educaționale și sportive - adecvate vârstei elevilor - pentru o serie de unități de învățământ preuniversitar și unități conexe gălățene. Este vorba despre toate școlile speciale din subordine, precum și Centrul Judeţean de Resurse şi de Asistenţă Educaţională (CJRAE), Clubul Sportiv Școlar Galați, Clubul Sportiv Școlar Tecuci, dar și pentru Palatul Copiilor. Prin liniile de finanțare se vor obține granturi pentru achiziția de mobilier pentru sălile de clasă, spațiile destinate activităților școlare, extrașcolare și sportive, pentru laboratoare și cabinete, inclusiv cele de asistență psihopedagogică, inclusiv cel din CJRAE.

În plus, se menționează faptul că selecția unităților în vederea dotării prin prezentul apel se realizează pe baza unei aplicații ce trebuie să conțină o analiză de nevoi realizată la nivelul unităților de învățământ și a celor conexe, cu avizul Inspectoratului Școlar Județean.

Citit 1107 ori Ultima modificare Sâmbătă, 25 Martie 2023 11:48

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.