Cât te costă să fii civilizat?

Cât te costă să fii civilizat?
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Pubele colorate în galben, verde şi albastru pe care deja le-aţi văzut instalate în cartiere nu reprezintă decât o mică parte din programul de gestionare a deşeurilor din municipiul Galaţi, proiect ISPA în valoare de nu mai puţin de 23 de milioane de euro. Proiectul de milioane de euro prevede ca până la finele acestui an să ducem gunoiul doar în noua groapă ecologică, să se închidă cea veche, să se colecteze selectiv deşeurile reciclabile şi chiar să se sorteze şi prelucreze.

Dincolo de toate însă, proiectul de milioane de euro doreşte în primul rând să ne civilizeze, să ne facă să ne comportăm la fel de european precum nemţii sau englezii în privinţa gunoiului. Însă pentru aşa ceva nu este suficient să distribui în oraş pubele frumos colorate, ci să schimbi mentalităţi. Pentru că neamţul nu foloseşte PET-urile pentru a le umple, toamna, cu vinul făcut în casă, iar englezul nu face focul în şemineu cu hârtie, cum aprindem noi sobele…     

Calitatea pubelelor şi oamenii de calitate  

Recent, directorul serviciului public de salubrizare, Ion Ionescu, se plângea de calitatea slabă a pubelelor destinate colectării selective a deşeurilor reciclabile. Din cauza materialelor inflamabile, pubele ar putea fi uşor incendiate de gunoierii care aplică şi acum această tehnică în ghenele tradiţionale, pentru a descoperi, după ce arde gunoiul, resturile metalice. În plus, reclama Ionescu, pubelele au un sistem extrem de uşor de deschidere – prin ridicare - lucru deja descoperit de cei care câştigă bani din colectarea şi vinderea materialelor reciclabile, pe care le caută în gunoaie. Nu este singurul care a sesizat că deja gunoierii atentează la igloo-urile colorate. În multe cartiere – din Micro 40 până în Mazepa – locatarii descoperă pubelele răsturnate  şi multă mizerie în jur, semn că gunoierii au înţeles că de acum înainte munca lor li s-a uşurat. De ce să mai colecteze în ghene când ar putea să le „prade” direct pe cele în care deşeurile sunt colectate selectiv? „Până acum, gunoierii au fost, într-un fel, un rău necesar pentru oraş, căci colectau şi comercializau mai ales PET-urile, un tip de deşeu care ocupă mult spaţiu.

De acum însă lucrurile trebuie să se schimbe”, spune Mircea Ostache, şeful Unităţii de Implementare al Proiectului (UIP). Acesta spune că şi gălăţenii trebuie educaţi să colecteze selectiv gunoiul. Cum? «S-au tipărit 16.000 de afişe de educare şi am distribuit la 430 de asociaţii de proprietari, din 800, câte sunt în total. Mai distribuim la şcoli, spitale şi Transurb», spune Ostache. Totuşi, nu vezi multe afişe prin oraş; iar dacă în unele autobuze se mai găsesc, pe uşile blocurilor lipsesc cu desăvârşire! « Suntem abia la începutul campaniei de informare», se apără Mircea Ostache.     

Peste 7.000 de euro pentru igloo-uri „mediu inflamabile” şi uşor de „prădat”

„Pubelele sunt cumpărate prin licitaţie publică, pe SEAP. Am urmărit preţul cel mai scăzut şi calitatea cea mai bună. Sigur, dacă vrei să incendiezi o pubelă, o poţi face, la fel o poţi răsturna, dar… până la urmă suntem cetăţeni europeni. Trebuie să ne disciplinăm, să ne civilizăm… Nu putem cumpăra pubele din metal, sau îngrădite cu fier, doar pentru a nu fi distruse! Pe principiul acesta nu mai facem nimic bun, că se strică”, îi replică Mircea Ostache, lui Ion Ionescu, punând la dispoziţie, fără teamă, kilogramele de dosare care stau în spatele tuturor achiziţiilor cu bani europeni.

Administraţia a cumpărat un igloo colorat la 1.195 de euro (fără TVA) iar pentru toate cele 660 de containere s-au dat 788.700 de euro (fără TVA). Conform licitaţiei, firma de la care au fost cumpărate containerele se numeşte Triplast Târgu Mureş, societate care se laudă, printre beneficiari, cu Metro, SC Salubriserv  (societatea de salubrizare din Tg. Mureş!), Primăria Arad şi CL Braşov.

Conform certificatului de calitate, pubelele „de tip igloo” sunt din polietilenă, cântăresc câte 120 de kg  şi «se încadrează în clasa de combustibilitate C 3- conform P 118-99». Conform normativului de siguranţă la foc, C 3 înseamnă «mediu inflamabil», dintr-o clasificare de patru tipuri, din care C 4 este «uşor inflamabil», C2 – « dificil inflamabil » iar C1 – «practic neinflamabil». Să mai adugăm că o pubelă care câtăreşte 120 de kg poate fi ridicată cu uşurinţă de două persoane – ar însemna cam 60 de kg pentru fiecare. Iar operaţiunea deja se practică de către gunoierii care le răstoarnă şi le «pradă» de materialele reciclabile pe care le vând apoi.

Ce alegi: amenda, plata sau căratul gratuit? 

“Repet, trebuie să ne civilizăm. Uniunea Europeană ne-a dat bani pentru a pune la punct procedura de colectare selectivă. Sistemul este acelaşi peste tot. În schimb, cu mentalitatea este o altă problemă şi la asta trebuie să lucrăm», spune şeful UIP Mircea Ostache. O mentalitate care, pentru noi, românii, înseamnă că este normal să duci bidoanele de plastic la ţară, pentru vin, sau măcar să le dai femeii care vinde borş în cartier decât să le arunci în igloo-ul galben. Din păcate sau din fericire, a venit momentul să ne schimbăm mentalitatea.

După finalizarea proiectului ISPA, adică de anul viitor, vor fi amendaţi toţi cei care vor fi prinşi de poliţiştii locali că aruncă la ghena de gunoi menajer resturi provenite din demolări – gresia sau faianţa schimbate prin casă – lemne (cercevele vechi), deşeuri periculoase (baterii, becuri), ori deşuri electrice sau electronice (televizorul, radioul, frigiderul etc), sau mobilă (patul cel vechi, dulapul de pe balcon…). « Toate aceste deşeuri vor putea fi duse de gălăţeni doar în două puncte verzi amenajate pentru aşa ceva. Ele se găsesc unul în Micro 13 B, altul pe strada Etna nr. 29, în spatele Pieţii Ruşilor de pe Basarabiei », spune Mircea Ostache.

Sigur, cui nu îi convine – şi multora nu le va conveni ! – să bată tot oraşul doar pentru a duce la punctul verde deşeul respectiv va putea chema o pubelă specială de la Ecosal. « Dar aceea este contra cost. Aşa că ai variante : fie plăteşti şi nu te deplsezi, fie nu plăteşti şi le duci singur », adaugă Ostache, uitând de cea de-a treia variantă, practicată şi acum de mulţi dintre gălăţeni : aştepţi să se lase seara, pândeşti să nu treacă vreun poliţist local şi laşi lângă tomberon sacul cu moloz…

Viaţa de apoi a reciclabilelor şi a centrelor de colectare  

Proiectul ISPA a prevăzut construcţia unei staţii de sortare şi compostare care deja funcţionează. Aici, PET-urile sunt separate pe culori, strivite şi făcute balot. La fel se întâmplă cu hârtia şi sticla. Imensa hală în care se întâmplă asta este plină de un praf fin, de la hârtie. Angajaţii Ecosal care lucrează deja acolo răsuflă cu greu. Într-un colţ al depozitului se află munţi de PET-uri, amestecate, aşa cum sunt descărcate din igloo-urile din oraş. La mijloc, cele două rampe de « balotare » a deşeurilor. Pe lângă ele, angajaţii Ecosal, răsuflând greu… Afară, sub un imens acoperiş se află staţia de compostare. Pe mii de meri pătraţi se află toate crengile şi frunzele moarte din Galaţi! Toate urmează să treacă prin trei utilaje de tăiere, umezire şi compostare, rezultând, în final, îngrăşământ pentru plante!

«Staţia are capacitatea de 9.000 de tone de compost pe an. El poate fi folosit pentru spaţiile verzi din oraş sau ar putea fi comercializat. Materialele reciclabile vor fi vândute altor centre din ţară, deşi, cu o investiţie mică s-ar putea ca şi la noi să fabricăm, de pildă, mobilier urban din plastic… », mai spune Mircea Ostache. Odată cu încheierea proiectului ISPA, teoretic, gunoierii Galaţiului ar trebui să rămână şomeri. Dar paguba cea mare nu este a lor, ci a zecilor de centre de colectare din oraş cărora li se vor strica afacerile.

 

Citit 3853 ori Ultima modificare Duminică, 20 Noiembrie 2011 21:39

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.