Impozite pentru clădiri calculate ilegal?

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

La PD-L funcţionează cu succes o nouă modă: consilierii locali tac mâlc, iar deputaţii şi senatorii vorbesc în locul lor, propunând şi anunţând tot felul de iniţiative şi proiecte de hotărâri de consiliu local.

Deputatul PD-L Mihail Boldea a anunţat miercuri că printr-o sentinţă civilă din vara anului 2008, Tribunalul Galaţi  a constatat că impozitele datorate de persoanele juridice pentru clădiri şi active sunt calculate în mod greşit.

„Impozitele care au fost calculate în baza Hotărârii Consiliului Local 526 din 2007 erau mai mari decât permitea legea. În 2007 şi 2008 Consiliul Local Galaţi a perceput taxe şi impozite mai mari decât era permis de Codul Fiscal. S-a stabilit definitiv şi irevocabil că HCL 526 din 2007 este nelegală.

Prin intermediul consilierilor locali ai PD-L vom iniţia un proiect de hotărâre de astfel încât taxele şi impozitele pe anul 2009 să fie calculate astfel încât să se ajungă la respectarea legii: reducerea impozitelor cu sumele care au fost încasate în mod nelegal în anii 2007-2008”, a declarat Mihail Boldea.

Ne întrebăm, dacă sentinţa există, de ce nu s-au luat măsuri până acum. Aleşii PD-L ar fi avut ocazia să ia poziţie şi să îndrepte lucrurile în decembrie 2008, când au votat taxele şi impozitele pe 2009. Atunci n-au spus nimic!

Citit 1120 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.