Avertisment din partea Primăriei Galaţi: Amenzi pentru lucrări de mântuială sau nefinalizate

Avertisment din partea Primăriei Galaţi: Amenzi pentru lucrări de mântuială sau nefinalizate
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Primăria Galaţi nu mai este dispusă să tolereze lucrările făcute de mântuială sau nefinalizate în termenul stabilit. Consilierii locali au votat recent Regulamentul privind executarea lucrărilor care presupun intervenţii la reţelele subterane aflate pe domeniul public/privat al municipiului Galaţi, act care, se pare nu i-a „impresionat” pe constructori. Municipalitatea stă cu ochii pe lucrările executate de o firmă din Prahova la reţelele de gaze, în Mazepa 2, lucrări care au afectat deja aproape un kilometru de carosabil şi trotuar, şi care aveau ca ultim termen de finalizare 28 noiembrie! Temerea autorităţilor este că zăpada ar putea astupa şanţurile acoperite doar cu pământ şi pietriş, iar umezeala acumulată până la primăvară va afecta carosabilul, trotuarul şi imobilele din apropiere.

Două amenzi

După cum am aflat de la Petre Marian, şeful Serviciului Construcţii, Dezvoltări şi Întreţinere Străzi din cadrul Primăriei, străzile Morilor, Alexandru Cernat şi Regiment 11 Siret sunt afectate de lucrările executate de firma Coni. Conform regulamentului votat de consilieri, „executarea lucrărilor, este permisă, numai în perioada cuprinsă între 1 aprilie – 30 octombrie, a fiecărui an. În afara acestei perioade, lucrările nefinalizate vor fi închise, luându-se toate măsurile necesare pentru evitarea tasărilor/surpărilor produse de infiltrarea apei, îngheţ sau dezgheţ”. „Lucrările care au început la jumătatea lunii octombrie ar fi trebuit să fie gata de două săptămâni, conform graficului, dar le-am mai dat o şansă şi am prelungit până pe 28 noiembrie termenul la care să aducă terenul la starea iniţială. Şi aşa e frig, şi asfaltările se pot face doar pe suprafeţe mici. Dacă zăpada va acoperi şanţurile, riscăm ca apa să se infiltreze în carosabil şi trotuar şi să se producă tasări. Pe Morilor sunt case, iar şanţul a fost săpat pe carosabil, la marginea trotuarului”, ne-a declarat Petre Marian. Potrivit acestuia, Primăria a aplicat deja două amenzi de câte 2.500 de lei, iar dacă de luni lucrurile tot nu se vor rezolva, amenzile vor curge zilnic.

10 decembrie, ultimul termen!

„Societăţile de construcţii trebuie să înţeleagă ca lucrările la reţele nu presupun doar înlocuiri sau reparaţii de cabluri şi conducte, ci şi refacerea fundaţiilor drumurilor, folosind materiale şi tehnologii corespunzătoare fiecărei categorii de drum. Referitor la activităţile de modernizare a reţelelor de gaze din cartierul Mazepa 2, cărora le acordăm o atenţie sporită, speram ca GDF Suez va reuşi să determine prestatorul său să conserve lucrările până cel târziu la data de 10 decembrie 2013. Obiectivul Primăriei este să dea un caracter unitar tuturor intervenţiilor la reţelele subterane de pe domeniul public în general şi de pe drumurile publice in special. Dorim să avem drumuri de calitate în Galaţi”, ne-a declarat directorul Direcţiei Generale de Infrastructură şi Lucrări Publice, Radu Dinu.

Citit 2118 ori Ultima modificare Duminică, 08 Decembrie 2013 17:12

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.