Neglijenţa autorităţilor face victime în trafic

Neglijenţa autorităţilor face victime în trafic
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Consiliul Judeţului Galaţi primeşte o mare bilă neagră pentru că, în ciuda veşnicelor declaraţii optimiste, reprezentanţii instituţiei nu au avut grijă ca, pe drumurile judeţene, multe ciuruite şi aflate într-o stare deplorabilă, să se acţioneze ca la carte cu material antiderapant împotriva depunerilor de chiciură, tocmai pentru ca şoferii şi pasagerii să fie protejaţi. Chiar în prag de Crăciun, pe un sector de drum judeţean acoperit cu polei, s-a produs un accident în lanţ, în urma căruia o femeie şi un copil de doar trei ani au ajuns la spital. Cauza: autorităţile judeţene nu au intervenit la timp pentru a împrăştia material antiderapant, în condiţiile în care arterele rutiere din judeţ erau acoperite cu polei! Pe bună dreptate, oamenii se întreabă de ce plătesc taxa de rovinietă, dar şi alte dări, în condiţiile în care nu pot circula în siguranţă pe drumurile publice, iar la o depunere de chiciură riscă să îşi piardă viaţa, doar pentru că administratorilor de drumuri le lipsesc promptitudinea şi responsabilitatea. Colac peste pupăză, Consiliul Judeţului va trebui să plătească şi o amendă contravenţională, în valoare de 2.400 de lei, din banii contribuabililor, adică ai cetăţenilor cărora autorităţile le pun viaţa în pericol tocmai prin faptul că nu intervin la timp în vederea combaterii efectelor poleiului, fapt confirmat şi de către poliţişti, de altfel.

Bilă albă tuturor cetăţenilor, fundaţiilor şi ONG-urilor care, în pragul Sărbătorilor, nu au uitat de cei mai puţin fericiţi dintre noi, copii ori adulţi, şi le-au adus zâmbetul pe buzele unor oameni care aveau realmente nevoie de o mângâiere, o vorbă frumoasă şi un surâs, de Crăciun, mai ales, dar şi de Anul Nou.

Citit 11207 ori Ultima modificare Duminică, 29 Decembrie 2013 18:31

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.