Politică de weekend/ Îşi va duce Dan Nica la bun sfârşit mandatul de europarlamentar?

Politică de weekend/ Îşi va duce Dan Nica la bun sfârşit mandatul de europarlamentar?
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Nici bine nu s-au încheiat alegerile europarlamentare că în mediul politic gălăţean au şi apărut scenarii conform cărora fostul ministru Dan Nica, liderul social-democraţilor gălăţeni, care şi-a adjudecat un mandat de eurodeputat în urma alegerilor din 25 mai, are mari şanse să nu-şi ducă la capăt mandatul de europarlamentar. Dacă astfel de informaţii ar fi venit din partea inamicilor politici, atunci, poate, mulţi nici nu ar fi luat în seamă astfel de comentarii, însă cum scenariul sus-amintit a fost promovat chiar de către o serie de membri ai PSD, mulţi dintre cei la urechile cărora a ajuns această informaţie se întreabă acum dacă şederea lui Dan Nica în Parlamentul European va fi cea prevăzută de lege, de cinci ani, ba chiar se aşteaptă cu nerăbdare ca preşedintele PSD să îşi dea demisia din Colegiul 5 din judeţ, pe care îl păstoreşte de ani buni.

Supăraţi că pierd un ministru influent

Motivul pentru care unii dintre social-democraţii cu vechime în partid spun că nu cred că Dan Nica îşi va duce la bun sfârşit mandatul este acela că PSD, la nivel naţional, va pierde un ministru cu influenţă şi, cel mai probabil, se va dori revenirea acestuia pe o poziţie-cheie la Bucureşti.

Bineînţeles că astfel de mutări depind, în foarte mare măsură, de rezultatele alegerilor prezidenţiale şi mişcările de forţe care se vor produce după acest scrutin. Totodată este greu de crezut că liderul PSD Galaţi va renunţa la cele câteva sute de mii de euro pe care le câştigă anual un eurodeputat şi, de ce nu, aici poate fi luată în calcul şi pensia unui europarlamentar, care se ridică la 4.000 de euro.

Citeşte şi: Cine sunt cei trei EUROPARLAMENTARI de Galati, aleşi din 20 de pretendenţi

Citit 2514 ori Ultima modificare Vineri, 30 Mai 2014 20:25

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.