Cât ne costă deputaţii gălăţeni şi de ce?

Cât ne costă deputaţii gălăţeni şi de ce?
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

În baza datelor obţinute, în premieră, în acest an, de Institutul pentru Politici Publice (după cinci ani de insistenţe), gălăţenii pot afla cât şi pe ce au cheltuit, în acest an, deputaţii gălăţeni. Este vorba despre cheltuielile efectuate de cei 11 deputaţi gălăţeni, banii pe care aceştia i-au cheltuit de la bugetul de stat, de la începutul acestui an şi până în prezent.

Alooo, domnilor deputaţi!

În privinţa cheltuielilor efectuate pentru convorbirile telefonice, cel mai costisitor deputat a fost de departe deputatul Nicolae Păun (Partida Romilor Pro Europa), a cărui factură telefonică seamănă cu un an: 1996 (lei). Urmează Mircea Toader (PD-L) care a vorbit pe primele patru luni ale acestui an în valoare de 921 de lei. Îl urmează, în top, liberalul Victor Paul Dobre, cu o factură la telefon în valoare de 774 de lei.

Ar mai fi de luat în seamă şi factura mobilului deputatului social-democrat Viorel Ştefan – 679 de lei. În rest, ceilalţi deputaţi au vorbit mai puţin; facturile lor sunt cuprinse între 193 – Mihai Boldea (PD-L) şi 264 – Bogdan Ciucă (PC).

Unul, dar bun la deplasări!

Cât priveşte deplasările în străinătate şi aici avem multe de spus, în ciuda faptului că de la începutul anului şi până acum nu au trecut nici şase luni. Din cei 11 deputaţi gălăţeni, doar social-democratul Florin Pâslaru figurează că a efectuat cheltuieli cu deplasarea în străinătate – 1.888 de lei pentru transport, 2.835 de lei pentru cazare şi 722 de lei pentru diurnă în străinătate. În rest, ceilalţi deputaţi nu par că ar fi trecut graniţele; cel puţin, nu pe bani publici.

Indemnizaţii la bani mărunţi 

La capitolul indemnizaţii,  lucrurile stau cu totul altfel. La egalitate de… bani se află, în capul listei, deputaţii Victor Paul Dobre (PNL), Mircea Toader (PD-L),  Nicolae Păun (Partida Romilor Pro Europa), Viorel Ştefan (PSD), fiecare încasând o indemnizaţie netă, adică bani în mână, în valoare de 21.509 lei. Îi urmează, la distanţă de doar câţiva lei, deputatul Bogdan Ciucă (PC), cu o indemnizaţie netă de 20.205 lei.

După acesta urmează eşalonul al treilea, cei care au încasat câte o indemnizaţie cuprinsă între19.927 de lei – Florin Pâslaru şi 19.682 lei – Roşca Lucreţia, sau Carmen Axenie.

Figură aparte face deputatul Dan Nica, în dreptul căruia figurează o indemnizaţie cu minus, asta în condiţiile în care la acesta se aplică o altă lege a salarizării, având în vedere că are cumul de funcţii (deputat, ministru, vicepremier) şi că se aplică un alt sistem de plată.

Drumurile noastre, toate şi drumurile lor…

Pe final, am putea vorbi şi despre banii folosiţi de cei 11 deputaţi pentru plata deplasărilor efectuate în ţară. Este vorba, desigur, despre deplasările efectuate la Bucureşti şi în teritoriu, adică acolo de unde au fost aleşi.

Ca o regulă generală se poate spune că deplasările la Bucureşti i-au costat pe deputaţi mai mult decât deplasările în teritoriu. Ceea ce nu înseamnă neapărat că ar trebui să tragem concluzia că au venit prea rar acasă şi că s-au plimbat mai mult prin Capitală, ci doar…, poate, că transportul în Bucureşti e mai scump decât cel din Galaţi (?!).

Citit 1242 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.