Şicane (a)politice la Prefectură?

Şicane (a)politice la Prefectură?
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Deşi legislaţia în vigoare prevede clar că prefectul şi subprefectul trebuie să fie apolitici, realitatea  - confirmată de unii dintre înalţii funcţionari publici – este că aceştia provin din partide politice şi au fost sau sunt susţinuţi de acele formaţiuni. Iar când partidele nu se înghit reciproc, deşi, întâmplător, se află la guvernare împreună, apar tot felul de situaţii… 

Ciudăţenii care se „vor rezolva intern”

De când a fost numit subprefect al judeţului Galaţi şi până în prezent, Paul Florea spune că nu a primit din partea prefectului Claudiu Brânzan o fişă a postului, cu responsabilităţi clare. În lipsa acesteia, s-a ocupat, totuşi, de coordonarea serviciului de verificare a legalităţii, verificării actelor normative şi contencios administrativ.

Totuşi, de trei săptămâni, cam de când, susţine subprefectul, şi-a exprimat – în interiorul instituţiei şi nu în public! – părerea divergentă faţă de cea a prefectului Claudiu Brânzan în legătură cu cazul Pechea, relaţiile de muncă din Prefectură au început să se schimbe. Mai exact … să nu mai primească de muncă, adică hotărârile consiliilor locale din judeţ!

Toate aceste probleme cu care se confruntă Paul Florea le-a prezentat pe un ton rezervat şi calm, de ai spune că totul este minunat… Subprefectul consideră că toate aceste probleme se vor „rezolva în interiorul instituiţiei”, în termen de câteva săptămâni, având în vedere că a sesizat situaţia sa secretarului de stat Mihai Viorel Fifor, însărcinat, în cadrul Ministerului de Interne, în relaţia cu instituţiile prefectului.

Deşi cele sesizate de subprefectul Paul Florea par mai degrabă a fi nişte şicane pe plan local, acesta susţine că multe din ele au apărut pe fondul unor hibe în legislaţia actuală. „În cadrul cursurilor INA făcute, am vorbit cu prefecţi şi subprefecţi din ţară şi am remarcat faptul că şi în alte locuri sunt probleme cu fişa postului, de pildă. Şi acest lucru pentru că actuala legislaţie nu prevede un termen în care prefectul trebuie să stabilească o fişă a postului pentru subprefect”, spune Paul Florea.    

Teoria lui Florea: întrunirea nu e şedinţă!

Faţă de situaţia politico-administrativă din comuna Pechea – pe care cotidianul "Viaţa liberă" a prezentat-o pe larg, subprefectul Paul Florea are o altă părere decât cea, oficială, a prefectului Claudiu Brânzan. Din acest motiv, crede Paul Florea, relaţiile dintre el şi prefect au devenit şi mai încordate.

Pe scurt, prefectul judeţului Galaţi, Claudiu Brânzan, susţine că la Pechea se întrunesc toate condiţiile pentru dizolvarea Consiliului Local, pentru că Legislativul nu s-a întrunit timp de două luni, în timp ce Paul Florea este de o altă părere.

„Legea 215/2001, la art. 55, la litera a, - unde avem cazul Pechea - spune că un consiliu local poate fi dizolvat dacă nu se întruneşte, două luni, consecutiv. Legislaţia nu dă lămurire pe art. 55, alin. a, în schimb, la art. 30 al aceleiaşi legi se precizează procedura care este urmată în momentul în care, la constituirea CL, nu se întruneşte consiliul de trei ori consecutiv, adică dacă nu e cvorum (…) În condiţiile astea, prefectul, prin ordin, declară încetarea de drept a mandatelor de consilier ale celor care nu au venit… În locul lor sunt numiţi supleanţii de pe liste, iar în cazul în care nici supleanţii nu se prezintă, se trece la convocarea de alegeri anticipate pentru completarea listelor de consilieri”, spune Paul Florea, precizând că „e şi asta o soluţie” pentru cazul Pechea. 

Subprefectul Paul Florea are şi o interpretare pentru noţiunea de întrunire: „Înseamnă faptul că s-a dat o dispoziţie de convocare a şedinţei… dacă vine un singur consilier se consideră întrunire”.

Paul Florea continuă, spunând că s-a sfătuit şi cu judecători şi profesori de drept pe acest subiect: „La Pechea în 30 iunie 2009, CL a fost convocat şi au venit nouă consilieri din cei 17. Din cei nouă, pentru doi se discuta dacă sunt sau nu consilieri în funcţie. Dacă nu erau, însemnă că s-au întrunit doar şapte şi a fost o şedinţă fără cvorum. Dar ei s-au întrunit!”.

„Pedeapsa nu o aplici celui care vine la şedinţă, ci se aplică celui care  nu se prezintă, el e cel vinovat… el îşi pierde mandatul conform Legii 393/2004, art. 9, alin. 2, care spune că un consilier pierde mandatul dacă are mai mult de trei lipsuri nemotivate, consecutive”.

„Păi dacă dizolvăm consiliul, că nu s-a întrunit de două ori, cum naiba se aplică prevederea asta? E în logica legiuitorului că cel care pierde mandatul e cel care nu vine! Dacă nişte consilieri care vor să provoace dizolvarea CL nevenind la treabă, ei în final îşi vor pierde calitatea de consilier”.

Reacţii negative şi din partea primarilor

Toate aceste concluzii au fost trimise, printr-un memoriu, prefectului Claudiu Brânzan, spune Paul Florea, precizând că nu a primit nici un răspuns,  însă, „de două săptămâni, hotărârile consiliilor locale, pe care le verificam, nu îmi mai sunt remise în mod oficial, prin registratură… Am înţeles că a fost o decizie a prefectului, pentru reorganizarea sistemului… După şedinţa de la Pechea, asta a fost hotărârea prefectului, probabil pentru că am avut alt punct de vedere decât dânsul…”

„Nu mi s-a reproşat, dar am auzit că au fost şi primari care au protestat cu privire la modul în care făceam eu verificările hotărârilor de consiliu, că eram extrem de meticulos şi semnalam fiecare neregulă primarilor”.

Paul Florea spune că a descoperit diverse nereguli în mai multe hotărâri de consilii, din judeţ,. De pildă, hotărâri care… nu hotărau nimic, ci doar  „povesteau o situaţie pe câteva pagini fără să stabilească ceva”, sau  „hotărâri care găseau soluţii de eludare a licitaţiei – de pildă, asociere în participaţiune pentru repararea unei şcoli. Reieşea din contract că firma face reparaţia, iar consiliul local… plăteşte!”.

Mare e grădina cu aleşi locali!

În timp ce verifica legalitatea  diferitelor proiecte de legi ale consiliilor locale din judeţ, subprefectul Paul Florea a dat şi peste lucruri cu totul şi cu totul neobişnuite. Este vorba despre proiecte care nu au nimic de- face cu realitatea.

De pildă, a exemplificat subprefectul, CL al Tg. Bujor emisese o hotărâre prin care un metru cub de apă costa 18 lei pentru cei necontorizaţi. „În condiţiile în care consumul la pauşal, la Tg. Bujor, este stabilit la 9 metri cubi pe lună, pentru o persoană, la o familie cu 3-4 persoane, vă daţi seama, factura trebuia să fie de ordinul multor milioane de lei. Asta, cu toate că la hotărârea CL se anexase şi o decizie a Autorităţii Naţionale de Reglementare prin care se preciza că preţul apei nu poate depăşi 2,5 lei/mc”, a povestit Paul Florea.

Iar lista cu exemple ar putea continua. Problema este că observaţiile subprefectului nu au fost luate în seamă de toţi primarii; Paul Florea spune că la Negrileşti a solicitat retragerea, de pe ordinea de zi, a şedinţei a unei hotărâri privind execuţia bugetară, pentru că nu se preciza cum s-au cheltuit banii. Urmarea? Hotărârea a fost retrasă, dar… aprobată în aceeaşi formă într-o altă şedinţă.

Un alt semn că unii primari din judeţ îl iubesc este răspunsul pe care l-au dat atunci când Paul Florea le-a cerut un spaţiu, în care să ţină audienţe, o dată pe lună. „Oamenii vin la mine [la Galaţi] cu probleme diverse. Unii au peste 80 de ani, unii sunt în cârje, iar eu cred că este mai bine să ţin audienţe în comunele lor”, spune Paul Florea.

Din păcate însă, unii primari din judeţ i-au răspuns că … nu au spaţiu pentru aşa ceva! „Cei care au spus că n-au spaţiu sunt primari în  Bereşti, Oancea, Suceveni, Nămoloasa… Dar am primit şi răspunsuri pozitive din partea celor din Corod, Cudalbi, Matca, Şendreni, Braniştea, Pechea…”.

Prefectul Claudiu Brânzan răspunde

Întrebat despre teoria subprefectului Paul Florea cu privire la cazul Pechea, prefectul judeţului Galaţi, Claudiu Brânzan, a explicat scurt: „Eu îmi menţin punctul de vedere exprimat în mod oficial. Domnul subprefect are un punct de vedere diferit, în baza interpretării legii. Eu nu interpretez legea, ci o aplic. Cine o interpretează se depărtează de litera legii”.

„Cât priveşte fişa postului domnul subprefect, legislaţia în vigoare nu a precizat un termen în care prefectul trebuie să stabilească o fişă a postului… În plus, conform HG 6585 din 13 mai 2009, organigrama prefecturilor a fost modificată, în sensul că subprefecţii nu mai coordonează niciun serviciu, toate fiind subordonate direct prefectului”.

„Prefectul este cel care deleagă, prin ordin, unele atribuţii, subprefecţilor. Eu am delegat unele atribuţii subprefectului Cosmin Păun, atunci când sunt plecat din Galaţi”.

Citit 975 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.