După Viorica David, numită în ianuarie 2020 subprefect al judeţului Galaţi cu sprijinul PMP, şi Gabriela Lenghel, numită în aprilie 2020 în funcția de președinte - cu rang de secretar de stat - al Autorității Naționale pentru Cetățenie - o altă reprezentantă a partidului condus de Cătălin Cristache a ajuns într-o funcţie publică de conducere. Este vorba despre Iulia Hîrleşteanu, vicepreşedinte PMP Galaţi - partid în care s-a înscris în 2016 - care a devenit director ...
Zece consilieri locali ai municipiului Galaţi au semnat, în calitate de iniţiatori, proiectul de hotărâre privind eliberarea din funcţia de viceprimar a lui Picu Apostol Roman. Este vorba despre cei şapte consilieri PNL - Ion Cordoneanu, Claudiu Iacob, Laurenţiu Ichim, Angela Ivan, Paul Găvănescu, Onuţ Atanasiu şi Şerban Alexandru, cărora li se adaugă cele două consiliere PMP - Oana Iurescu şi Nicoleta Badiu, şi independenta Simona Vreme. Iniţiativa a fost înregistrată ofici ...
Aleşii locali sunt convocaţi vineri, 29 iunie, în şedinţă extraordinară pentru a numi, prin vot secret, cinci administratori provizorii la societatea Transurb SA. Cei cinci au fost selectaţi de către o comisie specială, formată din consilierii locali Sorin Enache (PSD), Angela Ivan (PNL), Picu Apostol Roman (UNPR), Cătălin Popa (ALDE) şi Nicoleta Badiu (PMP). Aşa cum aţi putut citi deja în ziarul „Viaţa liberă”, compania publică de transport local, Transurb SA, a rămas ...
Încredinţarea Plajei „Dunărea”, spre administrare temporară, Fundaţiei Sportul Gălăţean, a fost una dintre cele mai discutate decizii luate de aleşii locali, la şedinţa ordinară de joi. În prezent, baza de agrement este „spoită”, adică sunt curăţate nisipul şi buruienile, şi reparate duşurile şi wc-urile pentru ca, în câteva săptămâni să poată fi deschisă gălăţenilor, însă doar pentru plajă, nu şi pentru scăldat! Consilierul local PNL Paul Găvănesc ...
Semnarea înţelegerii de cooperare între municipiile Galaţi şi Cahul, eveniment care a avut loc la Muzeul de Istorie, a fost marcată de un scandal. Marian Scripnic, restaurator în cadrul instituţiei muzeale, susţinut de câţiva cetăţeni la fel de vocali, a cerut ca directorul Cristian Căldăraru să fie dat afară, pe motiv că a fost turnător la Securitate. Încercările autorităţilor de a calma situaţia n-au făcut decât să pună paie pe foc, totul sub ochii jenaţi ai oaspe ...
"Halucinantul caz Temişana 61 - Casă fantomă cu aprobare de la Primărie", aşa se intitula articolul publicat în septembrie 2012, în ziarul "Viaţa liberă". O poveste plină de ilegalităţi, promisiuni neonorate şi naivitate, ale cărei victime au fost şi au rămas cinci copii, toţi elevi, şi părinţii lor, care riscă să ajungă în stradă, iar casa pe care au ridicat-o cu trudă să fie demolată. Familia Fotache a venit să ceară ajutor aleşilor locali. Aşa cum relata în u ...
Deşi opiniile aleşilor au fost diferite, printre cei care au votat împotrivă ori s-au abţinut fiind voci care au susţinut oportunitatea construirii unei maternităţi noi, la şedinţa de marţi a Consiliului local s-a decis că e oportună investiţia în clădirea actuală. Cu un vot împotrivă, din partea doctorului Gheorghe Bugeag (ALDE), şi abţinerea consilierelor Nicoleta Badiu, Oana Iurescu (PMP) şi Simona Vreme (independentă), Consiliul Local a aprobat cumpărarea imobilului ...
Acuzaţii de ilegalitate, reproşuri, ironii, plecări în masă şi negocieri în privinţa cvorumului necesar pentru legalitatea întrunirii au marcat şedinţa ordinară de miercuri, 31 august, a Consiliului Local * Gălăţenii din cele peste 18.000 de apartamente dependente de apa caldă furnizată în sistem centralizat vor avea parte, de astăzi, de duşuri reci "Sunt extrem de surprins să aflu că în şedinţa Consiliului Local de astăzi NU s-a votat sau NU s-a luat în discuţie p ...