Atribuţiile pe care le vor avea viceprimarii Florin Popa şi Radu Cosca ar putea fi decise prin votul consilierilor locali. Deşi, potrivit legii, primarul este cel care stabileşte, prin dispoziţie, sarcinile de care se vor ocupa viceprimarii, se pare că edilul Marius Stan, doreşte ca aleşii locali să-şi dea girul pentru activităţile pe care le va încredinţa celor doi secunzi ai săi. ...

Secrete de familie - Cine sunt primele doamne ale Galaţiului

Sâmbătă, 30 Iunie 2012 00:00 | Publicat în MAGAZIN
* Detalii despre cine stă în spatele celor mai importanţi doi oameni din Galaţi * Roxana Bacalbaşa este punctul de echilibru al şefului judeţului, iar Simona Stan este doamna cu care gălăţenii îşi împart primarul oraşului * În spatele unui bărbat puternic se află o femeie cel puţin la fel de puternică, dacă nu chiar mai puternică. Cel puţin aşa se spune. Pentru că astăzi se împlineşte o săptămână de când Galaţiul are un nou preşedinte al Consiliului Judeţului, ...
Pentru că abia marţi dimineaţă se va întoarce la Montréal, boxerul Lucian Bute a profitat de prezenţa în Galaţi pentru a participa sâmbătă dimineaţă, în calitate de simplu cetăţean, dar şi de Cetăţean de Onoare al oraşului la şedinţa de constituire a Consiliului Local: „Am venit la invitaţia dlui primar Marius Stan, să-i fiu alături în acest moment important în cariera dânsului. Sunt în Galaţi până marţi şi dacă tot am avut această ocazie, am onorat invita ...
Primarul liberal Marius Stan, viceprimarii Florin Popa (PSD) şi Radu Cosca (PC) şi city managerul Aurel Vlaicu formează, începând de astăzi, noua echipă de conducere a municipiului Galaţi. Cei doi viceprimari au fost aleşi de către noul Consiliu Local al Galaţiului, care s-a constituit legal. La eveniment au fost prezenţi copreşedinţii USL Galaţi, ministrul Administraţiei Victor Paul Dobre - liderul PNL Galaţi, ministrul Comunicaţiilor, Dan Nica - liderul PSD Galaţi şi Eugen ...
Pagina 39 din 39