Nu mai puţin de 730 de persoane şi familii nevoiaşe vor primi alimente şi dulciuri pentru Crăciun din partea Primăriei Galaţi. Pachetele de Crăciun pentru persoanele asistate de Cantina de Ajutor Social a Primăriei Galaţi conţin produse din carne, specifice sărbătorilor de iarnă (cârnaţi, tobă, slănină, lebăr), carne de porc şi de pui, unt, brânză, măsline, castraveţi şi gogoşari în oţet, legume (cartofi, morcovi, ceapă, mazăre), ulei, zahăr, mălai, orez, pastă ...
Doar şase ani, atât are Radu Cazacu, cel mai tânăr dintre performerii cărora le-a fost decernat, miercuri seara, pe scena Teatrului Muzical „Nae Leonard”, "Premiul Municipiului Galaţi". Radu nu a fost premiat singur, ci alături de colegii lui, la fel de tineri - Alexandra Tomiţă, Andreea Suditu, Teodora Homner şi Claudiu Trifu, cu toţii karateka ai Clubul Sportiv Meikyo Galaţi care au obţinut rezultate deosebite la Campionatul European de Karate Fudokan de la Napoli. Acesta este ...
„Cu certitudine vom rămâne fără lumini de sărbători!”, a anunţat luni, 14 decembrie, primarul municipiului Galaţi, Marius Stan, spulberând promisiunea pe care tot Primăria Galaţi le-a făcut-o gălăţenilor, că oraşul va fi împodobit, aşa cum merită, măcar de Crăciun. Edilul este convins că licitaţia pentru închirierea decoraţiunilor festive a fost sabotată: „Licitaţia a fost compromisă din mai multe direcţii şi îndrăznesc să afirm, din Primărie sabotată! ...
* Societatea de distribuţie a apei calde şi căldurii a schimbat, de-a lungul timpului, nu mai puţin de 13 directori, mai mulţi decât oricare dintre societăţile de interes local * Aristide Tănăsescu şi Cristian Istrate au fost de câte două ori la cârma Apaterm, în vreme ce George Cubasa a avut cel mai lung mandat neîntrerupt Calorgal, născută pe ruinele Apaterm, tocmai îşi caută un nou director, după ce primul său manager, Cristian Istrate, n-a rezistat nici şase luni. ...
* Primăria caută soluţii alternative să împodobească măcar străzile principale, intersecţiile şi zonele importante Galaţiul ar fi trebuit să fie iluminat festiv încă din 6 decembrie, dar, aşa cum se vede cu ochiul liber, nu este. Cele câteva instalaţii, şi acelea parţial arse, montate pe stâlpii de pe strada Domnească, cele câteva decoraţiuni din Parcul Eminescu şi bradul sărăcăcios de pe esplanada Casei de Cultură a Sindicatelor sunt doar câteva semne timide că ...
Cristian Istrate şi-a dat demisia din funcţia de director general al Calorgal, după doar aproximativ şase luni petrecute în fruntea noii societăţi de termoficare, fiind acuzat de management defectuos şi incompetenţă. Potrivit unor surse din administraţie, în Primărie se discuta intens, de ceva vreme, despre "debarcarea" lui Istrate şi s-a analizat chiar şi un posibil înlocuitor, fiind luate în calcul mai multe nume. Luni, directorul general al Calorgal nu a dorit să ne spună ...
* Primăria municipiului Galaţi i-a atribuit firmei R.E.D. SRL, la care acţionar şi administrator este Cristian Istrate, directorul Calorgal, patru contracte de lucrări, în valoare de peste 82.000 de euro * Ultimele două contracte, în valoare totală de aproape 6.000 de euro, i-au fost atribuite acum două luni În urmă cu doar o lună, Primarul Marius Stan îl ameninţa public pe directorul Calorgal, Cristian Istrate, că răspunde cu postul pentru activitatea de la societatea de dis ...

De Moş Nicolae, Primăria le oferă daruri dulci copiilor nevoiaşi

Sâmbătă, 05 Decembrie 2015 06:00 | Publicat în SOCIETATE
Potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei, aproximativ 650 de copii din Galaţi primesc dulciuri în dar, de la Primărie, de Moş Nicolae. Pachetele cadou sunt distribuite prin Cantina de Ajutor Social, atât copiilor din familiile asistate, cât şi celor aflaţi în grija unor asociaţii şi fundaţii din oraş. „De Moş Nicolae, toţi copiii trebuie să primească daruri. Aşa este normal şi avem datoria să avem grijă de copiii cu situaţii speciale”, a declarat primarul mun ...
* Prin votul aleşilor locali, organigrama Teatrului Muzical "Nae Leonard" a fost redusă la doar 37 de posturi * "Am fost puşi în situaţia incredibilă de a-i păstra ca funcţionari publici pe muncitorii de la Ecosal şi a-i trimite pe artişti la o fundaţie", spune primarul Marius Stan * "Vrem să existăm în continuare!", a făcut apel directorul Teodor Niţă În loc să aniverseze 60 de ani, Teatrul Muzical "Nae Leonard" din Galaţi, ar putea, anul viitor, să-şi comemoreze dispar ...
Acoperirea pierderilor de 5,2 milioane de lei ale Calorgal a inflamat spiritele aleşilor locali, joi seara, 26 noiembrie, aşa că decizia a fost amânată pentru o şedinţă de îndată, care ar fi trebuit să aibă loc vineri, 27 noiembrie. Numai că urgenţa care nu suferea amânare a fost… amânată, cel mai probabil, pentru miercuri, 2 decembrie. Până când consilierii se vor hotărî dacă îi dau sau nu cele 5,2 milioane de lei societăţii Calorgal, ar trebui spus că, de la înce ...
Pagina 9 din 39