Marius Stan, primarul municipiului Galaţi, şi Chris Germanacos, directorul pentru Europa şi vicepreşedinte senior al grupului Louis Berger, au semnat contractul pentru studiul de fezabilitate al tunelului pe sub Dunăre. După cum v-am informat, consorţiul american a câştigat licitaţia cu o ofertă de 3,8 milioane de lei, dar nu va primi toţi banii odată. "Ne putem opri după prima etapă, studiul geo, dacă se demonstrează că nu va fi fezabil, plătind doar zece la sută, ceea ce ...
Galaţiul ar putea rămâne din nou fără căldură, de luni, 30 noiembrie, pentru că salariaţii Calorgal, neplătiţi de două luni, vor să-şi înceteze activitatea. Soluţia propusă de directorul societăţii, Cristian Istrate - acoperirea de la bugetul local a pierderilor din reţea, în valoare de 5,2 milioane de lei - a stârnit un scandal monstru în Consiliul Local. Directorul Calorgal, Cristian Istrate, a venit în faţa aleşilor locali pentru a susţine introducerea pe ordinea d ...
* Află cât vor fi impozitele pe apartamente, maşini şi terenuri, dar şi ce tarife vor fi practicate pentru eliberarea unor certificate sau autorizaţii Printr-un comunicat de presă remis redacţiei, Primăria municipiului Galaţi anunţă că a definitivat tabloul de taxe şi impozite pentru anul 2016, iar documentul va fi supus aprobării Consiliului Local în şedinţa ordinară din 26 noiembrie. În opinia primarului Marius Stan, nivelul taxelor şi impozitelor va fi unul suportabil ...
* Municipalitatea şi Electrocentrale au îndeplinit condiţiile impuse de Romgaz pentru ca gălăţenii să aibă căldură, dar compania din Mediaş nu a reluat încă furnizarea de gaz * În urma unor tratative purtate de primarul Marius Stan, oficialii companiei au anunţat că miercuri, 18 noiembrie, deschid „robinetul” pentru CET Calvarul gălăţenilor, generat de lipsa căldurii în apartamente, se prelungeşte! Zecile de mii de oameni care depind de sistemul centralizat de termof ...
Primăria municipiului Galaţi anunţă pe portalul propriu că, începând de marţi, 17 noiembrie, şi până pe 11 decembrie 2015, gălăţenii interesaţi pot consulta Planul Urbanistic Zonal - Restructurare Urbană Ţiglina II în holul rectoratului Universităţii "Dunărea de Jos" din Galaţi, strada Domnească nr. 47, dar şi pe site-ul administraţiei locale. În această perioadă, autorităţile aşteaptă observaţii, comentarii, sugestii, în scris, la locul desfăşurării informă ...
La insistenţa primarului Marius Stan, aleşii locali au acceptat să intre pe ordinea de zi şi să fie votat un proiect de hotărâre privind dezmembrarea unui teren în suprafaţă de 26.395 de metri pătraţi, situat în Micro 13B, în două loturi, unul de 21.395 de metri pătraţi şi altul de 5.000 metri pătraţi. Pe cel de-al doilea lot, ar putea fi construită o sală de sport destinată celor fără bani. "Poate că, în redactarea materialului, s-a vorbit de dezmembrare şi vânzare ...
* Pasarele pietonale, talcioc extins, drum de centură modernizat, reabilitarea Parcului Cloşca, modernizarea Falezei Dunării şi a Parcului CFR nu există în acest moment decât pe hârtie * Pentru documentaţiile investiţiilor promise în acest mandat, Primăria a plătit, până acum, circa 1,5 milioane de euroÎn spatele fiecărei investiţii, fie că vorbim de modernizare, reabilitare sau de reparaţii capitale, se află munţi de documente, fără de care lucrarea respectivă nu ar put ...
Serbările Galaţiului şi ziua de 1 Decembrie, prilejuri de distracţie prelungită pentru gălăţeni, vor fi marcate, în acest an, de tragedia din clubul "Colectiv". Până acum, doi gălăţeni şi-au pierdut viaţa, iar numărul deceselor creşte de la o zi la alta. În aceste condiţii multe administraţii locale din ţară au luat decizia să renunţe la fastul şi la focurile de artificii specifice zilelor de petrecere populară. Iată ce se va întâmpla la finele acestei luni, la Gala ...

Mintea alesului cea de pe urmă

Joi, 12 Noiembrie 2015 00:00 | Publicat în EDITORIAL
„Ptiu-ptiu-ptiu, nu v-ar fi de deochi!”, aşa-mi vine să-i scuip pe-ai noştri aleşi. Şi, eventual, să le fac, precum mama lui Nică, un zbenghi pe frunte… de pildă, cu funinginea de la Colectiv. Dom’le, cum s-au întors ei cu faţa la popor, după ce l-au tratat cu băs… aia, cu dosul până acum. Cât de preocupaţi au devenit de bunăstarea noastră, cum achiesează ei cu entuziasm la toate ideile de schimbare, de primenire a sistemului public strigate din stradă. Dar să nu v ...
Primarul Marius Stan a avut o întrevedere, ieri, cu primarul oraşului Cahul din Republica Moldova, Nicolae Dandiş (independent), aflat în vizită de curtoazie la Galaţi, pentru prima dată după alegerea sa în fruntea administraţiei, în luna iunie a acestui an, se arată într-un comunicat de presă remis redacţiei de Primăria Galaţi. Marius Stan şi Nicolae Dandiş au stabilit ca, la următoarea întâlnire bilaterală, discuţiile să se poarte între delegaţii extinse ale celor d ...
Pagina 10 din 39