Klaus Iohannis - 140.141 de voturi, Viorica Dăncilă - 92.726 de voturi. Acestea au fost opţiunile electorale ale gălăţenilor care au participat la turul decisiv al alegerilor prezidenţiale, conform procesului verbal întocmit de către Biroul Electoral Judeţean Galaţi. Biroul Electoral Judeţean Galaţi a centralizat voturile exprimate de cetăţeni pentru alegerea preşedintelui României şi ne-a comunicat rezultatele finale ale scrutinului din 24 noiembrie 2019. Astfel, conform docum ...
Pentru prima dată de când am căpătat drept de vot, alegerile nu m-au prins în localitatea de reşedinţă. Dar, ştiind că pot vota pe liste suplimentare, nu m-am îngrijorat foarte mult când am aflat că trebuie să plec urgent la Bucureşti. Ştiam că probabil nu voi ajunge înapoi în Galaţi decât cel mai devreme la ora 20,00. Un vot pe ultima sută de metri, cu alergătura de rigoare până la secţia de votare, nu îmi surâdea, aşa că mi-am spus că mai bine votez în Capital ...

Peste 300 de gălăţeni au votat în spital

Duminică, 24 Noiembrie 2019 17:30 | Publicat în SOCIETATE
În ciuda faptului că şi-au petrecut ultimele zile pe un pat de spital, 376 din cei 693 de pacienţi internaţi în spitalul Clinic de Urgenţă "Sf. Apostol Andrei" din Galaţi au decis să îşi exprime dreptul de vot. Pentru asta au făcut cereri şi s-a dispus trimiterea urnelor mobile de la cele nouă secţii de votare la care unitatea medicală este arondată. Urnele mobile şi-au făcut apariţia încă de la primele ore ale dimineţii, aşa că pacienţii şi-au putut exprima dreptul ...
Doar 45,37 la sută, aceasta este prezenţa la urne cu care s-a încheiat cel de-al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale în judeţul Galaţi. Un procent cu mult sub cel înregistrat la nivel naţional - 49,87 la sută. Conform datelor oficiale înregistrate de Biroul Electoral Central, în judeţul nostru au votat 237.010 de cetăţeni dintre care 216.823 – înscrişi pe liste permanente, 18.156 - pe liste suplimentare, iar 2.031 cu ajutorul urnei mobile. Participarea la urne ...
Nu mai puţin de 421.452 de cetăţeni români au votat până duminică ora 11,00 de dincolo de graniţele României. O participare mult mai mare decât în primul tur de scrutin când, în acelaşi interval orar, votaseră 334.417 de cetăţeni. Revenind la votul de azi, trebuie spus că 403.949 de persoane s-au prezentat la secţiile organizate în străinătate, iar 17.503 şi-au exprimat opţiunea prin corespondenţă. Reamintim că votul pentru cel de-al doilea tur ar alegerilor pentru d ...
Start vot în cel de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale! Un vot decisiv, de care depinde viitorul României până în 2025. Gălăţenii, alături de toţi ceilalţi cetăţeni români cu drept de vot, sunt aşteptaţi astăzi la urne pentru a hotărî cine va fi şeful statului pentru următorii cinci ani. Secţiile de votare s-au deschis în această dimineaţă la ora 7,00, şi vor rămâne la dispoziţia alegătorilor până la ora 21,00. Aşa cum v-am informat, votul se poate prel ...

Pe cine au votat românii din Diaspora | Rezultate pe ţări

Marți, 19 Noiembrie 2019 15:08 | Publicat în DIASPORA
Nu mai puţin de 675.276 de români aflaţi dincolo de graniţele ţării au votat în primul tur al alegerilor prezidenţiale, conform procesului verbal de centralizare a voturilor primite din străinătate. Practic, au fost mai mulţi votanţi decât în judeţele cu participare masivă, gen Cluj - 360.380 de votanţi (59,20 la sută) sau Braşov - 277.688 de alegători (53,75 la sută).Dintre românii Diasporei, 649.957 au mers la secţiile de votare, iar 25.319 şi-au exprimat opţiunea prin ...
Primul tur al alegerilor prezidenţiale s-a încheiat. Urmează, pe 24 noiembrie, bătălia finală pentru mandatul de preşedinte al României. Pentru că fiecare vot contează, iată ce au de spus liderii celor mai importante partide politice din Galaţi, ai căror candidaţi au ocupat podiumul electoral al alegerilor prezidenţiale. La solicitarea ziarului „Viaţa liberă”, preşedinţii organizaţiilor judeţene PNL, PSD şi USR au transmis următoarele mesaje. Senatorul George Stângă ...
UPDATE | Klaus Iohannis – 77.841 de voturi (34,43 la sută), Viorica Dăncilă – 61.420 de voturi (27,17 la sută), Dan Barna – 30.076 de voturi (13,30). Aşa arată podiumul electoral potrivit rezultatelor finale ale alegerilor prezidenţiale în judeţul Galaţi. Un scrutin la care au participat 230.099 de cetăţeni, adică 44,06 la sută din cei înscrişi pe listele permanente. Nu mai puţin de 16.420 de voturi, adică 7,26 procente, au făcut diferenţa între Klaus Iohannis, clasat ...
Cât de mult le-a păsat gălăţenilor de scrutinul pentru alegerea preşedintelui României? Puţin, destul de puţin, s-ar putea spune privind datele oficiale ale participării la vot, publicate în timp real de către Biroul Electoral Central. Până la ora 21,00, în judeţul Galaţi au votat 230.095 de cetăţeni, din cei 522.224 înregistraţi pe listele permanente. Procentual, participarea la vot nu a depăşit 44,06 la sută, în condiţiile în care, la nivel naţional, situaţia a fo ...
Pagina 1 din 3