Bulibăşeală de 535.500 de lei cu TVA, adică peste 112.000 de euro, cam aşa ar putea fi numită achiziţia publică pe care Primăria o lansase pentru reparaţiile de care au nevoie fântânile arteziene de la Romarta - "Fata pe valuri" şi cele şapte "Garoafe".Aşa cum aţi putut citi în ziarul nostru, în condiţiile în care ofertele erau aşteptate până pe 28 octombrie, pe 23 octombrie se lucra de zor la fântâini. Fuseseră placate aproape în întregime trei dintre cele şapte fâ ...
Consiliul Judeţean (CJ) Galaţi va fi nevoit să scoată din nou la licitaţie contractul în valoare de peste 7,8 milioane de euro - în majoritate fonduri europene - pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor de creşterea eficienţei energetice pentru Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă "Sf. Apostol Andrei". Motivul? Procedura pe care a lansat-o în acest scop în luna iunie, şi la care se înscrisese un ofertant, a fost anulată pentru "abateri grave de la prevederile legislative". L ...

Stop joc! Nămeţii au blocat competiţiile sportive

Miercuri, 29 Ianuarie 2014 09:00 | Publicat în SPORT
* Baschetbalistele de la Olimpia Braşov nu mai vin la Galaţi pentru meciul cu Phoenix, iar voleibaliştii de la Arcada şi-au amânat deplasarea la Dej Ninsoarea abundentă şi viscolul au oprit aproape toate competiţiile programate la mijlocul acestei săptămâni, evitându-se aventurarea în deplasări riscante, iar prognozele meteo pun sub semnul întrebării şi disputarea evenimentelor sportive din weekend. Astfel, partida din etapa a treia a returului Ligii Naţionale de baschet fem ...