Nu mai puţin de 22 de taxe nefiscale, percepute pentru diferite servicii prestate de structurile Ministerului Afacerilor Interne (MAI), inclusiv pentru cazier, pentru examinare în vederea obţinerii permisului de conducere ori pentru schimbarea numelui, vor fi eliminate începând cu data de 1 februarie. Printre acestea se numără şi taxa de 10 lei pentru eliberarea certificatului de cazier judiciar, atât pentru persoanele fizice, cât şi pentru cele juridice, a anunţat MAI.  Iată ce ...

Nu mai este nevoie de APOSTILĂ, pentru cei de peste graniţă

Sâmbătă, 16 Iulie 2016 06:00 | Publicat în SOCIETATE
Gălăţenii care doresc să se mute într-un stat membru al Uniunii Europene sau cei care se află deja peste hotare nu vor mai irosi, în viitor, timp şi bani pentru a-şi supralegaliza o serie de documente, precum certificatele de naştere şi de căsătorie, cazierul judiciar şi nu numai. Parlamentul European a decis, în luna iunie, să elimine apostila, o formă de supralegalizare a documentelor personale, procedeu birocratic destul de complicat. "Odată cu intrarea în vigoare a noilor ...
Gălăţenii plecaţi peste hotare vor putea vizualiza online apostilele eliberate de către Prefectura Galaţi „Sistem interoperabil centralizat pentru evidenţa apostilei eliberate de instituţiile prefectului pentru actele oficiale administrative”, un proiect de peste două milioane de lei, finanţat din fonduri europene şi implementat de Ministerul Afacerilor Interne la nivelul instituţiilor prefectului, a fost lansat, ieri, la Galaţi. Proiectul vizează dezvoltarea unui serviciu adm ...