După întâlnirea istorică de luni, între primarii şi preşedinţii consiliilor judeţene din Galaţi, Brăila şi Tulcea şi premierul Victor Ponta, pe tema Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Brăila-Galaţi-Tulcea "Dunărea de Jos", autorităţile vecine s-au întrecut în declaraţii, mulţumite de rezultat. Numai oficialităţile gălăţene au tăcut mâlc.Potrivit presei brăilene, autorităţile din cele trei unităţi administrative şi-au prezentat, vreme de două ore, proie ...
Treptele care coboară de la Potcoava spre Prelungirea Traian arată chiar mai rău decât la precedenta noastră vizită în cartier. Deşi am semnalat problema în luna octombrie a anului trecut, nimeni nu a luat nicio măsură. Indiferent de vârstă, oamenii evită să coboare pe aici, de teamă ca treptele să nu se surpe odată cu ei. Aceeaşi poveste este şi în cazul dalelor din dreptul tarabelor de la Potcoava. Trecătorii merg cu dificultate pe aici, cei mai neatenţi chiar împiedic ...
Cei care tot cer autorităţilor noastre mutarea părţii mirene a Serbărilor Galaţiului din iarna înfrigurată într-o lună plăcută de vară au dreptate. După un anotimp rece care ne-a cam furat primăvara, cum a dat căldura (mai ales că din fericire s-a retras şi apa) faleza, atât cea de sus, cât şi cea de jos, au devenit neîncăpătoare. Restaurantele, terasele, barurile din zonă gem de lume în fiecare zi, iar gălăţenii, practic, s-au mutat pe malul Dunării. Fie în jurul ...
 Toate intervenţiile asupra solului trebuie executate cu avizul Direcţiei de Cultură Emil Popa este semnatarul unuia dintre comentariile la articolul „Excavatoarele fac prăpăd în vecinătatea Combinatului! Clădiri gata să se prăbuşească din cauza hoţilor de fier”, prin care ni se atrage atenţia asupra unui lucru: „Terenul pe care se fac acum excavaţiile căutătorilor de fier vechi este fostul Platou al lui Traian, insuficient explorat şi niciodată descărcat arheol ...
În eventualitatea în care Dunărea va depăşi cotele de inundaţie, autorităţile din sănătatea publică gălăţeană se află în imposibilitatea de a asigura imunizarea antitetanică a populaţiei din localităţile afectate de ape. „Am ajuns în această situaţie din cauza faptului că firma franceză care asigura stocurile de vaccin BTA (antitetanos, n.a.) pentru întreaga ţară a încetat livrarea serului. În momentul de faţă, mai avem 200 de doze de vaccin în depozitul anti- ...
Surparea are o adâncime de un metru şi o suprafaţă de aproximativ 1,5 metri pătraţi * Autorităţile au prevăzut buget pentru expertiza tehnică a zonei încă de luna trecută Celebra groapă botezată anul trecut „falezogaura” şi-a făcut din nou apariţia pe Faleza Superioară, la Elice. Terenul s-a surpat, iar asfaltul, destul de gros, a căzut pur şi simplu în gol. Deşi zona este închisă circulaţiei, infiltraţiile şi-au pus amprenta din nou pe carosabil.Autorităţile ...
În cazul în care consideraţi că aţi fost nedreptăţiţi, adresaţi-vă oamenilor legii O acţiune aparent banală poate avea consecinţe relativ grave asupra buzunarului. Un cititor al "Vieţii libere" ne-a povestit pe larg modul în care o vânzătoare din Piaţa Centrală a încercat să-l înşele la cântar. Întâmplarea s-a petrecut în momentul în care omul a încercat să cumpere carne de la un cunoscut producător local. "I-am arătat vânzătoarei o bucată de costiţă pe ca ...
Fără uniforme şi fără legitimaţii, oamenii ADP-ului blochează roţile maşinilor parcate neregulamentar când şi cui vor * Salvarea vine de la o maşină cu geamuri fumurii, fără niciun însemn distinctiv * Conducerea serviciului subordonat Primăriei încearcă să se disculpe În cursul zilei de ieri am avut proasta inspiraţie de a-mi parca maşina în parcarea de la Winmarkt, pentru fix cinci minunte. În timpul cu pricina, angajaţii Administraţiei Domeniului Public (ADP) au i ...
Cred că prefer să dau săptămâna aceasta bila albă nu autorităţilor, ci asociaţiilor care, pornind de la nimic, ajută copiii în dificultate, în cazul acesta pe cei cu autism. Asociaţia de Sprijin pentru Părinţi şi Copii cu Autism - APCA Galaţi şi Asociaţia „Dincolo de tăcere” nu sunt decât nişte exemple că lucrurile ar merge în Galaţi mult mai bine, dacă am fi mai mulţi cei care ne-am implica. Dacă edilii s-ar implica. Oamenii aceştia sunt un exemplu de hotărâre ...

N-avem nimic, dar avem idei

Marți, 09 Aprilie 2013 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Încă de când am citit ancheta colegului nostru Marian Săvăstru vizavi de condiţiile în care (nu) se mai face atletism în oraşul nostru, mă tot frământă câteva gânduri vizavi de sportul gălăţean, în general. Şi, deşi nu sunt o sportivă, recunosc necesitatea mişcării în cadru organizat şi cu suport logistic adecvat. Să vă spun şi de ce. În urmă cu câţiva ani, când cineva de prin Primărie a avut ideea genială să închidă Stadionul Dunărea cu lacăt, m-am gân ...
Pagina 13 din 16