* Nouă consilieri locali PDL şi PC au semnat pentru convocarea unei şedinţe extraordinare luni, 31 octombrie, pentru a dezbate încredinţarea serviciului de furnizare a agentului termic şi a reţelelor tehnico-edilitare către Electrocentrale *Nici măcar la rece, în sala neîncălzită a Prefecturii şi în prezenţa a 25 de preşedinţi de asociaţii de proprietari, aleşii locali şi primarul nu au luat vreo decizie în privinţa frigului care stăpâneşte 80.000 de apartamente, şcol ...
* În cinci unităţi se înregistrau joi temperaturi sub 10 grade, iar 17 aveau între 10 şi 15 grade, adică mai frig decât a fost afară * După aproape două săptămâni de învăţat în frig, unele unităţi de învăţământ au decis că nu se mai poate continua aşa şi au cerut conducerii ISJ să le aprobe reducerea programului, în aşa fel încât elevii să tremure mai puţin în bănci. În această situaţie se află Colegiul Economic, Metalurgicul, Grupul Şcolar „A. Salign ...
O firmă de renume mondial care se ocupă de falimentul Beyler încasează mai puţin decât doreşte să ia societatea Insol, agreată de Electrocentrale Dosarul insolvenţei Apaterm ne-a oferit informaţia potrivit căreia Electrocentrale a cerut numirea unui alt administrator judiciar, CC Insol SPRL Galaţi, care să-l înlocuiască pe cel actual. Directorul societăţii a şi semnat de altfel decizia de numire în acest sens, singurul pas care mai este de făcut fiind decizia magistratului ...
* Istorie „la rece” * Consiliile de Administraţie ale Apaterm au reflectat întotdeauna structura politică a Consiliului Local *Judecătorul sindic ar putea decide pe 25 octombrie reorganizarea sau falimentul Apaterm. La fel de bine, ar putea să dea un nou termen de judecată, caz în care agonia societăţii locale de distribuţie a energiei termice s-ar prelungi până nu se ştie când. Dacă marţi Apaterm va fi în faţa instanţei, miercuri ar putea avea parte de o judecată public ...
Pentru că ne pasă şi pentru că tremurăm în apartamente alături de toţi cetăţenii racordaţi la sistemul de încălzire centralizată, „Viaţa liberă” a organizat o masă rotundă, la care a invitat principalii responsabili în asigurarea, către populaţie, a încălzirii oraşului în sistem centralizat. Invitaţiei redactorilor „Vieţii libere” i-au dat curs: prefectul judeţului Galaţi, Paul Florea, viceprimarul municipiului Galaţi, Nicuşor Ciumacenco, directoarea Apater ...

Umilinţă pe banii noştri

Vineri, 21 Octombrie 2011 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Ca să nu mă acuze cineva că vorbesc în necunoştinţă de cauză, vă spun din start că apartamentul în care locuiesc este conectat la reţeaua de încălzire a oraşului. Nu am centrală de apartament şi nici de bloc. Când se furnizează agent termic, în casă la mine e cald. Acum, e frig. Şi la fel se întâmplă în cele câteva zeci de mii de apartamente din Galaţi şi în majoritatea instituţiilor de învăţământ şi nu numai care aşteaptă căldură de la Apaterm şi Electr ...
Administratorul special al societăţii Apaterm, Adriana Stratulat, a respins ferm acuzaţiile aduse de reprezentanţii ANRSC. Adriana Stratulat declară că Apaterm îşi desfăşoară activitatea legal şi consideră că singura îndreptăţită să se pronunţe asupra aspectelor ridicate de către ANRSC este numai instanţa: „Nu avem dreptul să ne substituim instanţei. Instanţa de judecată va hotărî cine are dreptate şi cine nu, dacă Apaterm are sau nu licenţă în general. Apaterm ...
Primarul Dumitru Nicolae, şefii Electrocentrale şi Apaterm vor discuta din nou despre furnizarea energiei termice, sâmbătă, deci se pare că până în acest weekend nu se întrezăreşte nicio speranţă de încălzire pentru caloriferele noastre. De luni, însă, dacă tot nu vom avea căldură, viceprimarul PSD Nicuşor Ciumacenco ameninţă cu măsuri radicale împotriva Electrocentrale, dar preferă să ţină secret în ce vor consta ele: „Unii oameni din spatele Electrocentrale în ...
Preşedintele ANRSC Mircea Matei şi directorul Direcţiei Tehnice – Licenţe, din cadrul aceleiaşi Autorităţi, Iulian Băndoiu susţin că SC Apaterm funcţionează în afara legii. Informaţia a fost făcută publică în cadrul dezbaterii pe care Viaţa Liberă a organizat-o miercuri seară, în speranţa de a găsi un răspuns simplu la o întrebare la fel de simplă: „De ce nu avem căldură în case?”. Două licenţe la Apaterm, nici una valabilă!  În esenţă, reprezentanţii ...
Cum înfierbântă frigul din apartamente spiritele politice?  Viaţa Liberă a organizat, miercuri după amiază, o masă rotundă, la care a invitat principalii responsabili în asigurarea, către populaţie, a încălzirii oraşului în sistem centralizat. Invitaţiei redactorilor Vieţii Libere i-au dat curs: prefectul judeţului Galaţi, Paul Florea, viceprimarul municipiului Galaţi, Nicuşor Ciumacenco, directoarea Apaterm Adriana Stratulat, preşedinta filialei locale Federaţiei Aocia ...
Pagina 6 din 7