Stadiul remedierilor la Depozitul Tirighina: Ecosal ar putea primi autorizaţie în noiembrie
Joi, 24 Octombrie 2013 05:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Remedierile deficienţelor la depozitul de deşeuri Tirighina nu sunt finalizate nici acum, dar, potrivit purtătorului de cuvânt al Primăriei, Mihai Costache, până la sfârşitul lui noiembrie totul va fi pus la punct. Ecosal nu are nici acum autorizaţie de mediu pentru desfăşurarea activităţii la depozit, pentru că încă nu a fost semnat procesul-verbal de predare-primire a lucrării, chiar dacă celula de depozitare a fost trecută din proprietatea publică a municipiului şi admin ...
Municipalitatea dă un nou termen pentru ISPA: Depozitul Tirighina va fi gata în luna septembrie
Miercuri, 24 Iulie 2013 11:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
* Unitatea va avea o capacitate de 920.000 de metri cubi de deşeuri
Şeful Unităţii de Implementare a Proiectului ISPA Deşeuri, Mircea Ostache, a declarat, marţi, în cadrul Comisiei de Dialog Social, că lucrările de la depozitul Tirighina vor fi finalizate la începutul toamnei, după ce mega-proiectul, finanţat cu bani de la Uniunea Europeană, a suferit nenumărate amânări. Mircea Ostache a precizat că lucrările neremediate de societatea Mesogeos, care a intrat în faliment, au ...
Prelucrarea gunoiului din judeţ: Plan pentru un sistem integrat de gestionare a deşeurilor
Joi, 04 Iulie 2013 04:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Teoretic ar trebui să existe staţii de transfer în judeţ în aşa fel încât deşeurile recoltate să nu parcurgă o distanţă mai mare de 63 de kilometri, însă cu doar două depozite, la Tirighina, respectiv Rateş Tecuci, recoltarea gunoiului în judeţ întâmpină grele probleme. În această situaţie, CJ Galaţi a trimis o notă către Garda de Mediu cum că are intenţia de a realiza un sistem de management integrat al deşeurilor la nivelul judeţului format dintr-o instalaţie d ...