Tecucelul va fi ținut în frâu cu 217 milioane de euro. Proiect pentru reducerea riscului de inundații în Tecuci
Miercuri, 29 Noiembrie 2023 11:09 | Publicat în Bani Europeni
În 2005 și, mai ales, în 2007, umflat peste măsură, râul Tecucel – cu un nume care stârnește mai degrabă zâmbete decât fiori – a făcut prăpăd în municipiul Tecuci, care a fost inundat în proporție de 70%. Au fost afectate atunci 1.544 de gospodării, 13 obiective sociale, 2.240 de hectare de teren arabil, alte 1.500 de hectare amenajate cu lucrări de desecare, 150 de metri de cale ferată, un pod pe DN24 și mai multe străzi. Pe lângă pagubele materiale însemnate, în 2 ...
Săptămâna viitoare, în Viața liberă - Interviu-eveniment cu primarul Pucheanu
Sâmbătă, 28 Octombrie 2023 03:00 | Publicat în Regional
Șeful administrației publice locale vorbește despre toate problemele Galațiului înainte de anul cu o importanță fără precedent. Discuția cu Pucheanu va fi difuzată în trei episoade.
Ce l-ai întreba pe primar?Edilul-șef al Galațiului, genul de om politic ancorat deja și la nivel național în problemele vieții economico-sociale, este greu de prins pentru un interviu. Mai ales când e vorba de un dialog-maraton în care pot fi atinse toate problemele pe care un cetățean oarecar ...