Ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu, acordă o importanţă deosebită oraşului Galaţi, fiind prezentă joi, alături de comisarul general adjunct al Gărzii de Naţionale de Mediu, Octavian Popa, la o discuție găzduită de ALDE, pe tema gestionării durabile a deşeurilor şi siturilor contaminate. Se dorește încurajarea colectării separate în municipiul Galaţi, prin informarea corespunzătoare a cetăţenilor asupra avantajelor pe care le vor avea în urma acestei colectări, ast ...

Încă o taxă pentru șoferi, cadou de la guvernanți

Sâmbătă, 30 Decembrie 2017 14:45 | Publicat în SOCIETATE
Şoferii vor avea parte de o nouă taxă, iar ea va fi cu atât mai mare cu cât maşina poluează mai mult, informează Digi 24. Autorităţile vor astfel să descurajeze importurile de autovehicule second hand şi se gândesc să impună, pentru aceste autoturisme, un bir ce poate ajunge şi la 200 de euro pe an. Asta în condițiile în care statul încă nu a început să restituie timbrul de mediu - taxă declarată ilegală de autorităţile europene - dar se gândeşte la una pe care to ...
Liderii ALDE, reuniţi duminică după-amiază în şedinţa Biroului Politic Central, au decis, cu majoritate de voturi, retragerea sprijinului politic vicepremierului Daniel Constantin, copreşedinte al formaţiunii şi ministru al Mediului. În urma acestei decizii, Daniel Constantin şi-a pierdut şi funcţiile din Guvern, iar premierul Sorin Grindeanu are deja pregătită soluţia pentru înlocuirea acestuia, în persoana Graţielei Gavrilescu, actualul ministru pentru Relaţia cu Parlamen ...
Joi, în localitatea Greci, din judeţul Tulcea, a fost inaugurat, în prezenţa Ministrului Mediului, Graţiela Gavrilescu, Centrul de Informare Vizitare al Parcului Naţional Munţii Măcinului.  Construit din resurse regenerabile, prin alegerea unor soluţii constructive care să necesite costuri minime de întreţinere după finalizarea clădirii (ex. centrală pentru încălzire cu pompe de căldură ce utilizează biomasă: lemn, coceni, rumeguş), Centrul a atras laudele Ministrului Med ...
Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Graţiela Gavrilescu, se va afla joi, 22 octombrie, în Munţii Măcinului, pentru inaugurarea Centrului de Informare Vizitare al Parcului Naţional, din localitatea Greci, Tulcea. Centrul de Informare Vizitare a fost realizat prin fonduri europene, iar rolul lui este de a oferi vizitatorilor informaţii despre habitatele şi speciile caracteristice bioregiunii stepice, într-un mod atractiv şi uşor de asimilat pentru vizitatori. ...
Prezentă, recent, la Galaţi, Graţiela Gavrilescu, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, a declarat că scopul său este de a eradica tăierile ilegale şi, totodată, ca împăduririle să se facă după un plan naţional, în care să se specifice şi speciile de arbori, în funcţie de terenul pe care se face împădurirea. Toate acestea, coroborate cu dublarea sumelor necesare împăduririlor."În primul rând, la Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor se află în lucru un studiu ...