În jurul sărbătorii Înălţării Domnului s-au creat, de-a lungul vremii, tot soiul de legende şi de obiceiuri. Oamenii şi-au găsit metode suplimentare de a marca sărbătoarea, pe lângă mersul la biserică. Şi apoi le-au tot îmbogăţit şi diversificat. Aşa a căpătat Înălţarea şi numele de Ispas. Acest Ispas, ar fi, de fapt, un personaj de mit, care ar fi avut privilegiul de a asista la Înălţarea lui Hristos. De Ispas se leagă şi celebra expresie românească “la Paş ...
Mircea Ispas, fostul director tehnic al Apaterm (care deţine, în prezent, aceeaşi funcţie în cadrul Calorgal), nu îşi mai doreşte plăţi compensatorii de la fostul distribuitor de căldură şi apă caldă, aflat în faliment. Ispas a luat decizia de a renunţa la cele 25 de salarii tarifare de încadrare, care însumau nu mai puţin de 129.150 de lei, şi astfel directorul tehnic nu se va mai alătura celor 539 de foşti salariaţi ai Apaterm care vor face recurs la Curtea de Apel Gala ...
Măsurile care ar putea să transforme facturarea individuală dintr-o promisiune în realitate a fost la un pas să nu mai figureze pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului Local şi, implicit, să nu mai fie votate. Viceprimarul PSD Florin Popa şi consilierul local ALDE Cristian Dima au insistat, timp de un sfert de oră, ca proiectul de hotărâre privind aprobarea a doua acte adiţionale la Contractul de furnizare a energiei termice să fie retras de pe ordinea de zi şi amânat pentru o p ...

Datini de Ispas, din vechime

Joi, 29 Mai 2014 13:00 | Publicat în SOCIETATE
Din popor, Înălţării Domnului i-a rămas numele de Ispas. Se obişnuia, din moşi-strămoşi, ca femeile cărora le muriseră rude în anul respectiv, să dea, în ziua Ispasului, de pomană azime şi ceapă verde, ba chiar şi lapte dulce fiert cu păsat. De ce? Există credinţa că în această zi sufletele celor morţi se înalţă la cer şi au nevoie de merinde pentru drum. Se mai crede şi că, între Înviere şi Înălţare, cerurile sunt deschise şi că cei care mor se duc direct ...