Din 2019, după multă vreme, Galaţiul nu mai e roşu (FOTO)
Luni, 06 Ianuarie 2020 00:03 | Publicat în ANALIZĂ
Peste doar câteva luni, gălăţenii vor fi chemaţi la urne pentru a-şi alege primarul, consilierii locali şi judeţeni şi poate şi pe preşedintele Consiliului Judeţean, dacă legea va fi modificată în acest sens. În acest moment, însă, Galaţiul nu are niciun candidat oficial în cursa pentru Primărie. Un fapt nemaiîntâlnit, de pildă, la alegerile locale precedente, când încă din decembrie 2015 erau deja oficiale numele principalilor candidaţi la fotoliul de primar al Gala ...
Victor Ponta la Galaţi. ”Cea mai mare datorie o avem faţă de tineri şi pentru ei trebuie să luptăm!”
Joi, 12 Decembrie 2019 14:25 | Publicat în Actual
Liderul PRO România Victor Ponta s-a aflat marţi la Galaţi la o întâlnire de bilanţ a Organizaţiei Judeţene PRO România Galaţi, găzduită de Teatrul Muzical “Nae Leonard”. Alături de presedinte, în calitate de invitaţi, au mai participat prim-vicepreşedintele PRO România, deputatul Nicu Bănicioiu, vicepreşedintele PRO România, senatorul Adrian Ţuţuianu şi deputatul Petru Marica.
Adunarea a fost deschisă de deputatul Eugen Durbacă. Acesta a mulţumit oaspeţilor pentr ...
Nicolae Marin, senator Pro România: Dezaprob o unificare a stângii cu un PSD nereformat
Marți, 26 Noiembrie 2019 00:05 | Publicat în Actual
Ultimele declarații ale liderilor Pro România privind o unificare a stângii au stârnit valuri în organizațiile locale. Astfel, senatorul Nicolae Marin, unul dintre liderii Organizației Județene a Pro România Galați, susține că nu este de acord cu o astfel de mișcare pe scena politică, mai ales cu partide care nu au înțeles semnificația votului dat de români în luna mai, la alegerile europarlamentare.
„După 5 luni din momentul în care am cerut ca atât la nivel local, cât ...
Marin Nicolae, senator PRO România: PRO România va susține și va vota doar proiecte bune pentru România
Marți, 22 Octombrie 2019 08:00 | Publicat în Actual
Vrem să transmitem tuturor cetățenilor că România are nevoie de reforme curajoase, de competență și eficiență. De aceea, PRO România va susține și va vota doar proiecte bune pentru România și pentru alegătorii social-democrați.
„PNL nu se poate baza pe voturile noastre câtă vreme nu vine cu inițiative care să răspundă, cu adevărat, nevoilor societății. Marea problemă a României este puternicul dezechilibru dintre clasele sociale. Până acum nu știm cine sunt cei ...
Marin Nicolae, senator Pro România: România poate evita scenariului din 2010 când s-au tăiat pensiile și salariile
Miercuri, 25 Septembrie 2019 06:00 | Publicat în Actual
Senatorul Marin Nicolae, membru al Pro România, afirmă că acum este momentul cel mai bun pentru o reformă administrativă puternică și care să readucă în prim plan cetățeanul și interesele acestuia.
„Sunt convins că viziunea clară pe care o avem în privința restructurării administrative va reprezenta singura alternativă viabilă pentru evitarea tăierilor de pensii și salarii. Dacă este să privim mai departe, reforma aceasta este justificată și pot să identific foarte ...
Senatorul Nicolae Marin, coleg de partid cu Eugen Durbacă
Marți, 27 August 2019 18:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Senatorul Nicolae Marin, care a demisionat vineri din PSD, s-a înrolat în Pro România şi a devenit coleg de partid cu deputatul Eugen Durbacă. Parlamentarul din Pechea este convins că va avea o colaborare excelentă cu Eugen Durbacă şi asta pentru că lansarea lui în politică a avut loc în 2008, sub oblăduirea acestuia.
După cum ne-a mărturisit, Nicolae Marin, aflat la al doilea mandat parlamentar, şi-a făcut intrarea în politică în Partidul Conservator, condus la acea vreme ...
Partidul lui Tăriceanu, între Pro-România şi PSD
Joi, 08 August 2019 03:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
În coaliţie de guvernare cu PSD, Călin Popescu Tăriceanu anunţă, pe Facebook, o alianţă politică cu Pro România, condusă de Victor Ponta. Iniţial, şeful ALDE a anunţat că decizia a fost luată, însă a revenit ulterior, susţinând că e vorba despre discuţii. Reacţia sa a venit după ce Victor Ponta a scris pe Facebook că s-au făcut progrese în discuţiile cu Tăriceanu, dar nu s-au luat decizii. Condiţia lui Ponta: ieşirea ALDE de la guvernare.
"Discuţii fructuoase în ...
Galaţiul nu mai e oraşul roşu. Rezultate parţiale la alegerile europarlamentare
Marți, 28 Mai 2019 00:04 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
USR-PLUS a câştigat municipiul Galaţi, PSD şi-a păstrat supremaţia în judeţ
Marea câştigătoare a alegerilor europarlamentare în municipiul Galaţi este Alianţa 2020 USR-PLUS, conform numărătorii paralele şi a datelor centralizate de la secţiile de votare de către partidele politice. În judeţ, PSD a reuşit să-şi păstreze, totuşi, supremaţia în opţiunile alegătorilor.
Pe 26 mai 2019, Galaţiul a încetat să mai fie „oraşul roşu” PSD. Deşi social-democraţii a ...
Candidaţi la alegerile din 26 mai. Cine sunt gălăţenii care vor în Parlamentul European
Marți, 30 Aprilie 2019 00:03 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Pe 26 mai, gălăţenii cu drept de vot sunt aşteptaţi la urne la alegerile europarlamentare. Nu mai puţin de 13 formaţiuni politice, alianţe electorale şi organizaţii ale cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, dar şi trei candidaţi independenţi au intrat în cursa pentru cele 33 de locuri care revin României în Parlamentul European. Noi vă spunem astăzi cine sunt gălăţenii care vor să fie eurodeputaţi, în ordinea în care îi veţi regăsi pe buletinul de vot ...