Un pas important pentru modernizarea infrastructurii Portul Galaţi a fost făcut, în 23 septembrie, odată cu semnare, în prezenţa primului-ministru Ludovic Orban şi a ministrului Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, Lucian Bode, a contractului pentru finanţarea  Etapei a II-a a proiectului privind realizarea Platformei Multimodale din portul gălăţean. Această a doua fază de realizare a platformei multimodale va presupune lucrări de racordare a portului gălăţean ...
Abia ce am scăpat, în vara anului trecut, de Falezogaura care, vreme de şapte ani, ne-a adus o ruşinoasă celebritate naţională, că o nouă surpare, apărută de această dată pe breteaua ocolitoare de la Elice, a dat de furcă autorităţilor şi a blocat traficul.Primăria municipiului Galaţi a anunţat miercuri, la ora 18,30, că, din cauza unei surpări, circulaţia pe breteaua ocolitoare de la Elice a fost închisă. Municipalitatea susţinea că ar fi vorba despre o avarie la sist ...
Tasarea din Micro 21, de lângă blocul R6, a fost cauzată, cel mai probabil, de infiltraţiile apei de ploaie şi/sau zăpadă, potrivit purtătorului de cuvânt al societăţii Apă Canal, Cornelia Arnăutu. Concluzia a fost trasă de către reprezentanţii societăţii, după ce aceştia au fost la faţa locului, miercuri dimineaţă, 12 august, alături de reprezentanţi ai Primăriei, Ecosal şi Asociaţiei de proprietari de care ţine blocul R6. "Aşa cum am bănuit, reţelele noastre su ...

Oamenii au nevoie de apă curentă şi la sat

Joi, 13 Decembrie 2012 13:00 | Publicat în SATUL
Finanţarea pe care a obţinut-o comuna Fundeni pentru a-şi extinde reţeaua de apă curentă n-a venit uşor, dar până la urmă lucrările s-au realizat. A meritat investiţia de bani, timp şi efort, spune acum edilul comunei. „Avem acum până la 70 de branşări individuale pe lună la reţeaua de apă, iar oamenii sunt mulţumiţi de debit”, precizează primarul Manuel Lupu. ...