După două încercări ratate, a treia oară a fost cu noroc. Vorbim despre intersecţia străzilor Basarabiei şi Traian care a fost, în sfârşit, închisă circulaţiei, ba mai mult, au început în forţă şi lucrările.După cum am mai relatat, lucrările ar fi trebuit să înceapă încă din încă din 15 iulie, iar ulterior acestei date chiar au fost montate indicatoare rutiere de restricţie a traficului, pe lângă care şoferii se strecurau şi circulau nestingheriţi. Amânată pe ...
* „Dacă aş fi dictator, aş demola ce s-a construit din ’90 încoace pe Faleză”, spune specialistul Strada Domnească, Faleza Dunării, arterele Traian şi Brăilei, casele vechi ar trebui să fie reprezentative pentru Galaţi. Din păcate, au ajuns puncte nevralgice şi riscăm să le pierdem. Unde s-a greşit şi ce soluţii există pentru ca oraşul să-şi (re)dobândească strălucirea pe care o merită am încercat să aflăm de la arh. dipl. Sergiu Porumboiu, preşedintele Ord ...

INTERSECŢIA Basarabiei - Traian se ÎNCHIDE!

Sâmbătă, 02 August 2014 07:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Circulaţia prin intersecţia străzilor Basarabiei şi Traian ar fi trebuit să se închidă total încă din 15 iulie, dacă ne luăm după primul anunţ făcut de Primărie, şi de pe 1 august, dacă ţinem seama de cel de-al doilea. Ei bine, intersecţia a rămas, în continuare circulabilă, dar numai în acest weekend. Printr-un comunicat de presă remis redacţiei, Primăria Galaţi anunţă închiderea totală a traficului în această importantă intersecţie în perioada 4 august - 20 ...
Deşi, potrivit indicatoarelor rutiere deja instalate, traficul auto în intersecţia arterelor Traian cu Basarabiei este restricţionat, şoferii se „strecoară” pe benzile rămase libere şi circulă nestingheriţi. Gestul lor le-ar putea da serios de lucru poliţiştilor. Potrivit surselor noastre, conducătorii auto vor mai putea face acest lucru doar două zile, pentru că, pe 1 august, lucrările de reabilitare şi modernizare ale străzii Traian vor ajunge în această zonă, iar traf ...
Ca urmare a lucrărilor de reabilitare a reţelei de apă şi canalizare desfăşurate pe strada Traian în această perioadă, autobuzele de pe liniile 35 şi 36, alături de cele de pe liniile 7, 8, 11, 12, 15 şi 16, au rutele modificate. Traseul 35 Porneşte dinspre Metro, str. Traian, str. Cerealelor, str. Dr. Carnabel, str. Gării, str. N. Bălcescu, str. Eroilor, str. Dr. Carnabel, str. Cerealelor, str. Traian şi se reîntoarce la Metro. În timpul săptămânii circulă câte un autob ...
Circulaţia autobuzelor de pe nouă trasee de transport public de persoane a fost modificată ca urmare a lucrărilor de reabilitare a reţelei de apă şi canalizare desfăşurate pe strada Traian în această perioadă. Traseul 7 Micro 19, str. Siderurgiştilor, str. Tecuci, Aleea Zânei, str. Movilei, str Basarabiei, str. Siderurgiştilor, Micro 19. Traseul 8 barat IAS Bădălan, str. Basarabiei, str. N. Bălcescu, str. Eroilor, str. Dr. Carnabel, str. Basarabiei, IAS Bădălan. Traseul ...
Deşi lucrările de reabilitare şi modernizare au început pe strada Traian, traficul nu a fost întrerupt complet, aşa cum a anunţat Primăria municipiului Galaţi. Motivul pentru care maşinile încă mai pot circula pe tronsonul cuprins între străzile Eroilor şi Basarabiei şi pe segmentul Rizer şi Basarabiei este legat de nişte observaţii şi obiecţiuni exprimate de Poliţia Rutieră. Potrivit autorităţilor locale, poliţiştii rutieri au fost nemulţumiţi modul în care se dore ...
* Primarul Marius Stan vrea să împrumute o sută de milioane de lei de la BERD, dar n-a reuşit să cheltuiască nici până acum cele 60,9 milioane de lei din împrumutul contractat de fostul edil, Dumitru Nicolae * Lista investiţiilor finanţate din credit a fost din nou modificată * Stan va construi locuinţe sociale cu banii rămaşi de la fostul edil Primăria municipiului Galaţi e în fierbere pentru a pregăti documentaţia necesară în vederea contractării unui împrumut în va ...

ATENŢIE şoferi!/ Restricţii de trafic pe strada Traian

Luni, 30 Iunie 2014 18:18 | Publicat în EVENIMENT
Primăria Galaţi anunţă că, de marţi circulaţia pe strada Traian va fi închisă complet, pe mai multe tronsoane, pentru buna desfăşurare a lucrărilor de reabilitare şi modernizare a arterei rutiere. În perioada 1 - 15 iulie 2014, este restricţionat segmentul dintre străzile Eroilor şi Basarabiei (trafic deviat pe strada Eroilor). În perioada 1 iulie – 25 septembrie 2014, traficul este închis între străzile Rizer şi Basarabiei, iar în perioada 1 – 15 septembrie 2014, este ...
* În urmă cu doi ani, pe 10 iunie, aproape 60.000 de gălăţeni puneau ştampila de vot pe numele lui Marius Stan, candidatul USL la Primăria Galaţi, sperând că vor primi, la schimb, „Noul Galaţi” * Iată ce s-a realizat şi ce nu s-a realizat din angajamentele, promisiunile şi proiectele primarului Marius Stan, după primii doi ani de mandat Marius Stan a ajuns deja la jumătatea mandatului de primar al municipiului Galaţi. Chiar dacă a depus jurământul faţă de oraş şi a ...
Pagina 11 din 14