Evaluaţi acest articol
(17 voturi)
4 comentarii

Turul campionatului Seriei I, Liga a III-a, s-a încheiat cu o situaţie foarte strânsă în partea superioară a clasamentului, conturându-se o luptă aprigă în retur pentru locul de promovare, cu Oţelul printre cele patru echipe care s-au desprins. Cei de la echipa gălăţeană şi cei de la Aerostar consideră că va fi aproape decisivă forţa fiecăreia în campania de transferări din această iarnă.

Aerostar Bacău (31 de puncte) a intrat în pauza de iarnă de pe primul loc, dar cu plus foarte fragil, un singur punct faţă de echipele de pe locurile 2 şi 3, CSM Roman şi AFC Miercurea Ciuc (câte 30 p), iar faţă de Oţelul, numai două puncte.

Deşi locul din clasament, al patrulea, nu e prea mulţumitor, cei de la Oţelul  (29 de puncte) consideră că, prin victoria în faţa celor de la Aerostar, urmată de egalul scos în ultima etapă la Hărman, în condiţii speciale, de joc în nămol, bilanţul este unul bun, pe principul "important este că suntem acolo, în luptă, foarte aproape de celelalte".

De altfel, Iulian Apostol, team-managerul echipei, a spus că echipa are doar un singur punct sub estimarea făcută înaintea startului în Liga a III-a. "Obiectivul nostru pentru finalul turului a fost ca, în cel mai rău caz, să nu încheiem cu mai mult de trei puncte de primul loc. Ne gândeam la un total de 30 de puncte, suntem acolo, în frunte, în lupta pentru promovare, deci suntem în obiectiv. În ansamblu, este un bilanţ bun, în condiţiile date, să nu uităm că în urmă cu un an şi jumătate nici nu existam. Avem argumente să credem că la final Oţelul va fi promovata în Liga a II-a", a spus Apostol.

Şi jucătorii sunt în general mulţumiţi, cu încredere totală în atingerea obiectivului. "Oţelul va fi echipa care va promova în Liga a II-a", a promis cu fermitate Adrian Sălăgeanu, în timp ce Alexandru Vasile crede chiar într-o desprindere rapidă de contracandidate: "Acum este o luptă în mai mulţi, dar pe parcursul returului o să ne distanţăm şi o să le demonstrăm că suntem cei mai buni".

Alexandru Ciobanu, antrenorul princial al SC Oţelul, estimează că returul va fi  ca un nou campionat. "Am spus mereu că vom fi în această luptă Aerostar, noi, Csikzereda şi Roman. Urmează returul, practic va fi un nou campionat, mai dificil, pe care victoria cu Aerostar şi rezultatul de la Hărman, chiar dacă am luat doar un punct, ne fac să-l privim cu multă încredere", a spus tehnicianul gălăţean.

De aceeaşi părere cu Ciobanu este şi Cristian Popovici, antrenorul celor de la Aerostar, care crede că, până acum, sita a cernut doar echipele rămase în cursă şi că din retur va începe cu adevărat lupta pentru promovare. "Suntem patru echipe pe un interval de două puncte, deci nu are cum să fie lămurită lupta. Este abia la început, aş putea spune chiar că nici nu este începută. Nu se poate spune că noi suntem favoriţi, din moment ce şi Oţelul are echipă foarte bună, la fel şi Miercurea Ciuc şi nici Romanul nu trebuie neglijat", a spus tehnicianul băcăuan.

"Vom întări lotul"

De asemenea, "principalul" de la Aerostar a apreciat că va conta enorm cum se va mişca fiecare echipa în această pauză competiţională în materie de transferuri. "În retur, cine o să aibă forţă mai mare se va impune. Fiecare echipă, în pauza competiţională, va încerca să-şi remanieze lotul, în funcţie de posibilităţile pe care le are şi va conta mult asta. Noi avem în plan să aducem trei-patru jucători, pentru că de fiecare dată sângele proaspăt aduce un nou imblod", a adăugat Cristian Popovici.

La acest capitol, al transferurilor, cei din conducerea SC Oţelul spun că se pregătesc să facă achiziţiile necesare. Mai mult, strategia pe care o vor aborda este una pe termen lung, dorindu-se ca încă de acum să înceapă formarea unui lot competitiv pentru campionatul următor, dorit a fi în Liga a II-a. "Cu siguranţă trebuie să îmbunăţim valoarea lotului, pentru că returul va fi de două ori mai greu.  Prin transferurile din iarna asta vrem, totodată, să ne pregătim lotul chiar pentru Liga a II-a, pentru sezonul următor. Bugetul pe care îl avem acum ne permite să facem aceşti paşi. Pentru viitorul apropiat, aşteptăm în continuare comunitatea gălăţeană, implicit municipalitatea, să ne sprijine, pentru că nu sunt deloc mici costurile readucerii acestui brand al Galaţiul în elită. Spre exemplu, vrem să pregătim cât mai profesionist returul, dorim ca echipa să plece în această iarnă şi într-un cantonament, iar asta înseamnă costuri importante", a detaliat Iulian Apostol planurile clubului pentru perioada imediat următoare.

Returul în Liga a III-a va începe pe 3 martie, Oţelul având în primele etape un program accesibil, care-i poate permite să se desprindă în frunte, după primele 6-7 runde din 2018.

 

Citit 4048 ori Ultima modificare Vineri, 08 Decembrie 2017 18:27

4 comentarii

  • postat de Relu Sâmbătă, 09 Decembrie 2017 14:19 149.202.238.*** Link la comentariu
    0
    2

    Pe langa faptul ca trebuie sa plecam din start de la premiza ca toate meciurile din retur trebuie castigate de SC Otelul, trebuie sa mai luam in calcul ca ar fi bine sa incepem sa mai castigam si la scor, cu goluri multe, asta in caz ca la finalul campionatului se va face diferentierea dupa golaveraj.

    Sa vedem ce transferuri se vor face. Cat despre ce zicea cineva mai jos, cred ca Florin Cernat nu va veni fiindca nu are ce sa faca in Liga 3.
    Poate si zic poate (cu inima chircita) ar veni la SC Otelul daca aceasta echipa va promova in Liga 2, fiindca atunci, in acel caz Florin Cernat ar avea pentru ce sa traga la SC Otelul...si anume pentru promovarea in Liga 1, revenirea in Liga MARE, PROFESIONISTA. Ce sa faca Cernat in Liga 3, daca vine la Otelul? Sa vomite namol precum George Carjan ca apoi niste cretini de asa-zisi suporteri sa-l huiduie sau sa-l injure? Asa cum niste mascarici de asa-zisi suporteri il huiduiau si-l injurau pe George Carjan? Cine nu se poate abtine de la astfel de mizerii golanesti sa stea acasa si sa nu mai vina la meciurile Otelului, daca nu e in stare sa incurajeze echipa, la bine si la greu (mai ales la greu).

    Raportează
  • postat de Mihai Vineri, 08 Decembrie 2017 12:00 82.137.12.*** Link la comentariu
    1
    13

    Incercati la Florin Cernat ca baiatul daca mai vrea sa joace fotbal de placere o sa vina la noi ca la Voluntari nu mai joaca si a mai si venit si Sanmartean acolo.

    Raportează
  • postat de Simona Vineri, 08 Decembrie 2017 11:00 81.12.149.*** Link la comentariu
    3
    9

    FORTZA OTELUL!
    Te vom iubi mereu !!!!

    Raportează
  • postat de Gabi Vineri, 08 Decembrie 2017 10:45 82.137.12.*** Link la comentariu
    4
    5

    Din pacate chiar nu cred ca conducerea o sa realizeze niste transferuri in iarna asta care o sa ne ajute prea mult in campionat.

    Raportează

Lasă un comentariu